Familia, izvor de bogăţie spirituală

Familia creştină se întemeiază prin Taina Sfintei Cununii săvârşite în biserică între un bărbat şi o femeie. Această Taină a Bisericii noastre este, după cum mărturiseşte părintele profesor Dumitru Stăniloae, „un act sfânt, de origine dumnezeiască, în care prin preot se împărtăşeşte harul Sfântului Duh unui bărbat şi unei femei care se unesc liber în căsătorie, care sfinţeşte şi înalţă legătura naturală a căsătoriei la demnitatea reprezentării unirii duhovniceşti dintre Hristos şi Biserică”. La Apostolul ce se citeşte la Taina Sfintei Cununii din Epistola către Efeseni a Sfântului Apostol Pavel se spune: „Bărbaţilor, iubiţi pe femeile voastre, după cum şi Hristos a iubit Biserica şi S-a dat pe Sine pentru ea” (Efeseni 5, 25), arătându-se astfel că legătura dintre bărbat şi femeie în cadrul căsătoriei trebuie să o imite pe cea dintre Hristos şi Biserică.

Principalul liant în cadrul căsătoriei creştine este iubirea dintre soţi raportată la iubirea lui Dumnezeu, unitatea căsătoriei întemeindu-se pe iubirea dintre soţ şi soţie. De aceea, cuvântul Sfântului Apostol Pavel este esenţial pentru a înţelege ce stă la baza căsătoriei: „Aşadar, bărbaţii sunt datori să-şi iubească femeile ca pe înseşi trupurile lor. Cel ce-şi iubeşte femeia pe sine se iubeşte. Căci nimeni vreodată nu şi-a urât trupul său, ci fiecare îl hrăneşte şi îl încălzeşte, precum şi Hristos Biserica” (Efeseni 5, 28-29). Din această asemănare, soţul înţelege că soţia lui este un trup cu el prin Taina Nunţii şi că trebuie să o iubească ca pe sine însuşi, urmând modelul de iubire al Mântuitorului nostru Iisus Hristos faţă de Biserica Sa, pe care a întemeiat-o prin jertfa Lui de pe Cruce. Soţul se jertfeşte pentru soţia sa şi pentru copiii săi, face acest lucru din iubire, pentru că ştie că adevărata iubire izvorăşte din starea de jertfelnicie, după cuvântul Apostolului neamurilor: „Dragostea îndelung rabdă; dragostea este binevoitoare, dragostea nu pizmuieşte, nu se laudă, nu se trufeşte. Dragostea nu se poartă cu necuviinţă, nu caută ale sale, nu se aprinde de mânie, nu gândeşte răul. Nu se bucură de nedreptate, ci se bucură de adevăr. Toate le suferă, toate le crede, toate le nădăjduieşte, toate le rabdă. Dragostea nu cade niciodată” (1 Corinteni 13, 4-8).

Dacă familia se întemeiază pe adevărata dragoste, atunci este în orizontul ­învăţăturii de credinţe ortodoxe, ­adică este creştină şi se raportează tot timpul la scopul suprem al vieţii noastre, mântuirea. De aceea, după cum spune părintele profesor Gheorghe Petraru: „Familia este izvor de înnoire, de sensibilitate, de bogăţie spirituală, prin finalitatea ei hristică şi eclezială, încât se poate spune că familiile creştine autentice pot şi sunt chemate să schimbe chipul lumii de astăzi”.