Epistolele Sfântului Nil al Ancirei

Cu mult înaintea apariției tehnologiei moderne, scrisorile au deținut monopolul absolut al comunicării dintre oameni. La început, simple tăblițe de lut scrijelite în grabă, apoi petice de pergament și, în cele din urmă, valoroase și rafinate mesaje scrise pe hârtie de cea mai bună calitate, cu o caligrafie ireproșabilă, epistolele au întreținut relații la mii de kilometri depărtare. Nici Sfinții Părinți nu au făcut excepție de la această regulă, iar colecția de epistole a Sfântului Nil al Ancirei este un exemplu extraordinar.

De la creștini simpli la oameni de vază, de la persoane aflate la începutul carierei la notabilități situate la apogeul acesteia, de la superiori ierarhici și până la ucenici proprii, cu toți aceștia Sfântul Nil al Ancirei a întreținut o bogată corespondență epistolară, care însumează 1.061 de scrisori, unele considerabile ca volum, altele cuprinzând numai două sau trei rânduri care concentrează o idee esențială. Într-o vreme în care scrisul se rafinase până la a dobândi mai mult stil decât substanță, Sfântul Nil era preocupat de viața spirituală a oamenilor din vremea sa și încredința scrisului bogata sa experiență spirituală. Nu ne aflăm încă în vremea în care mania scrisorilor cuprindea Europa după grandioasa perioadă a Renașterii și în care doamna de Sévigné exclama deznădăjduită: „O oră de conversație valorează mai mult decât cincizeci de scrisori” (***, Cugetări franceze, antologie, traducere, prefață și indici de Elena Gorunescu, București, Ed. Albatros, 1982, p. 41). Pentru greci, dar și pentru egipteni, deopotrivă, scrisorile erau mesagerele unei înalte înțelepciuni, iar cele mai bine scrise epistole erau folosite drept model pentru copiii care doreau să învețe un stil ales în școală. Pentru creștini, însă, epistolele purtau lungul șir al experienței spirituale, ce culminase în extraordinarele scrisori trimise de Apostolii Mântuitorului diverselor comunități creștine și care reprezentau modelul absolut al preocupării duhovnicești, al întrebărilor și răspunsurilor spirituale de care aveau atâta nevoie din punct de vedere sufletesc. De aceea, Nil al Ancirei, Vasile cel Mare, Grigorie Teologul, Ioan Gură de Aur, Isidor Pelusiotul și, mai târziu, Fotie al Constantinopolului vor fi atât mari maeștri ai stilului epistolar, cât și experimentați duhovnici care vor așeza în această formă un bogat conținut spiritual.

Înțelepciunea dumnezeiască

O caracteristică a epistolelor Sfântului Nil al Ancirei constă în amintirea deasă a înțelepciunii dumnezeiești și a modului în care aceasta trebuie urmată. Nu este întâmplătoare această stăruință a Sfântului Nil într-o vreme în care mulți pretindeau că au dobândit înțelepciunea, dar, fiind mândri și satisfăcuți de propriul orgoliu, dovedeau prin faptele lor pătimașe exact contrariul. Unui fiu duhovnicesc, Sfântul Nil îi scria următoarele: „Ce înseamnă noi mintea lui Hristos avem (cf. 1 Corinteni 2, 16)? Care va să zică, avem curățită partea conducătoare a sufletului, adică gândesc și cuget curat și înalt, și viețuiesc în chip luminat” (Sf. Nil al Ancirei, Epistole, I, 17, trad., introd. și note de arhim. Nathanael Neacșu, Iași, Ed. Doxologia, 2019, p. 44). Unei alte persoane, Sfântul îi scria pe un ton ceva mai aspru să nu se lase înșelat de aparențele trecătoare ale unei vieți îmbelșugate. Singura caracteristică vizibilă a vieții constă tocmai în nestatornicia ei, iar un om înțelept nu se lasă amăgit de bunăstarea de astăzi până la a uita de nevoia ce va bate la ușă mâine. „Când agonisești multă avuție și ai masa îmbelșugată, bucurându-te de cinstire peste vrednicia ta, nu fi foarte încântat pentru aceasta, ci așteaptă schimbarea și lasă deoparte înfumurarea. Pentru că nu există nimic mai stricăcios, nimic mai vulnerabil și mai jalnic pentru oameni decât bunăstarea materială” (Sf. Nil al Ancirei, Epistole, I, 183, p. 112). Într-o perioadă în care oamenii trăiau puțin, iar viața îmbelșugată era apanajul câtorva mii de oameni într-un imperiu care număra câteva milioane de viețuitori, sfaturile Sfântului Nil erau destul de avansate pentru societatea întârziată care refuza să le accepte fără proteste fățișe în unele cazuri.

 

În fața unei lumi care prezenta înțelepciunea drept darul suprem și bunăstarea materială drept răsplata perfectă a acesteia, Sfântul Nil pune în epicentrul vieții cunoașterea și iubirea lui Dumnezeu. „Chiar și numai a crede în Mântuitorul Hristos este socotită a fi dreptate, de vreme ce a-L mărturisi cu gura este deplină mântuire” (Sf. Nil al Ancirei, Epistole, I, 8, p. 41). Și astăzi, într-o vreme în care pragmatismul este noua înțelepciune, iar capitalul acumulat este noua răsplată materială spre care toți tind și pe care toți o așteaptă, poate că a venit momentul unei reînnoiri sufletești, unei noi recunoașteri a faptului că doar Mântuitorul Iisus Hristos este pentru fiecare om „Calea, Adevărul și Viața” (Ioan 14, 6).

 

Inegalitatea socială și egalitatea spirituală

În fața inegalităților sociale, Sfântul Nil propune în epistolele sale o explicație care rezistă până în zilele noastre. Astfel, el afirma următoarele: „De vreme ce zice în casa Tatălui multe locașuri sunt (cf. Ioan 14, 2), atunci neamul oamenilor va fi rânduit și va fi așezat în acestea potrivit cu multele iconomii ale Stăpânului. Acesta, zice, să-și petreacă viața până la sfârșit în desfătarea virtuților, plin de bucurie și de voioșie, iar altul să fie neîncetat încercat prin secătuire sufletească și asprimea părăsirilor de Dumnezeu și tânguindu-se să fie atras spre a sa mântuire. Altul să trăiască în chip fericit, obținând mereu cele dorite și avute în vedere, și bucurându-se de bună-mireasma dumnezeirii, să pășească în chip nestăvilit pe calea acestei vieți trecătoare, iar altul trecând prin mii de piedici, necazuri și mâhniri, numai în urma ostenelilor să nădăjduiască eliberarea și desăvârșită izbăvire de cele rele. Căci Eu, Dumnezeu, cunosc binele fiecăruia, îngrijindu-Mă de cele ascunse ale inimii, și astfel fiecare este tratat potrivit cu folosul sufletului său” (Sf. Nil al Ancirei, Epistole, II, 113, p. 221). Sărăcia, bogăția, bolile, sănătatea, succesul sau, dimpotrivă, eșecul își găsesc toate explicațiile în înțeleapta pronie dumnezeiască. Nimeni nu primește ceva nedrept sau nepotrivit pentru mântuirea sa, iar în ochii lui Dumnezeu acceptarea propriei cruci valorează mai mult decât orice succes sau insucces vremelnic. Însă cei care se scandalizează și nu înțeleg înțelepciunea dumnezeiască, ci continuă să se revolte împotriva „nedreptății” existente la nivel universal își pierd pacea și ratează șansa de a progresa spiritual. Sfântul Nil afirma: „A te scandaliza foarte tare nu este semnul unui suflet înțelept, ci al unuia mic. Pentru că spune: «Pace multă au cei ce iubesc numele tău și nu este în ei sminteală» (Psalmi 118, 165)” (Sf. Nil al Ancirei, Epistole, I, 199, p. 118).