Duminicile Postului Mare, trepte spre Înviere

L-am cunoscut pe Dumnezeu în perioada învățătorească (a Octoihului), aflând puterea dumnezeiască a Mântuitorului Hristos ca Mesia, ca Fiul cel trimis să învețe și să mântuiască lumea. În Liturghie Îl avem înaintea noastră, euharistic, pe Hristos cel răstignit și înviat. Dacă Hristos n-ar fi înviat, zadarnice ar fi tot postul și osteneala noastră. Pentru a ajunge însă la Înviere, trebuie să străbatem drumul Crucii, să urcăm Golgota.

Noi suntem chemați în perioada aceasta a Triodului să urcăm împreună cu Hristos Golgota fiecăruia dintre noi, să-L urmăm pe Hristos, să fim împreună cu El, să pregătim ca Iosif și Nicodim mormântul în care n-a fost așezat nimeni, din piatră, în inima noastră, giulgiu curat, miresme, să ungem în chip duhovnicesc trupul lui Hristos, să-L păstrăm pentru că avem acum de împlinit ceea ce la Sfântul Botez s-a cântat: „Câți în Hristos v-ați botezat, în Hristos v-ați și îmbrăcat”. Ne-am îmbrăcat cu Hristos, murim cu Hristos, ca să înviem cu El. Nu putem să ajungem la perioada Penticostarului decât numai trecând prin perioada aceasta a Triodului. Timpul Triodului este unul de pocăință.

Dar pocăința nu este, așa cum se crede, starea aceasta de întristare, de durere, de flagelare, cum a fost în perioada Evului Mediu apusean, ci ea este expresia dragostei pe care noi o avem față de Mântuitorul Hristos, Care ne-a iubit atât de mult și S-a jertfit pe Sine pentru mântuirea noastră.

Pocăința are mai multe aspecte sau stări: rugăciunea este expresie a pocăinței și a dragostei; răbdarea ne apropie și ea de pocăință, pentru că, dacă El a răbdat pentru noi ocară, și noi trebuie să răbdăm, dar ea este și expresie a dragostei noastre față de Hristos și față de semenii noștri, pentru că arătăm iertarea pe care noi o dăm.

Icoana confirmă învățătura dreaptă a Bisericii

Înțelepciunea Sfinților Părinți a așezat și aici un înțeles duhovnicesc, ca fiecare săptămână a Postului Mare să fie o treaptă spre desăvârșire, spre Hristos. Fiecare duminică din post este o ocazie de a ne apropia tot mai mult de Hristos, de a ne împodobi chipul, precum „Iosif cel cu bun chip”, ca să-L primim pe Hristos.

Nu putem să ne pregătim duhovnicește, să-L primim pe Hristos și să avem garanția mântuirii dacă nu păstrăm învățătura dreaptă, ortodoxă. Iată Duminica Ortodoxiei. Trebuie să-L avem pe Hristos cel răstignit în sufletele noastre. Hristos este Dumnezeu și om. Icoana este chipul lui Hristos, Dumnezeu și om, în mijlocul nostru. De aceea trebuie să ne întărim și să nu ne lăsăm ispitiți de alte păreri sau sisteme filosofice, ci să păstrăm dreapta noastră învățătură ortodoxă, propovăduită de Biserică, stâlp și întărire a Adevărului.

Prima Duminică ne întărește și ne atenționează să nu cădem din Adevăr, să mărturisim dreapta credință, dată de Mântuitorul, prin Sfinții Apostoli, păstrată de Sfinții Părinți și propovăduită astăzi prin Biserică. Forma văzută a păstrării acestei învă­țături ortodoxe este tocmai cinstirea sfintelor icoane. Prima duminică a Postului Mare are o importanță deosebită anul acesta, când ne amintim de marii iconari și de întreaga teologie a icoanei.

Urmează Duminica a doua din post, Duminica Sfântului Grigorie Palama, cel care a consemnat în scris învățătura dreaptă despre har. Noi ne mântuim prin harul lui Dumnezeu. Și dacă nu păstrăm învățătura dreaptă despre har, nu ne putem mântui. Noi ne mântuim prin har, iar învățătura dreaptă, ortodoxă, despre har ne mântuiește. Dacă harul este creat, prin ceva creat nu ne mântuim, pentru că și noi suntem creați. Noi ne mântuim prin ceva care nu este creat, iar harul lui Dumnezeu nu este creat. Sfântul Grigorie arată lucrarea harului în fiecare dintre noi, prin Rugăciunea Inimii, care ne poate duce până la bucuria taborică pe care o au cei care se îndeletnicesc cu ea și au ajuns la această desăvârșire. În duminica aceasta se citește Evanghelia slăbănogului, în care avem două sfinte taine săvârșite de Mântuitorul: Taina Sfântului Maslu și Taina Pocăinței, a iertării păcatelor. Acum Mântuitorul spune: „Fiule, iertate îţi sunt păcatele tale!” (Marcu 2, 5), iar apoi: „Scoală-te, ia-ţi patul tău şi mergi la casa ta” (Marcu 2, 11). În alt loc, Mântuitorul spune: „Iată, te-ai făcut sănătos. De acum să nu mai păcătuieşti” (Ioan 5, 14).

Casa din Evanghelie unde Se afla Mântuitorul este Biserica. Aici El a primit și rugăciunea celor mulți, prin extensie, rugăciunea comunității pentru noi și a noastră pentru comunitate, pentru frații noștri. Noi nu ne mântuim singuri: „Pe noi înșine și unii pe alții și toată viața noastră lui Hristos Dumnezeu să o dăm”, spune cântarea bisericească.

Viața Mântuitorului ne arată cum să ne pregătim duhovnicește

Urmează Duminica a treia, închinată Sfintei Cruci, pentru că prin Cruce a venit bucuria mântuirii la toată lumea. Sfânta Cruce este pentru noi armă împotriva ispitelor. Este bine cunoscut faptul că, în perioada nevoințelor duhov­nicești, și războiul nevăzut al vrăjmașului diavol este mai puternic. „Doamne, armă asupra diavolului Crucea Ta o ai dat nouă.” Privind la Sfânta Cruce, noi ne întărim în dorința de a fi cu Hristos, Care pătimește pentru noi. Ea ne întărește în nevoințele duhovnicești ca să nu deznădăjduim, să nu slăbim și să ne lăsăm biruiți, pentru că trupul este neputincios, însă sufletul este osârduitor.

Urcăm apoi treapta următoare. Duminica a patra ne arată și mai concret treptele prin care putem să ajungem la Hristos. Lucrarea Scara a Sfântului Ioan Scărarul are 33 de trepte, ca și viața Mântuitorului. Ea ne arată cum să ne pregătim duhovnicește. Omul, în tot ceea ce face, are nevoie de o certitudine ca să rămână în lucrare, altfel se lasă foarte ușor. Certitudinea este dată de Sfântul Ioan Scărarul, care ne arată treptele virtuților prin care urcăm la desăvârșire. Acum avem o certitudine a faptului că tot ceea ce am făcut până acum este bine și că putem merge mai departe în Adevăr și pentru Adevăr.

În Duminica a cincea o prăznuim pe Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca, care, ca și în Duminica Fiului risipitor, ne arată că nu există păcat care să biruiască bunătatea lui Dumnezeu. Dumnezeu ne primește dacă venim, și ne dă exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca, care a păcătuit, dar a și biruit firea atrasă spre păcat, întorcându-se la Hristos. Această duminică ne învață cum să părăsim păcatul și să ne îmbrăcăm în veșmântul luminat pentru a putea ajunge din nou la cămara Mântuitorului Hristos. Această duminică este, iată, o confirmare că, dacă părăsim păcatul, Hristos ne primește. Să nu ne lăsăm ispitiți de cei care zic: „Degeaba postești, că tot nu te mântuiești!” Exemplul Cuvioasei Maria Egipteanca este confirmarea posi­bilității mântuirii noastre, care se face cu ajutorul Sfintei Cruci și prin mijlocirea Maicii Domnului, care este Maica noastră, a tuturor, și pe care trebuie s-o avem ajutătoare, și prin Învierea lui Hristos.

Când se încheie Postul Mare?

Tipiconal vorbind, perioada Postului Mare se încununează cu învierea lui Lazăr, care este praznic. Postul de 40 de zile ține până vineri, în săptămâna lui Lazăr, nu cum fac unii, care nu mai socotesc duminicile pentru a ajunge la număr. După Constituțiile Apostolice, postul ține până vineri în săptămâna lui Lazăr. Sâmbătă e praznic, învierea lui Lazăr, o anticipare a învierii noastre duhovnicești. Avem aici un înțeles duhovnicesc deosebit: timpul de patru zile de ședere în mormânt a prietenului lui Hristos, precum și prin exprimarea Martei: „Doamne, deja miroase, că este a patra zi”, arată starea păcătoasă a noastră, a tuturor. Hristos nu se depărtează de nici unul din noi, oricât de păcătoși am fi, oricât de necurat ar fi locașul acesta, așa cum spunem la Utrenia din această perioadă, „purtând lăcaș al trupului cu totul întinat”, fragment din imnul „Ușile Pocăinței”, cântat pe perioada Postului Mare până la Florii. El ne cheamă pe toți, ca și pe Lazăr: „Lazăre, vino afară!” Mântuitorul nu spune: „Lazăre, înviază!”, ci „vino afară!”. Este vorba așadar despre ridicarea aceasta din starea de păcat.

Urmează Duminica Floriilor sau a Intrării Mântuitorului Hristos în Ierusalim, care anticipează perioada Penticostarului, perioada în care Mântuitorul ni se înfățișează ca Împărat biruitor al morții, și se cântă „Osana, bine este cuvântat Cel ce vine întru numele Domnului”.

Săptămâna Sfintelor Pătimiri este separată, nu intră în numărul celor 40 de zile de post. Acum mergem cu Hristos, Îl urmăm pe Hristos, pas cu pas, până la Cruce, la moarte și Înviere.

Dorința Mântuitorului este să avem nu teama Apostolilor, ci bărbăția femeilor mironosițe, care L-au urmat și dis-de-dimineață, în prima zi a săptămânii, s-au dus la mormânt. Pentru că nu s-au îndoit și pentru dragostea lor, Mântuitorul le întâmpină cu cuvintele: „Bucurați-vă!” Apostolilor, care s-au îndoit, Mântuitorul le-a spus: „Pace vouă!”, pentru că ei erau încă tulburați și credeau că văd un duh. Lor le-a dat pacea Lui, iar femeilor mironosițe le-a dat bucuria Lui, pe ei i-a liniștit, iar femeilor le-a dat bucuria Învierii. Ele au fost primii propovăduitori ai Învierii: „Duceţi-vă şi vestiţi fraţilor Mei să meargă în Galileea. Acolo Mă vor vedea” (Matei 28, 10).