Hristos Înviat, Domn al Păcii

Suntem în perioada luminoasă a celor 40 de zile ale sărbătorii pascale. În centru se află Învierea lui Hristos, pe care întreaga făptură o slăveşte. Pentru noi, creştinii ortodocşi, Învierea Domnului este un timp al bucuriei şi mai ales al păcii aduse de Hristos prin Jertfa şi Învierea Sa.

Mesajul pe care îl transmite Mântuitorul după Înviere apostolilor şi prin ei nouă tuturor este cel al păcii. „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă!” (Ioan 20, 19)

Sfântul Chiril al Alexandriei în exegeza sa la acest text biblic scrie: „Când Hristos Și-a salutat ucenicii cu cuvintele pace vouă, prin pace El S-a adresat pe Sine, pentru că prezenţa lui Hristos întotdeauna aduce pace sufletului. Acesta este harul pe care Pavel l-a dorit pentru credincioşi, atunci când a scris: pacea lui Hristos, care covârşeşte orice minte, să păzească inimile şi cugetele voastre (Filipeni 4, 7). Pacea lui Hristos care covârşeşte orice minte este de fapt Duhul lui Hristos, care umple pe cei care se împărtăşesc de El cu fiecare binecuvântare”.

„Pace vouă” este primul mesaj de bucurie pe care-l împărtăşeşte Domnul Înviat apostolilor Săi. Le oferă pacea pe care El a adus-o în lume prin Învierea Sa. Pacea este un dar al lui Hristos Înviat: „Şi, venind, a binevestit pace, vouă celor de departe şi pace celor de aproape” (Efeseni 2, 17). Dar şi rod al Duhului Sfânt care aduce viaţă: „Căci dorinţa cărnii este moarte, dar dorinţa Duhului este viaţă şi pace” (Romani 8, 6).

Cuvintele pe care le adresează ucenicilor Săi în ziua Învierii este un salut al păcii. Nu este vorba de un înţeles lumesc pe care-l dăm noi păcii, ci despre o dăruire efectivă a acelei păci mesianice care înseamnă armonie şi fericire edenică. „Pace vouă” este mărturisirea şi transmiterea păcii Preasfintei Treimi, care ne invită să intram în plenitudinea vieţii plină de iubire a Persoanelor Treimice prin credinţă.

Cea de-a doua Persoană a Preasfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu, Mântuitorul nostru Iisus Hristos, este Cel care prin întruparea, naşterea, vestirea Evangheliei, moartea pe Cruce şi Învierea Sa cea de a treia zi a dus pace între Dumnezeu şi om. Aceasta fusese distrusă de păcatul lui Adam, prin care omul neascultând de Tatăl Ceresc s-a răzvrătit şi a pierdut Raiul şi posibilitatea de a trăi veşnic în bucuria edenică. Hristos Domnul Păcii restaurează legătura dintre Dumnezeu şi om. Prin Învierea Sa, Hristos ne dăruieşte şansa de a ajunge prin credinţă şi fapte bune la viaţa veşnică din Împărăţia lui Dumnezeu.

Domnul Păcii, Hristos Înviat, este Cel care aduce pacea cerului în lumea aflată în întunericul păcatului aducător de războaie şi moarte. Această pace nu este temporară, ci veşnică şi o primesc oamenii eliberaţi de păcat prin Jertfa şi Învierea Lui.

Hristos ca Domn al Păcii ne învaţă să fim făcători de pace şi fericeşte pe cei ce împlinesc acest cuvânt: „Fericiţi făcătorii de pace, că aceia fiii lui Dumnezeu se vor chema” (Matei 5, 9). De aceea noi cei care îi urmăm Lui şi ne numim creştini trebuie să fim iubitori ai păcii, pentru că suntem chemaţi să fim „făcători de pace” pentru a fi numiţi „fiii lui Dumnezeu”, deoarece urmăm Fiului lui Dumnezeu, Hristos Domnul Cel ce este „pacea noastră”. Ce a venit în lume pentru a ne răscumpăra din robia păcatului şi pentru a ne dărui deplina pace cu Dumnezeu şi cu semenii noştri.

Înaltpreasfinţitul Nicolae, Mitropolit al Mesoghiei şi Lavreoticii, ne spune că după moartea pe Cruce, „după cutremurarea firii și îngroparea cu trupul a Fiului și Cuvântului lui Dumnezeu, Hristos înviază, viața iese afară din mormânt, moartea este biruită, diavolul este zdrobit, piatra care pecetluiește mormântul se dă la o parte, străjerii care îl păzeau sunt puși pe fugă”. Pentru că „Hristos, înviat din morţi, nu mai moare. Moarta nu mai are stăpânire asupra Lui. Căci ce a murit, a murit păcatului o dată pentru totdeauna, iar ce trăieşte, trăieşte lui Dumnezeu” (Romani 6, 9-10).

Prin Înviere, Hristos ne dăruieşte pacea. Aceasta trebuie să rodească în viaţa noastră şi mai ales să ne determine şi pe noi să fim făcători de pace. Pentru că prin El am primit pacea lui Dumnezeu care ne face fii ai Împărăţiei cerurilor. În ea trebuie să trăim în lumea aceasta pentru a ne învrednici de viaţa veşnică plină de pace dumnezeiască din Raiul pentru care am fost creaţi.

Biserica încă de la începuturile ei din vremea primei comunităţi creştine ce s-a constituit în cetatea păcii, Ierusalim, ne spune că „roada dreptăţii se seamănă întru pace de cei ce lucrează pacea” (Iacov 3, 18). Adică pentru a ne bucura de dreptate trebuie să lucrăm pentru a avea pace şi să o apărăm împotriva celor care din orgoliu provoacă războiul ce aduce distrugere şi moarte. Lucrând pacea, suntem pe calea Domnului Păcii ce ne duce la lumina neînserată din Rai.

În toate slujbele ortodoxe ne rugăm pentru pace. În acest sens, în ectenie spunem că în pace ne rugăm Domnului Păcii. Este vorba despre pacea sufletului la care ajungem prin cuget curat şi viaţă duhovnicească. Numai pacea sufletului ne dă posibilitatea de a fi în pace unii cu alţii şi de a ne uni astfel în rugăciune înaintea lui Dumnezeu. Dar temelia păcii adevărate o reprezintă Crucea şi Învierea lui Hristos, prin care a surpat puterea celui rău asupra noastră şi a distrus vrăjmăşia adusă prin păcatul lui Adam, a omului faţă de Dumnezeu.

Hristos Înviat, Domnul Păcii, ne-a pacificat cu Tatăl Ceresc, de care ne-am îndepărtat prin păcatul strămoşesc. „El este pacea noastră, El care a făcut din cele două una, surpând peretele din mijloc al despărţiturii, desfiinţând vrăjmăşia în trupul Său, legea poruncilor şi învăţăturile ei, ca, întru Sine, pe cei doi să-i zidească într-un singur om nou şi să întemeieze pacea, și să-i împace cu Dumnezeu pe amândoi, uniţi într-un trup, prin cruce, omorând prin ea vrăjmăşia” (Efeseni 2, 14-16).

După Înviere, Hristos Domnul Păcii ne oferă pacea Sa, care nu este trecătoare, ci veşnică. El ne cheamă la pacea Împărăţiei lui Dumnezeu, la care ne-a făcut părtaşi prin Sfintele Sale Pătimiri, de bunăvoie suferite, prin moartea pe Crucea cea de viață făcătoare, dar mai ales prin slăvita Sa Înviere.