„Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă...”

Deniile sunt râduieli liturgice specifice Postului Sfintelor Paşti. Ele sunt slujbe bisericeşti de seară care reprezintă rânduiala Utreniei de a doua zi. Bogăţia imnografică a deniilor ne prezintă profunzimea teologică a textelor din Triod şi măreţia spiritualităţii ortodoxe. Aceste slujbe ne introduc în atmosfera de priveghere şi reflecţie duhovnicească a urcuşului nostru spiritual din perioada Postului Mare.

Părintele profesor Nicolae D. Necula afirmă despre aceste slujbe că, „prin caracterul şi conţinutul lor, sunt unicate în cultul divin ortodox”. El explică că denumirea lor vine de la slavonescul „vdenie” şi „înseamnă priveghere sau slujbă nocturnă”.

Prima denie din acest post este cea de miercuri seara din săptămâna a cincea din Postul Mare, care cuprinde Utrenia zilei de joi. În cadrul acestei denii se citeşte integral Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul. A doua denie este vineri seara, în săptămâna a cincea, când săvârşim Utrenia zilei de sâmbătă. La această denie se citeşte Imnul Acatist.

Următoarele denii sunt în Săptămâna Mare, când în fiecare seară începând din Duminica Floriilor şi până în Vinerea Mare se oficiază aceste slujbe, în cadrul cărora se citesc pericope evanghelice legate de evenimentele Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

La ultima denie de vineri seara din Săptămâna Mare, în toate bisericile se cântă Prohodul Domnului, cel mai trist moment din timpul anului bisericesc.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel, explicând înţelesurile teologice ale acestei slujbe specifice Sfântului şi Marelui Post al Sfintelor Paşti, ne învaţă: „Denia ca slujbă de dimineaţă săvârşită seara are ca scop transformarea întunericului serii în lumină liturgică, ca simbol al trecerii sufletului, prin rugăciune, pocăinţă şi postire, de la întunericul păcatului la lumina vieţuirii sfinte potrivit Evangheliei lui Hristos” (Foame şi sete după Dumnezeu - înţelesul şi folosul postului, p. 200).

Prin aceste slujbe de seară suntem chemaţi să ne gândim la pocăinţă şi mai ales la modul cum trebuie să-I urmăm lui Hristos, părăsind patimile, iar prin post împletit cu rugăciunea să dobândim virtuţile.

Despre rânduiala liturgică a deniilor din săptămâna a cincea din Postul Mare părintele profesor Ene Branişte spune că „urmează pe aceea a zilelor de rând din Păresimi, dar cea dintâi se caracterizează prin aceea că, în locul canoanelor obişnuite, se citeşte Canonul cel Mare (Canonul de pocăinţă) al Sfântului Andrei Criteanul, iar cea de-a doua prin aceea că slujba are în plus Acatistul Bunei Vestiri (Acatistul Maicii Domnului), compus din 24 de icoase şi condace, care alternează cu citirea Catismelor de rând şi cu primele şase ode din Canoanele zilei”.

Prima întâlnire a noastră cu deniile din acest post este în această seară, când se cântă integral Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul şi se citeşte Viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, fiind cea mai importantă pagină de pocăinţă din literatura ascetică a primului mileniu creştin.

Prin Canonul Mare primim modelele biblice de pocăinţă, iar prin viaţa Cuvioasei vedem cum rodeşte pocăinţa. În acest sens, sinaxarul ce se citeşte la această denie precizează că „s-a rânduit să se cânte şi să se citească Marele Canon şi viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca în ziua aceasta pentru următoarea pricină. Pentru că Sfântul Post de patruzeci de zile se apropie de sfârşit şi pentru ca nu cumva oamenii, lenevindu-se, să se îngrijească mai puţin de nevoinţele cele duhovniceşti şi să se depărteze cu totul de a trăi în cumpătare, marele Andrei, ca un adevărat învăţător, prin cântările Marelui Canon, în care istoriseşte virtuţile marilor bărbaţi, precum şi întoarcerea la credinţă a celor răi, pregăteşte pe cei care se nevoiesc cu postul să se poarte cu mai mult curaj şi să se îndrepte cu bărbăţie spre nevoinţele postului ce-l mai au în față. Iar Sfântul Sofronie, prin minunata povestire despre viaţa Mariei Egipteanca, înduplecă pe oameni să ajungă din nou cumpătaţi, îi ridică spre Dumnezeu, îi sfătuieşte să nu mai cadă şi să nu se deznădăjduiască chiar dacă au căzut înainte în unele păcate. Şi într-adevăr povestirea vieţii Mariei Egipteanca înfăţişează cât este de mare iubirea de oameni şi dragostea lui Dumnezeu faţă de cei care doresc din tot sufletul să se întoarcă de la păcatele lor de mai-nainte”.

Din slovele sinaxarului înţelegem că prin cântarea Canonului Mare în această zi şi prin citirea Vieţii Cuvioasei suntem încurajaţi să ne pocăim şi să nădăjduim că vom dobândi mân­tuirea. Toate aceste aspecte sunt încununate de ultima parte a sinaxarului, unde ni se spune de ce se citesc în cadrul aceleiaşi slujbe Canonul cel Mare şi Viaţa Cuvioasei: „Părintele nostru Andrei a fost cel dintâi care a adus la Constantinopol acest prea frumos şi mare canon odată cu viaţa Cuvioasei Maria, când a fost trimis de Teodor, Patriarhul Ierusalimului, să fie de ajutor la al şaselea sobor ecumenic”.

Sfântul Andrei Criteanul este cel care aduce la Constantinopol aceste lucrări fundamentale pentru istoria pocăinţei şi astfel au ajuns până la noi, care în această săptămână, citind strofele pline de îndemn duhovnicesc, cântăm: „Miluieşte-mă pe mine cel ce am greşit; Mântuitorule, ridică-mi mintea mea spre întoarcere. Primeşte-mă pe mine, cel ce mă pocăiesc; miluieşte-mă pe mine cel ce strig: Greşit-am Ţie, mântuieşte-mă; nelegiuit-am, miluieşte-mă”.

A doua noastră întâlnirea cu slujba deniilor este vineri seara în săptămâna a cincea, când se oficiază Utrenia zilei de sâmbătă din această săptămână. În cadrul acestei denii de vineri seara se citeşte Imnul Acatist, cunoscut şi sub numele de Acatistul Bunei Vestiri. Este primul acatist din istoria imnografiei creştine şi pe structura lui au fost alcătuite şi celelalte acatiste pe care le avem în uz în Biserica Ortodoxă.