Icoana, dogmă în imagine

Sfântul Ioan Damaschin este cel mai cunoscut apărător al sfintelor icoane. Aflat departe de Constantinopol, capitala imperială unde s-au desfășurat majoritatea controverselor legate de cinstirea icoanelor, locuind în Damascul aflat sub ocupație arabă, Sfântul Ioan Damaschin și-a petrecut viața într-un lung exil. Învățătura de credință însă a reușit să o prezinte mai bine decât mulți dintre cei care rămăseseră în cadrul granițelor Imperiului Bizantin, urmând celor spuse de Sfântul Apostol Pavel: „Sufăr până și lanțuri ca un făcător de rele, dar cuvântul lui Dumnezeu nu se leagă” (2 Timotei 2, 9).

În lucrarea sa despre viața și opera Sfântului Ioan Damaschin, teologul britanic Andrew Louth observa: „Ioan a transformat dogma în imagini, ima­ginile în poezie, învățătura în doxologie și mărturisirea în laudă” (pr. Andrew Louth, Sfântul Ioan Damaschinul. Tradiție și originalitate în teologia bizantină - cu câteva scrieri inedite, trad. pr. prof. Ioan I. Ică sn. și diac. Ioan I. Ică jr, Sibiu, Ed. Deisis, 2010, p. 404). Toate cele spuse anterior de părintele Andrew Louth sunt adevărate. Sfântul Ioan Damaschin a fost mai mult decât un apologet al icoanelor, a creat nenumărate cântări liturgice, a compus lucrarea Dogmatica, scriere care reunește învățătura de credință a Bisericii Ortodoxe și a fost, totodată, un mare ascet și părinte duhovnicesc.

A avut profunzimea scriitoricească de care a dat dovadă și Sfântul Nichifor Mărturisitorul, Patriarhul Constantinopolului, dar a beneficiat și de cunoașterea mai multor limbi, reușind să realizeze sinteza sa dogmatică în acord cu învățătura unitară a Bisericii, așa cum va proceda mai târziu Theodor Abu Qurrah, Episcop de Haran, alt apologet al icoanelor în mijlocul stăpânirii arabe. De asemenea, a fost intransigent în ceea ce privește mărturisirea credinței sale precum Sfântul Teodor Studitul. Nu constituie o exagerare, așadar, să îl considerăm drept cel mai important caracter din mijlocul controversei cinstirii icoanelor, mai ales că a dat dovadă și de multă smerenie, mai multă decât toți cei implicați, după cum mărturisește următorul text scris de mâna lui: „Precum am zis deja, nu voi grăi nimic al meu, ci adunând la un loc cele tratate de cei mai încercați dintre dascăli, voi alcătui, pe cât îmi este cu putință, un tratat concentrat urmând întru totul poruncile voastre. Iar în ce mă privește, de Dumnezeu cinstiților, fiți iertători, rogu-vă, cu cel care s-a supus poruncilor voastre și, primindu-i ascultarea, dați-i în schimb în dar rugăciunile voastre” (Apud pr. Andrew Louth, Sfântul Ioan Damaschinul…, p. 445).

Scopul creării sfintelor icoane

Sfântul Ioan Damaschin afirmă: „Și când este vorba de icoane, trebuie să cercetăm adevărul și scopul acelora care le fac. Și dacă scopul este adevărat și drept și sunt făcute spre slava lui Dumnezeu și a sfinților Lui, spre râvnirea virtuții și evitarea viciului și spre mântuirea sufletelor, trebuie să le primim și să le cinstim ca icoane, chipuri, asemănări și cărți pentru cei neștiutori de carte, să ne închinăm lor, să le sărutăm și să le salutăm cu ochii, cu buzele și cu inima, ca fiind asemănarea Dumnezeului întrupat sau a Maicii Lui sau a sfinților, care s-au făcut părtași patimilor și slavei lui Hristos și au învins și au distrus pe diavol și demoni și rătăcirea lor. Dar dacă va îndrăzni cineva să facă icoana Dumnezeirii imateriale, necorporale, nevăzute, fără de formă și culoare, o aruncăm ca falsă. Iar dacă va face cineva vreo icoană spre slava, închinarea și cinstirea diavolului sau a demonilor, o disprețuim și o ardem în foc. De asemenea, dacă cineva va îndumnezei icoana oamenilor sau a zburătoarelor sau a târâtoarelor sau a altei zidiri, îl anatematizăm. Căci după cum Sfinții Părinți au dărâmat capiștile și templele demonilor și au ridicat în locul lor biserici în numele sfinților și pe acestea le cinstim, tot astfel au distrus și icoanele demonilor și au ridicat în locul acelora icoane lui Hristos, Născătoarei de Dumnezeu și sfinților” (Sf. Ioan Damaschin, „Tratatul al doilea contra celor care atacă sfintele icoane”, în: Cultul sfintelor icoane. Cele trei tratate contra iconoclaștilor, trad., introd. și note de pr. Dumitru Fecioru, București, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1998, pp. 103-104). Această idee exprimată de Sfântul Ioan Damaschin este foarte interesantă, deoarece ne prezintă criteriul esențial al deosebirii icoanei care trebuie cinstită de simplele portrete sau, mai rău, de reprezentările nepotrivite.

Astfel, nu poate fi cinstită o icoană care încearcă să redea ființa lui Dumnezeu, ceea ce nu se poate exprima. De exemplu, Biserica Ortodoxă cinstește o singură reprezentare a Sfintei Treimi: cea înfățișată de Sfântul Andrei Rubliov, iconar rus de seamă, care redă momentul întâlnirii Dreptului Avraam cu cei trei „îngeri” la stejarul din Mamvri. Reprezentările de influență romano-catolică în care vedem Tatăl ca un părinte bătrân, Fiul purtând semnele răstignirii Sale, iar pe Sfântul Duh asemenea unui porumbel, nu se încadrează în canonul Bisericii Ortodoxe și, momentan, sunt acceptate din cauza vechimii reprezentărilor în diferite biserici, însă niciodată în icoană separată. De asemenea, Biserica Ortodoxă nu acceptă reprezentări în icoană ale demonilor singuri sau ale unor animale sau păsări, deoarece, desigur, aceasta ar însemna, în primul caz, cinstirea diavolilor, iar în al doilea caz, idolatrie. Există icoana Sfântului Gheorghe înjunghiind balaurul, dar accentul este pus pe biruința sfântului, nu pe balaur!

Unirea dintre corporal și duhovnicesc

Închei acest material cu o foarte frumoasă comparație făcută de Sfântul Ioan Damaschin în ceea ce privește legătura pe care icoana o face între această lume și cea viitoare. Asemănând icoana care este făcută din cele materiale, dar conține reprezentarea celor duhovnicești, cu faptul că și omul este alcătuit din trup și suflet, Sfântul Ioan Damaschin redă foarte exact taina icoanei și a cinstirii ei în Biserica Ortodoxă: „Noi, pentru că n-am fost prezenți cu trupul, auzim cuvintele Lui din cărți, ne sfințim auzul, iar prin El, sufletul și ne fericim; ne închinăm, cinstind sfintele cărți, prin care auzim cuvintele Lui. Tot astfel și prin pictura icoanelor contemplăm icoana figurii Lui trupești, a minunilor și a patimilor Lui și ne sfințim, căpătăm deplină încredințare, ne bucurăm, ne fericim, cinstim, venerăm și ne închinăm figurii Lui trupești. Atunci când contemplăm chipul Lui trupesc, înțelegem, atât cât este cu putință, și slava Dumnezeirii Lui. Pentru că suntem făcuți din două părți, alcătuiți din suflet și trup, și pentru că sufletul nostru nu este simplu, ci este acoperit ca de un voal, ne este cu neputință să ajungem la cele intelectuale fără ajutorul celor corporale. Așadar, după cum prin cuvintele pe care le rostim, auzim cu urechile corpului și înțelegem cele duhovnicești, tot astfel și prin contemplarea cu ochii trupului ajungem la contemplarea duhovnicească. Pentru aceasta Hristos a luat trup și suflet, pentru că omul are trup și suflet. Pentru aceasta și Botezul este alcătuit din două părți, din apă și din duh, și tot astfel și Sfânta Împărtășanie și rugăciunea și psalmodia, lumânările și tămâia; toate sunt duble: corporale și duhovnicești” (Sf. Ioan Damaschin, „Tratatul al treilea contra celor care atacă sfintele icoane”, în: Cultul sfintelor icoane…, p. 135).