Gândirea cu vicleşug, fidelitatea şi simțirea dumnezeirii

În cadrul Deniei de marţi seara, Utrenia zilei de Miercuri, se face pomenire de pocăința şi iertarea păcatelor femeii păcătoase care a spălat picioarele lui Hristos cu lacrimi, le-a șters cu părul capului ei şi a uns cu mir pe Domnul, dar şi de fapta rușinoasă a lui Iuda: vinderea lui Hristos.

Nu întâmplător Biserica a rânduit să pună în oglindă chipul femeii păcătoase şi pe cel al lui Iuda. Deși desfrânată, coborâtă la starea cea mai de jos a decăderii, femeia se pocăiește şi devine mironosiță. Iuda, prezent în starea cea mai de cinste, ucenic al lui Hristos, din cauza lipsei pocăinței devine vânzător şi se sinucide. Sunt două chipuri pe care Biserica ni le pune în faţă în aceste ultime zile de post.

Femeia cea păcătoasă, prin mir, dobândeşte viaţa cea veșnică şi iertarea păcatelor; iar Iuda, cu sfat viclean, vinde „Mirul cel nepreţuit”, agonisindu-şi pedeapsa cea veşnică. În cântările Bisericii se spune: „Când păcătoasa aducea mirul, atunci ucenicul s-a înțeles cu cei fărădelege. Aceea se bucura turnând mirul cel de mult preţ, iar el se grăbea sa vândă pe Cel fără de preţ; aceea a cunoscut pe Stăpânul; iar acesta se despărţea de Stăpânul; aceea se mântuia, iar Iuda se făcea rob vrăjmaşului” (Triod, Stihiră de la Laude).

Momentul ungerii cu mir a Mântuitorului Iisus Hristos este amintit în toate cele patru Evanghelii ale Noului Testament. Evanghelistul Matei menționează că ucenicii au reacționat la acest gest al femeii, imputându-i că a făcut risipă prin fapta ei, însă Mântuitorul o apără cu blândeţe și le cere apostolilor să nu mai facă supărare femeii, pentru că pe săraci totdeauna îi vor avea cu ei, dar pe El nu-L vor avea pururea (Matei 26, 10-11). Totodată, El a adăugat că toate s-au făcut spre „îngroparea Mea” (Matei 26, 12). Mântuitorul face aici o prevestire a morţii Sale, pentru că după ce a fost coborât de pe cruce, Hristos a fost uns de femeile mironosiţe cu uleiuri aromate înainte de a fi pus în mormânt.

Evenimentul s-a petrecut în Betania, în casa lui Simon leprosul. Sfântul Ioan Gură de Aur a observat că, prin precizarea localității, Betania, Matei a dorit să arate că „Mântuitorul vine de bunăvoie la pătimiri”.

De asemenea, Sfântul Ioan Gură de Aur amintește că nu întâmplător femeia vine în casa lui Simon leprosul și nu accidental evan­gheliștii pomenesc de boala lui Simon. Ei au arătat curajul femeii de a se apropia de Iisus și puterni­ca ei credință că, din moment ce Simon a fost vindecat de lepră, atunci
„Iisus va șterge ușor și necurăția sufletului ei”. Evlavia femeii, cre­din­ța neîndoielnică și râvna ei pentru îndreptare sunt atât de evidente.

Tot Sfântul Ioan Gură de Aur amintește că la cei dintâi trei evan­gheliști este vorba de una și ace­eași femeie, numită îndeobște femeia cea păcătoasă. La Evanghelistul Ioan însă nu e vorba de aceas­tă femeie, ci de altă femeie, care are o viață curată, Maria, sora lui Lazăr.

Evangheliștii Ioan şi Marcu au arătat și cum era mirul. L-au numit „curat și de mare preț”. Prin „curat” este obiceiul să se arate ceea ce este nefalsificat și neamestecat.

Ziua de miercuri amintește de asemenea de începutul Pătimirilor Mântuitorului Iisus Hristos, de sfatul cărturarilor și fariseilor de a-L prinde pe Iisus și de trădarea Sa de către Iuda, vânzătorul şi vicleanul, cum îl numesc cântările Bisericii, cel ce a căzut din ceata apostolilor.

Ziua de miercuri e nedespărțită de ziua de vineri, consacrată Răstignirii și Morții pe Cruce a Fiului lui Dumnezeu. De aceea postim noi în fiecare miercuri şi vineri din săptămână. Pentru că în zi de miercuri Iuda a avut gând viclean împotriva lui Dumnezeu, iar vineri Domnul Iisus Hristos a primit răstignire şi moarte pentru noi, ca să ne izbăvească de osânda cea veşnică. Știm că de la gânduri pornesc toate faptele noastre sau că mai întâi fiecare faptă a noastră, rea sau bună, a fost gând. De aceea Sfinții Părinți ne îndeamnă să lepădăm gândurile cele rele spovedindu-le şi să ne împotrivim gândului celui rău mai înainte de a deveni cuvânt sau faptă.

În majoritatea lor, cântările liturgice ne vorbesc despre trădare, prindere și judecare în mod direct, dar mai ales despre modul receptării acestor întâmplări triste de către Maica Domnului. Adică ce a simțit ea ca mamă în acele cumplite momente. Sfântul Ioan Gură de Aur comentează acest fapt, afirmând că e posibil ca alcătuitorii cărților de cult să nu fi vrut ca atunci când ne rugăm să fim și noi puși în situația de a-i judeca pe cei ce L-au judecat pe Iisus. Singura care-i mustră prin glasul cântărilor este Maica Domnului. „Să ne luptăm necontenit cu păcatele şi cu patimile şi, aducându-ne aminte de greşelile noastre, să nu osândim pe nimeni” (Sfântul Luca al Crimeei).

Sfânta noastră Biserică, pomenind-o pe femeia care L-a cinstit pe Domnul Hristos cu mir de mare preț, care I-a udat picioarele cu lacrimi şi I-a sărutat picioarele Domnului nostru Iisus Hristos, are o alcătuire minunată: „Doamne, femeia ceea ce căzuse în păcate multe, simțind dumnezeirea Ta şi luând rânduială de mironosiță, a adus Ție mir mai înainte de îngropare” (Slava de la Stihoavnă).

Domnul devenise magnet pentru cei păcătoși, căci chema pe toți prin bunătatea Sa. De aceea mânca cu fariseii și cărturarii, intra în casele vameșilor. Toţi aceştia nu se simțeau judecați de El. Domnul prin tot ceea ce făcea împlinea cuvântul: „N-am venit să chem pe cei drepți la pocăință, ci pe cei păcătoși!”

Femeia cea păcătoasă arată că a înțeles cât de mult valorează salvarea sufletului ei prin iertarea faptelor ei. „Păcătoasa a venit la Tine, vărsând mir cu lacrimi pe picioarele Tale, Iubitorule de oameni, şi s-a vindecat cu porunca Ta de mirosul cel greu al răută­ți­lor; iar ucenicul cel nemulțumitor, suflând împotriva harului Tău, l-a lepădat pe el şi s-a amestecat cu noroiul, vânzându-Te pentru dragostea banilor. Slavă, Hristoase, milostivirii Tale” (Triod, Sedealna întâi de la Denia de Marţi seara).

Iuda rămâne cu banii și ajunge să se spânzure. El trăiește în firea sa lucrarea păcatului, care este în final una singură: moartea. Femeia cea păcătoasă devine prietenă a Domnului. Ea trece din moarte la viață prin pocăință. Leapădă viața cea murdară și Domnul îi confirmă schimbarea sufletului ei. De aceea această faptă a ei este propovăduită în toată lumea.

„Iuda cel înşelător, poftind iubirea de argint, a gândit cu vicleşug să Te vândă, Doamne, pe Tine, comoara vieţii. Pentru aceasta şi îmbătându-se, a alergat la iudei şi a zis călcătorilor de lege: Ce vreţi să-mi daţi, şi eu Îl voi da pe El vouă, ca să-L răstigniţi?”

„Păcătoasa, ştergând cu căldură preacuratele Tale picioare, cu părul capului ei, şi din adânc suspinând, a grăit cu plângere: Îndurate, nu mă lepăda, nici nu mă urî, Dumnezeul meu, ci mă pri­mește pe mine, ceea ce mă pocăiesc, și mă mântuiește, ca un iubi­tor de oameni” (Triod, Sedelnele a doua şi a treia de la Denia de Marţi seara).

Învățătura ce rezultă din întâmplările acestei zile nu trebuie nici o clipă uitată. Ceea ce s-a întâmplat cu Iuda se poate întâmpla şi cu noi. După cum Iuda, deşi trăise ani de zile împreună cu Hristos, văzuse atâtea minuni, auzise atâtea învățături minunate, se leapădă de Hristos şi ajunge la pieire veșnică, la fel şi noi, prezenți la nenumărate slujbe, martori ai multor minuni, putem să cădem şi să pierdem asemănarea cu Hristos. Părintele Petroniu Tănase spu­ne că „nu starea de a fi popor ales, creştin, preot etc. este mântuitoare, ci răspunsul la această chemare, faptele corespunzătoare chemării, starea lăuntrică, căința, smerenia”. De aceea, Sfinții Părinți zic adesea: „Mai bine un păcătos smerit decât un drept mândru”.

În această zi se săvârșește ultima Liturghie a Darurilor înainte sfințite, fiind şi ultima zi când se mai rostește rugăciunea Sfântului Efrem Sirul.

Nu ne rămâne decât să ne ferim de trădarea lui Iuda și să ne gândim fiecare la trădările și vânzările noastre. La căderile noastre zilnice. Iar primul pas pe care se cuvine să-l facem este să postim în această zi, tocmai pentru a ne arăta credincioșia față de Mântuitorul Hristos, față de conștiința și principiile noastre de viață.

E momentul ca şi noi să vărsăm în loc de mir lacrimi de pocăinţă, să ne cerem iertare pentru gre­șe­lile noastre şi să ne pregătim aşa cum se cuvine pentru zilele care urmează, pentru ca prin împărtăşirea cu Trupul şi Sângele Mântuitorului Hristos să fim trecuţi şi noi din moartea păcatelor la viaţa cea veşnică.

(Părintele Nicolae Budui este slujitor la Parohia Ortodoxă Română „Sfântul Cuvios Ioan Iacob de la Neamţ”, Rovigo, Italia)