Fake news - formă de reactivare a falsului profetism?

Pandemia de COVID-19 a readus umanității provocarea de a da crezare bolii și morții care vin din ceva invizibil, subit și viclean, ascuns și diabolic, rapid, brutal și decisiv. Dacă unii au refuzat sau încă refuză să dea credit realității pericolului ascuns până când vor vedea cu propriii ochi sau vor cunoaște pe cineva atins de virus, alți sceptici au fost convinși deja tocmai de realitatea bolii trăită de ei înșiși sau în proximitatea socială a prietenilor, rudelor sau familiei. Din păcate, cruzimea acestei boli contrastează sentimentul de dragoste față de cei apropiați, față de cei din familie, încât criza provocată la nivel personal este, deopotrivă, fizică și spirituală, dificil de depășit.

Biserica nu se raportează la aceste timpuri pandemice strict instituțio­nal, ci după modelul Celui Care este Biserica, Hristos Domnul, personal, prin preocuparea de a proteja pe oameni de boală și suferință, de a vindeca prin lucrarea Harului prezent în Taine, slujbe și ierurgii. Măsurile de protecție și de distanțare socială impuse prin forurile legislative ale statului și care au dus la o reducere numerică a participării fizice a oamenilor la actele de cult au tocmai rolul de a proteja indivizii și comuni­tatea, Biserica.

Este foarte important acum ca această criză sanitară să nu se transforme într-o criză spirituală. De aceea, Bisericii îi revine, mai mult ca oricând, responsabilitatea de a transmite societății un mesaj ferm de avertizare a ceea ce înseamnă pericolul îmbolnăvirii comunitare, dar mai ales de încurajare și de sprijin duhovnicesc.

Biserica s-a născut în perioadă de criză. O criză duhovnicească, în primul rând, o criză a ființei, în adâncul cel mai profund al ei, o criză a valorilor autentice. Timpurile de răscruce au fost mântuite însă prin Cruce și Înviere, după cum ne încredin­țează Sfântul Pavel: „Iar tot ce este pe faţă se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit, lumină este. Pentru aceea zice: «Deşteaptă-te cel ce dormi şi te scoală din morţi şi te va lumina Hristos»”. De aici și îndemnul Apostolului: „Deci, luaţi seama cu grijă, cum umblaţi, nu ca nişte neînţelepţi, ci ca cei înţelepţi, răscumpărând vremea, căci zilele rele sunt. Drept aceea, nu fiţi fără de minte, ci înţelegeţi care este voia Domnului” (Efeseni 5, 13-17).

Învierea lui Hristos sparge tensiunea morții, așa cum era aceasta experimentată chiar de Ucenicii Săi, prin cuvintele „Pace vouă!” (Ioan 20, 19). Această experiență a depășirii crizei prin puterea lui Hristos înviat și întâlnit apoi euharistic în Pâine și Vin a fost taina ce a păstrat Biserica dinamică, vie, agilă. Dar mai ales în perioadele de prigoană împotriva creștinilor, de la începuturile ei și până în modernitate, Biserica a dovedit că are ființial în ea puterea de adaptare și de răspuns hotărât la situațiile de criză, reacționând cu fermitate la atacurile din afară.

În condițiile actuale de limitare a libertății de exprimare formală reli­gioasă în biserică, pe fondul exacerbării tensiunii și stresului în societate, ce determină presiuni sociale și reacții anormale, efort și supraîncărcare, nu puțini sunt cei care probează gradul de vulnerabilitate al creștinilor. Din păcate, astăzi e mult mai ușor să faci rău, dar, totodată, să fii credibil de „bunele inten­ții”, iar cel mai la îndemână mij­loc este aruncarea semin­ței neîncrederii.

Invitațiile la nesupunere față de legile sanitare, la luarea în derâdere a corectitudinii celorlalți, la relaxarea socială tradusă prin laxism și indiferentism, precum și lectura tuturor restricțiilor în cheia politicului sau a fanatismului religios nu sunt decât încercări de destabilizare a încrederii dintre oameni și a încrederii în instituții. Aceste voci, de cele mai multe ori ascunse în negura lumii virtuale, sunt ale noilor activiști, profeți falși descoperiți doar în lumea lor autosuficientă și autarhă, pregă­tiți să exploateze legitima noastră îngrijorare și teamă de necunoscut.

Anunțarea binelui necondiționat - o mult așteptată stare de pace și de securitate - era caracteristică în Vechiul Testament profeților falși, angajați ai Templului sau ai curții regale. Aceștia erau plătiți pentru profețiile lor - un fel de fake news al timpurilor vechi -, de unde decurge și caracterul benevolent al mesajului transmis ca fiind de la divinitate. Dar atunci când este vorba despre distrugerea cetății-capitală, Ierusalim, și a locului cel mai sfânt de pe pământ, Templul Domnului, urmată de deportarea populației, discursul falsului profet Anania devine viclean, dezinformator și incitator la nepăsare și ignoranță: „«Aşa zice Domnul Savaot, Dumnezeul lui Israel: Voi sfărâma jugul regelui Babilonului; peste doi ani voi întoarce în locul acesta toate vasele templului Domnului, pe care Nabucodonosor, regele Babilonului, le-a luat din acest loc şi le-a dus la Babilon»” (Ieremia 28, 2-3). Invitația este mai degrabă o invocare a funcției mistice a Templului și a capacității poporului sfânt de a manipula voința divină locuitoare în mijlocul lui. Cuvintele lui Dumnezeu prin profetul Ieremia vin, astfel, ca un răspuns foarte dur: „Nu vă încredeţi în cuvintele mincinoase care zic: «Acesta este templul Domnului, templul Domnului, templul Domnului»” (7, 3-4). „Cum? Voi furaţi, ucideţi şi faceţi adulter; juraţi mincinos, tămâiaţi pe Baal şi umblaţi după alţi dumnezei pe care nu-i cunoaşteţi, și apoi veniţi să vă înfăţişaţi înaintea Mea în templul Meu, asupra căruia s-a chemat numele Meu, şi ziceţi: «Suntem izbăviţi», ca apoi să faceţi iar toate ticăloşiile acelea?” (7, 9-10).

Confruntarea falsului profet cu mesagerul lui Dumnezeu și a fake news-urilor profetului Anania cu mesajul divin trimis prin Ieremia are ca finalitate anunțarea realității și duratei crizei ce va veni peste poporul ales: „Robia va fi lungă” (29, 28), de 70 de ani (29, 10), și nu doar de 2 ani (28, 3), iar atitudinea corectă în acest context trebuie să fie cea de încredințare a voii personale în voia Domnului, de reziliență, vigilență și robustețe duhovnicească. Dumnezeu are situația sub control. Cu voia Sa este trimisă încercarea. Va fi o experiență nouă, o experiență de învățare, o lecție a lui Dumnezeu în istorie, care va duce la timpuri și oameni noi (31, 31-33). Drama trebuie transformată însă în speranță de pace, tragedia trebuie să devină triumf, frica să devină curaj și încredere: „Zidiţi casă şi trăiţi; faceţi grădini şi mâncaţi roadele lor! Luaţi femei şi naşteţi fii şi fiice! Fiilor voştri luaţi-le soţii, iar pe fiicele voastre măritaţi-le, ca să nască fii şi fiice, şi să nu vă împuţinaţi acolo, ci înmul­ţiți-vă! Căutaţi binele ţării în care v-am dus robi şi rugaţi-vă Domnului pentru ea, că de propăşirea ei atârnă şi fericirea voastră!” (29, 4-7).

Chiar dacă profetul Ieremia vorbește despre timpuri noi, o evidentă descoperire a timpurilor cu Hristos între oameni, după cum au tâlcuit Sfinții Părinți, este clar că profetul invită, dincolo de timp, la păstrarea continuității, în spirit de pace, la încredere între oameni și încredere în instituții. Profețiile populare, care nu sunt revelație, ne fac mai vulnerabili și ne separă, accentuând tensiunea și starea de criză, și așa destul de severă, cu costuri economice și sociale greu de anticipat. Volatilitatea credin­țelor religioase în contextul acestei crize sanitare ne determină să fim mai uniți în jurul valorilor autentice și mai atenți la ce și cum construim acum pentru viitor, corectând ceea ce nu este drept și promovând adevărul descoperit în Sfânta Scriptură și Sfânta Tradiție, în Biserică.