„Fericit este cel ce are o aşa dragoste faţă de Dumnezeu...“

Talentatul scriitor şi teolog francez Olivier Clément ne-a lăsat ca moştenire spirituală printre altele şi o serie de meditaţii memorabile asupra Tainei Cununiei. Mediul încărcat de o sexualitate nefirească, facilitat de mediatizarea continuă şi superficială a iubirii trupeşti, este opus dragostei curate binecuvântate de Hristos la nunta din Cana Galileii şi perpetuată de tradiţia creştină prin transformarea nunţii într-o veritabilă Taină.

Olivier Clément porneşte într-o călătorie lungă de reconciliere a erosului transformat în patimă cu sexualitatea transfigurată a misterului iubirii.

Hristos şi Eros

În peisajul cotidian pigmentat de grabă şi uitare de sine, sexualitatea joacă rolul unui element care aduce în primul rând relaxarea necesară împotriva încărcării excesive cu muncă. Astfel, chiar şi în cadrul căsniciei moderne, iubirea şi sexualitatea sunt privite într-un mod separat. În timp ce iubirea scade în intensitate datorită slujirii patimilor, sexualitatea este transformată doar într-un prilej de relaxare, detaşat de orice manifestare a spiritualităţii umane. Olivier Clément consideră că acest "Eros" trebuie reintegrat acolo unde îi este locul pentru a se putea manifesta într-un mod corect. "Aşadar, de ce acest lung conflict între Hristos şi Eros, în care se pare că astăzi, în sensibilitatea colectivă condiţionată de media, Erosul a învins decisiv? Cine mai poate înţelege nuditatea Crucificatului sau pe cea a Mariei Egipteanca, stranie pasăre zburând peste dune, ca o pură consumare în Erosul divin? Hristos, spun Părinţii Bisericii, nu are eros individual. Să precizăm: întrucât ia asupra lui toată natura umană, şi cea feminină, şi cea masculină, şi cuprinde cu dragostea Lui întreaga umanitate şi întregul pământ. (...) Uităm mereu că prima minune a lui Iisus este cea de la Nunta din Cana unde preschimbă apa banalei acuplări procreatoare în vinul erosului înflăcărat" ("Eros şi cosmos: revoltă sau asumare", în: Olivier Clément, Ochiul de foc, trad. Petruş Costea, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, p. 19). Astfel, Olivier Clément atrage atenţia asupra faptului că instinctul sexual al omenirii a suferit o transfigurare prin Întruparea Domnului. Dintr-un pur instinct procreativ ridicat la cea mai înaltă treaptă în căsnicia iudaică, sexualitatea poate fi transfigurată şi sublimată în zilele noastre într-un eros spiritual desăvârşit. De aceea, Sfântul Apostol Pavel cere ca "nunta să fie curată întru toate, iar patul nespurcat". În cadrul căsniciei creştine, sexualitatea nu trebuie separată de dragoste, pentru a nu degenera într-o simplă manifestare a plăcerii sau într-o funcţie pur procreativă. Pe de altă parte, erosul poate fi canalizat în întregime, mai ales în viaţa monahală, pentru întreţinerea unei iubiri active a lui Dumnezeu.

Transfigurarea Erosului în monahism

Intrarea în monahism echivalează inclusiv cu depunerea votului castităţii. Acest fapt nu înseamnă, însă, că sexualitatea dispare total, ci că ea suferă o transfigurare completă. Erosul este spiritualizat şi ridicat la o treaptă superioară în interiorul iubirii de Dumnezeu a monahului. Olivier Clément precizează: "A te elibera de sexualitate, în expresia ei genitală, înseamnă a scăpa de necesitate, această formă cotidiană a morţii. Se întâmplă astfel la unii călugări ca printr-o asceză dură care le permite să nu mai trăiască întru moarte, ci întru Duh, Erosul să se interiorizeze şi să se transfigureze. Atunci dorinţa se eliberează de nevoi (...) pentru a tinde direct spre Dumnezeu şi pentru a se identifica cu agapé (...) La adevăratul călugăr, dorinţa întreagă este atrasă, este desăvârşită, consumată de prăpastia de foc a divinităţii, prin strălucitoarea, tragica, infinit de nobila şi blânda frumuseţe a Chipului chipurilor, cel al lui Hristos" ("Eros şi cosmos...", în: op. cit., p. 21). Toată sexualitatea suferă o transformare profundă. Ea nu mai este orientată spre satisfacţia trupească, ci în mod complet spre întreţinerea vie a existenţei spirituale. Olivier Clément este influenţat aici de Sfinţii Ioan Scărarul şi Maxim Mărturisitorul. De altfel, el citează în continuarea pasajului redat mai sus o frază profundă a primului dintre aceştia: "Fericit este cel ce are o aşa dragoste faţă de Dumnezeu, precum are cel îndrăgostit nebuneşte de iubita sa". Monahul, de altfel, nu are dreptul de a desconsidera sexualitatea umană, doar pentru că el a renunţat la forma ei obişnuită de manifestare. Orice respingere a trupului şi a satisfacerii necesităţilor sale obişnuite se constituie într-o poziţie gnostică periculoasă. Canoanele sinoadelor locale (de ex. Gangra) din secolul al IV-lea au condamnat orice respingere a sexualităţii pe motivul necurăţiei pe care aceasta ar implica-o. La fel ca şi foamea sau setea, pulsiunea sexuală este un fapt normal, dar ea nu poate fi satisfăcută oricând şi oricum, ci numai în cadrul căsniciei binecuvântate de Dumnezeu, fără care acest lucru să o transforme într-un fenomen aflat la limita purităţii spirituale. În orice manifestare sexuală corectă, sufletul este implicat mult mai mult decât consideră lumea modernă.

Extremele zilei de astăzi

Aşa cum observa Olivier Clément, cealaltă extremă a sexualităţii, în afara celei care o respinge total, este aceea a căutării simplei satisfacţii fizice în cursul desfăşurării ei. "De la această asceză aspră, a cărei grandoare nu o vom putea sublinia îndeajuns, şi care, de altfel, stă mărturie pentru o vigoare sexuală neobişnuită, s-a trecut deseori la un moralism sentimental şi în taină rău. (...) Legăturile care uneau Erosul de cosmic au fost rupte. Ca şi cum ai spune că Erosul a fost negat şi că sexualitatea, redusă la mizerie, nu a mai fost, pentru unii, bărbaţi mai ales, decât căutare a plăcerii, pentru ceilalţi, femei mai ales, decât resemnare burgheză" ("Eros şi cosmos...", p. 24). Acest moralism sentimental, prezent mai mult în secolul al XIX-lea, după mărturia lui Olivier Clément, a degenerat în prezent într-un amoralism total. Sexualitatea a fost transformată efectiv într-un obiect de consum, lipsit de orice taină şi accesibil oricând şi oricum. Erosul plin de iubire al căsniciei creştine a fost denaturat astăzi într-o rutină mecanică, din care misterul împărtăşirii reciproce a sufletului şi a trupului este exclus cu desăvârşire. Observând acest pericol extrem al pornografiei şi, prin el, al degradării fiinţei umane la stadiul de obiect, Olivier Clément consideră că o parte din responsabilitate aparţine şi celor care ar trebui să se implice mai mult: creştinii, atât laici, cât şi clerici. "Sexualitatea fără Eros, fără mister, este acum totodată banală şi omniprezentă. De "implozia" contemporană sunt legate, îndeosebi, cel puţin în media şi în imaginarul colectiv (dar cine ştie ce trăiesc oamenii?), drogurile, violenţa şi sexul. Când pasiunea s-a mistuit tocmai prin promiscuitate, a fost nevoie de SIDA pentru a regăsi legătura, despre care au vorbit primii călugări, dintre sex şi moarte. Oamenii Bisericii condamnă şi denunţă, în timp ce ar trebui să reflecte la propriile responsabilităţi" ("Eros şi cosmos...", p. 28). Astfel, redescoperirea fundamentelor corecte ale sexualităţii este una dintre priorităţile creştinismului astăzi, în opinia lui Olivier Clément. Fără o analiză profundă a implicaţiilor acestui fenomen şi o respingere clară a extremelor propuse astăzi de lumea modernă, extinderea unor soluţii nefireşti nu va putea fi împiedicată. Un creştin trebuie să propună astăzi modelul unei sexualităţi transfigurate de iubirea pentru partenerul său de viaţă. Însă, orice transfigurare a erosului nu poate avea loc decât între doi oameni care se iubesc şi care au decis să accepte binecuvântarea lui Dumnezeu prin primirea Tainei Cununiei...