„Hrănindu-te cu cuvintele credinței”

Ce înseamnă din punctul de vedere al Sfântului Apostol Pavel și al Sfântului Atanasie cel Mare al Alexandriei a te hrăni și a ne hrăni cu cuvintele credinței, ca să fim într-adevăr buni slujitori și creștini orto­docși ai lui Iisus Hristos? Ca să ne hrănim cu cuvintele credinței și ale bunei învățături ortodoxe mai întâi de toate se cuvine să le cunoaștem, identi­ficându-le pe acestea în Crez, Catehism și Dogmatică, în Sfânta Scriptură și în Sfânta Tradiție sau la Sfinții Părinți ai Bisericii; iar mai apoi, citindu-le și adân­cindu-le, să ne hrănim cu acestea în duhul cuvin­telor Mântuitorului, Care a zis: „Scris este - Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu” (Deuteronom 8, 3; Matei 4, 4; Luca 4, 4).

În Epistola I către Timotei, Sfântul Apostol Pavel îl îndeamnă pe ucenicul și vrednicul Episcop al Efesului, în ceea ce privește rela­ția sa pastorală și responsabilă cu credincioșii săi, zicând: „Punân­du-le înaintea fraților acestea, vei fi un bun slujitor al lui Hristos Iisus, hrănindu-te cu cuvintele credinței și ale bunei învățături căreia ai urmat” (I Timotei 4, 6); cuvinte reluate la plural de către Sfântul Atanasie cel Mare, Arhiepiscopul Alexandriei, în Epistola sa pascală din anul 329, ca îndemn către creștinii ortodocși alexandrini: „Hrănindu-vă cu cuvintele credinței” ­(Sapientia, Iași, 2013, p. 117).

În Crez, Catehism și Dogmatică descoperim „cuvintele cre­din­ței și ale bunei învățături” despre Dumnezeu, om și lume, despre cunoaș­terea lui Dumnezeu, naturală și supranaturală, catafatică și apofatică, prin Revelația dumnezeiască, de asemenea naturală și supranaturală; despre Ființa cea unică a lui Dumnezeu și Persoanele Preasfintei Treimi, Tatăl, Fiul și Sfântul Duh; despre crearea lumii văzute și a celei nevăzute, despre facerea omului, Providența lui Dumnezeu, Revelația divină și inspirația Sfintei Scripturi, despre Vechiul și Noul Testament, pentru ca să continuăm cu Întruparea și Răscumpărarea omului și a lumii prin Hristos, Mântuirea și Sfin­țirea prin Biserică și Sfintele Taine, Hristologie și Pnevmatologie, transfigurare și îndumnezeire; toate înmănuncheate în Protologie și Eshatologie, încheindu-se cu învățătura despre viața veșnică.

„Și ce vom mai zice? Căci nu ne ajunge vremea” (cf. Evrei 11, 32) ca să vorbim despre facerea omului și grădina raiului, despre Adam și Eva, despre cele patru brațe ale râului vieții, care izvorăsc din rai, icoane ale celor patru Sfinte Evanghelii de la Matei, Marcu, Luca și Ioan, despre căderea în păcat a protopărinților noștri și izgonirea lor din rai, despre Cain și Abel, despre Enoh și Noe, despre potopul cu apă și turnul Babel, despre Avraam și Teofania de la stejarul Mamvri, despre Isaac și jertfa de pe Moria, despre Lot și pedepsirea Sodomei și a Gomorei, despre Iacob și scara cerului de la Betel, despre Iosif și tâlcuirea viselor din Egipt, despre Moise și Iosua, rugul aprins și stâlpul de foc, despărțirea Mării Roșii și a Iordanului, tablele legii, șarpele de aramă și oprirea soarelui și a lunii pe cer; „despre Ghedeon, Barac, Samson, Ieftae, David și Samuel” (Evrei 11, 32) „și de toți prorocii”, mari și mici, scriitori și nescriitori, Ilie și Elisei; Isaia, Ieremia, Iezechiel și Daniel; cei trei tineri și Iona, despre Ezdra și ­Neemia, până la Buna Vestire și Sfântul Ioan Botezătorul, Nașterea în Betleem și Întâmpinarea Domnului, fuga în Egipt și uciderea pruncilor, Botezul în Iordan, Muntele Fericirilor și Schimbarea la Față de pe Tabor, Golgota și Muntele Măslinilor, Răstignire, Înviere și Înălțare; Cincizecimea și întemeierea Bisericii; Revelația din sinedriu despre Șederea Mântuitorului Iisus Hristos în ceruri de-a dreapta Tatălui; ca să ajungem la minunea de pe drumul Damascului, răpirea Sfântului Apostol Pavel la al treilea cer, Revelația din insula Patmos, Parusia Domnului, Învierea morților și Înfricoșă­toarea Judecată de Apoi.

„Cuvintele credinței” presupun cele douăsprezece articole din Crezul niceo-constantinopolitan, hotărârile dogmatice și canonice ale celor Șapte Sfinte Sinoade Ecumenice, scrierile Sfinților Părinți și tâlcuirile lor la Sfânta și dumnezeiasca Scriptură, Filocalia și Patericul egiptean, Viețile Sfinților și Proloagele, tezaurul liturgic și imnografic al Bisericii, respectiv Sfânta Tradiție apostolică, patristică și dinamică, până în prezent. „Cuvintele credinței” însemnează ­Biblia și Psaltirea, Noul Testament și Cartea de rugăciuni, Liturghier și Molitfelnic pentru preoți, Ceas­lov și Acatistier pentru cre­dincioși, Pateric și Filocalie pentru monahi și Rugăciunea neîncetată isihastă „Doamne, Iisuse”, pentru tot creștinul dreptmăritor sau ortodox. „Cuvintele credinței” alcătuiesc o Pâine, „Pâinea Vieții”, precum cea Euharistică, din care nu ne ajunge viața și nici chiar veșnicia ca să ne hrănim, pentru că Această Pâine este vie, S-a pogorât din cer și dă lumii viață (cf. Ioan 6, 33-51). „Cuvintele cre­dinței” sunt toate cuvintele Sfintei și dumnezeieștii Scripturi și toate gândurile Sfinților și dumne­zeieștilor Părinți, inspirate de Duhul Sfânt și asistate de Același Duhul Sfânt, care ne îmbogățesc și ne luminează mintea, ne încălzesc și ne înflăcărează inima și ne sfințesc sufletul și viața noastră. „Cuvintele cre­dinței” sunt razele „Soarelui Dreptății” (Maleahi 3, 20), Care este Hristos Domnul și Care, din iubirea Lui, ajung până la noi, străbătând veacurile și istoria Bisericii Sale.

Cuvintele credinței și ale bunei învățături

Parafrazând cuvintele Domnului, am putea spune: „Cerul și pământul vor trece, dar cuvintele credinței nu vor trece” (cf. Matei 24, 35), pentru că sunt Cuvintele Adevărului (Efeseni 1, 13; II Timotei 2, 15; Iacob 1, 18), din „cartea adevărului”, după cuvintele Sfintei și dumnezeieștii Scripturi: „Îți voi vesti ție ceea ce este scris în cartea adevărului” (Daniel 10, 21). „Cuvintele credinței și ale bunei învățături”, absolut necesare pentru cunoașterea lui Dumnezeu și mântuirea sufletelor noastre, le descoperim prin citire și meditație, studiu și teologhisire și ni se împărtășesc prin predici și cateheze, omilii și exegeze, cuvântări și conferințe, cursuri teologice și convorbiri duhov­nicești și emisiuni fără omisiuni! „Cuvintele credinței și ale bunei învățături” trezesc în noi dorul și iubirea față de Dumnezeu, smerenia adâncă înaintea Lui și a oamenilor, imboldul spre fapte bune și ne asigură fundamentul sau temelia rugăciunii noastre către El și, nu în ultimul rând, a contemplației sau a vederii Lui duhovnicești în lumina necreată și iubirea negrăită.

„Cuvintele credinței” sunt „partea cea bună” și acel „un singur lucru trebuiește”, despre care vorbește Mântuitorul Iisus Hristos în casa Mariei și a Martei (Luca 10, 42). De aceea, în aceeași Epistolă a sa pascală, Sfântul Atanasie cel Mare continuă: „Și Moise pe când vorbea cu Dumnezeu, postind cu trupul, se hrănea cu cuvintele lui Dumnezeu” (I, 6, p. 118). „Cuvintele credinței” l-au făcut oarecând pe Toma d’ Aquino să exclame odată, apropiindu-se de Paris: „Aș da toate aceste frumuseți lumești pentru un Comentar al Sfântului Ioan Gură de Aur la Evanghelia după Matei!” (PSB 23, București, 1994, p. 9).

Hrănindu-ne duhovnicește, bisericește și teologic cu „cuvintele credinței” în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Întrupat, Înviat din morți și Înălțat la ceruri, Dumnezeu adevărat și Om adevărat, după îndemnul Sfântului Apostol Pavel, vom ajunge să ne bucurăm și să contemplăm pe veci „minunea dumnezeirii Sale” îndumnezeitoare, după cuvintele aceluiași mare Sfânt Părinte, Atanasie cel Mare al Alexandriei (Epistola pascală III, 4, din anul 331, pp. 133-134). Hrănindu-ne cu cuvintele credinței și așe­zându-ne jos la picioarele Sfinților Patriarhi, stând la picioarele Sfinților Proroci, îngenunchind la picioarele Sfinților și dumne­zeieștilor Apostoli și la picioarele Sfinților Părinți de la Amvonul Bisericii, precum Sfântul Apostol Pavel „la picioarele lui Gamaliel” (Faptele Apostolilor 22, 3), iar unii dintre noi „la picioarele părintelui Dumitru Stăniloae” sau „la picioarele părintelui Arsenie Boca”, să sporim duhovnicește și să ne îmbogățim teologic, în cunoaș­terea lui Dumnezeu pentru a-L mărturisi în lume și pentru a putea ajunge cândva, prin harul Lui și la contemplarea sau vederea luminii Sale dumne­zeiești necreate. Căci: „A trăi în Hristos este viața cea adevărată” (Sfântul Atanasie cel Mare, Epistola pascală VII, 3, din anul 335, p. 165).