Educaţia creştină într-o lume secularizată

Familia ca leagăn al civilizaţiei este mediul educării şi formării omului din punct de vedere social, moral şi spiritual. Toate aceste trei dimensiuni sunt indispensabile familiei, căci dacă una dintre ele are de suferit sau chiar este înlăturată, atunci familia îşi pierde vocaţia şi aici, şi în viaţa de după moarte, în sensul că se periclitează pe de o parte relaţia dintre oameni, iar pe de altă parte relaţia lor cu Dumnezeu.

Pentru creştinii care s-au obişnuit să privească fiecare aspect al vieţii cotidiene în lumina poruncilor dumnezeieşti, educaţia creştină presupune a-i ajuta pe copii să câştige ceea ce Sfântul Apostol Pavel numea „chipul lui Dumnezeu”. În limba greacă, cuvântul pentru educaţie este morphosis - „formare”, de aceea şi Apostolul Neamurilor le spunea galatenilor: „O, copiii mei, pentru care sufăr iarăşi durerile naşterii, până ce Hristos va lua chip în voi!” (Galateni 4, 19). Or, într-o lume marcată de fenomenul secularizării, erezia secolului al 21-lea, după cum o numea părintele Alexander Schmemann, şi a consumerismului, este foarte greu pentru om să mai privească direct spre ţinta la care este chemat să ajungă, este dificil să aibă ochii şi auzul lui Hristos. Dar nu imposibil!

Consumerismul este deodată un concept şi un fenomen. La o primă vedere, consumerismul poate fi asimilat unei ideologii care încurajează achiziţia de bunuri şi servicii în exces. Pre­ocuparea şi îngrijorarea apar atunci când consumul devine unicul mod de vieţuire. Omul riscă să fie robit de dorinţa de a avea în detrimentul devenirii prin a fi. Sufletul trebuie să conducă trupul în lucrarea omului de a deveni fiu al lui Dumnezeu. Vorbim aşadar de deviaţie la început, apoi de dependenţă, urmată inevitabil de totală dependenţă - idolatria modernă. Libertatea omului în societatea de consum este o falsă libertate. „Toate îmi sunt îngăduite - spunea Sfântul Apostol Pavel -, dar nu toate îmi sunt de folos. Toate îmi sunt îngăduite, dar nu mă voi lăsa biruit de ceva” (I Corinteni 6, 12). Consumerismul este, de fapt, un drog colectiv şi are rădăcina în ruptura trupului de suflet, în sensul că trupul devine rob al patimilor. A doua trăsătură a consumerismului - anihilarea în om a grijii pentru suflet, pentru cele netrecătoare. Accentul cade pe îmbuibare, pe plăcerea trecătoare, care devine singura realitate.

În cazul secularizării vorbim de secularizarea vieţii per­sonale, dar şi de secularizarea societăţii, în sensul că omul post­mo­dern se comportă ca şi când Dumnezeu nu ar exista. Trebuie precizat faptul că secularizarea nu este sinonimă cu ateismul, întrucât nu vorbim de o negare a exis­tenţei lui Dumnezeu. În cadrul se­cularizării, omul trăieşte, de fapt, în maximă indiferenţă faţă de trans­cendent, faţă de tot ceea ce este spiritual, întrucât aceste realităţi nu se justifică în ochii săi. De aceea, cu cât secularizarea se intensifică mai mult, cu atât Biserica trebuie să rămână fidelă Tradiţiei de veacuri, Tradiţie ce îi conferă de fapt identitatea sa de Trup tainic al lui Hristos.

Pentru a înţelege cât de importantă mai este religia pentru oamenii secolului al 21-lea, cât s-a eliberat societatea de sub autoritatea religiei şi câtă influenţă mai are astăzi religia în rândul maselor, sunt întrebuinţate tot felul de expresii. De pildă, René Rémond, în lucrarea „Religie şi societate în Europa”, aminteşte de următorii termeni: decreştinare, laicizare, secu­la­rizare şi deconfesionalizare. Termenul decreş­tinare nu poate fi sinonim cu secularizarea, în­trucât acesta nu poate fi aplicat decât în ca­zul în care o ţară a fost anterior creştină. Or, secularizarea nu priveşte doar creştinismul, ci şi alte religii ale lumii. Termenul laicizare este, de asemenea, recuzat, întrucât prezintă - spune R. Rémond - inconvenientul de a fi prea franţuzesc, dar şi pentru că în alte limbi nu se găseşte un sinonim pentru acest termen, ele fiind nevoite să apeleze la procedeul gramatical numit perifrază. De asemenea, trebuie să se facă distincţia între laicitate şi laicism. Se poate vorbi de laicitatea statului sau a învăţământului, care presupune trimiterea la un regim de drept, dar a nu se confunda cu laicismul, care este o ideologie contra religiei. Aşadar, termenul secu­larizare este cel mai potrivit pentru a de­semna diminuarea semnificaţiei religiei în societăţile moderne.

Consecinţele secularizării au fost enumerate în mesajul Întâistătătorilor Bisericilor Ortodoxe Autocefale, reuniţi la Constantinopol în 1992: pierderea sensului şi curajului de a trăi; distrugerea simbolisticii tradiţionale privitoare la relaţia dintre un bărbat şi o femeie, dintre tată, mamă, copii etc.; civilizaţia producţiei nelimitate.

Iată de ce este atât de importantă educaţia creştină, care trebuie să plece chiar din sânul familiei. Dar nici măcar aceasta nu este de ajuns, căci am ajunge să avem noi înşine un comportament secularizat dacă nu ne rugăm mai întâi Domnului. De pildă, cunoaşterea psihologiei copilului sau chiar o cunoaştere deplină a propriilor noştri copii nu este de ajuns, dacă nu chemăm neîncetat harul lui Dumnezeu prin rugăciune. Prin practicarea rugăciunii arătăm că am înţeles că nu suntem autonomi, că nu suntem Creatorul, ci creaturi, aduse la existenţă din iubire de către Dumnezeu, dornice de a fi în comuniune cu El.

În încheiere, propun lecturarea unui pasaj din Epistola către Diognet, scrisă în jurul anilor 190-200 d.Hr., la Alexandria, de Panten, primul profesor al şcolii creştine de aici, pasaj care ne arată cum trăiau creştinii în lume. Epistola este adresată prefectului Egiptului, Claudiu Diognetus, ca intervenţie în favoarea creştinilor persecutaţi: „Creştinii (...) locuiesc în patrii proprii, dar ca nişte imigranţi, iau parte la toate treburile publice ca nişte cetăţeni şi suportă toate îndatoririle ca nişte străini. Orice pământ străin le este patrie şi orice patrie le este străină. Se căsătoresc ca toţi oamenii şi nasc prunci, dar nu-şi aruncă odraslele. Sunt în trup, dar nu vieţuiesc după trup. Petrec pe pământ, dar au cetăţenia în cer. Se supun legilor hotărâte, dar prin vieţile lor biruie legile. Iubesc pe toţi şi sunt prigoniţi de toţi, sunt omorâţi şi fac vii pe alţii”.