Pentru creştini, cea mai înaltă formă de manifestare a recunoştinţei faţă de Dumnezeu pentru toate darurile şi binefacerile primite de la El, ştiute şi neştiute, este Sfânta Liturghie, în cadrul căreia pâinea şi vinul se prefac cu puterea Sfântului Duh în Însuşi Trupul şi Însuşi Sângele Mântuitorului. Euharistia, ca jertfă de mulţumire, este o laudă a bunătăţii dumnezeieşti adresată de preot şi de comunitate lui Dumnezeu ca mulţumire şi recunoştinţă. Totodată, aceasta este una dintre cele şapte Sfinte Taine ale Bisericii în care, sub chipul pâinii şi al vinului, se împărtăşeşte credincioşilor Însuşi Trupul şi Însuşi Sângele lui Hristos, spre iertarea păcatelor şi spre viaţa de veci.
Folosul Sfintei Liturghii şi al Sfintei Euharistii pentru viaţa creştinilor este unul mare, iar acesta reiese chiar din rugăciunile Liturghiei: „Sfinţirea sufletelor şi a trupurilor, tămăduirea sufletului şi a trupului, izgonirea a tot potrivnicul, luminarea ochilor inimii, împăcarea sufleteştilor puteri, ajutor spre credinţă neînfruntată, dragoste nefăţarnică, desăvârşirea înţelepciunii, paza poruncilor dumnezeieşti, adăugirea dumnezeiescului har, dobândirea Împărăţiei lui Dumnezeu”, după cum se spune în prima rugăciune de mulţumire, după Dumnezeiasca Împărtăşanie, a Sfântului Vasile cel Mare; „spre bucurie, spre sănătate şi spre veselie”, după cum reiese din rugăciunea a patra de mulţumire a Sfântului Chiril al Alexandriei.
Întemeiați pe nădejdea Împărăției Preasfintei Treimi, în ambianța căreia credincioșii intră în timpul Sfintei Liturghii, aceștia își amintesc de porunca Mântuitorului Iisus Hristos, Care ne cere să fim milostivi (Matei 24, 34). Având grijă de cei necăjiți și asupriți, ne facem asemenea Fiului, Doctorul suprem al sufletelor şi al trupurilor slăbănogite de păcat. Mila pe care Domnul Hristos a manifestat-o faţă de oamenii bolnavi şi infirmi a produs o mare uimire într-o epocă în care filosofiile şi religiile dominante se ocupau mai mult de cei sănătoşi decât de cei bolnavi, mai mult de cei tineri şi în putere decât de bătrânii neputincioşi.
Cuvintele „veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, moşteniţi împărăţia cea gătită vouă de la întemeierea lumii” (Matei 25, 34) ne arată că Împărăţia cerurilor nu este a celor puternici în sens lumesc, ci este Împărăţia celor smeriţi şi darnici. Totodată, în aproapele nostru suferind trebuie să-L vedem pe Însuşi Hristos și de aceea orice rău făcut unui om îl rănește pe Hristos, precum și orice lucru bun făcut unui om se adresează lui Hristos. Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că Dumnezeu ne cere să avem disponibilitate față de necazurile aproapelui, deoarece lipsa acesteia este potrivnică voii Sale. Toate trebuie săvârșite cu un scop, care să fie în concordanță cu voia divină. „Cele săvârșite fără un scop drept sunt cele făcute împotriva voii lui Dumnezeu, Care vrea ceea ce este bun, bineplăcut și desăvârșit, adică dispoziția bună față de aproapele pentru Dumnezeu, iar lipsa dispoziției bune față de aproapele este potrivnică voii lui Dumnezeu (...). Cei ce au lucrat împotriva scopului drept, adică împotriva poruncii lui Dumnezeu, lepădând iubirea de oameni, apar ca unii ce nu pot înfiripa nici o apărare și nu pot dovedi un scop. Ei știu că cel ce face ceva în afară de scopul cel drept al lui Dumnezeu, chiar dacă ar aduce zeci de mii de argumente, nu va scăpa de gheenă” (Cf. Sf. Maxim Mărturisitorul, Filocalia II, p. 119).
Omul trebuie să fie o ființă liturgică în totalitatea sa, de aceea liturghia cuvintelor trebuie împletită cu liturghia faptelor bune. Liturghia euharistică este în primul rând recunoștința adusă lui Dumnezeu pentru iubirea Sa față de oameni, iubire concretizată în Filantropia divină a Sfintei Treimi, descoperită prin Fiul întrupat. În acest sens, Preafericitul Părinte Patriarh Daniel sublinia că „Filantropia divină (iubirea de oameni a lui Dumnezeu) este centrul Sfintei Liturghii a Bisericii în care iubirea divină celebrată devine iubire divină comunicată, împărtășită celor care o celebrează. Prezența spirituală nevăzută a lui Hristos devine, prin invocarea Sfântului Duh asupra darurilor aduse de Biserica lui Dumnezeu (pâine și vin), prezență sacramentală sensibilă, adică Trupul și Sângele Său euharistic, pentru ca viața Lui să devină viața noastră, pentru ca Filantropia Lui să devină Filantropia noastră” (†Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, Știința mântuirii - Vocația mistică și misionară a teologiei, Ed. BASILICA, București, 2014, p. 100).
De aceea, porunca Mântuitorului Iisus Hristos să ne iubim unul pe altul după cum El ne-a iubit (Ioan 15, 12) poate fi împlinită doar dacă Îl avem în noi pe Hristos prin Sfânta Euharistie, prin rugăciune intensă, prin participarea la sfintele slujbe ale Bisericii şi prin săvârşirea faptelor bune. Canonul 28 Trulan subliniază că împărtăşania „produce viaţă şi dă iertare de păcate”. În acest sens, Euharistia este izvor de viaţă pentru că ni-L oferă pe Hristos Izvorul vieţii. Prin Euharistie, credinciosul înaintează spre Împărăţia lui Dumnezeu, experimentând, în mod anticipat, această Împărăţie.
