Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Împărăţia lui Dumnezeu - cuvânt şi realitate în propovăduirea Mântuitorului Hristos

Împărăţia lui Dumnezeu - cuvânt şi realitate în propovăduirea Mântuitorului Hristos

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Data: 11 Decembrie 2010

Axă centrală a predicii Mântuitorului Iisus Hristos, realitate întrezărită în ambianţa harică a Bisericii şi nădejde de căpătâi a creştinilor, Împărăţia lui Dumnezeu se arată oamenilor ca învăţătură şi cuvânt, ca nădejde, prezenţă tainică şi descoperire cerească atingând lumea noastră. Această Împărăţie, realitate dumnezeiască şi cuvânt biblic, reprezintă preocuparea dintotdeauna a credincioşilor simpli şi a clericilor, cum este şi pentru pr. profesor Jean Marie van Cang de la Universitatea din Louvain. Mai jos, cititorul poate urmări câteva dintre meditaţiile teologului şi exegetului belgian pe această temă.

Dacă lumea a fost creată prin Cuvânt, istoria ei a fost orientată spre o ţintă clară tot printr-un cuvânt, cel al Dumnezeului Întrupat, al Mântuitorului nostru Iisus Hristos. Ţinta arătată prin cuvântul Lui este Împărăţia lui Dumnezeu; această Împărăţie reprezintă centrul mesajului şi al cuvântului Său.

Cuvânt şi propovăduire hristică

Se poate observa că se vorbeşte, de obicei, de "Împărăţia lui Dumnezeu", însă aproape de fiecare dată ar trebui să se spună mai degrabă "Stăpânirea, domnia lui Dumnezeu", căci această sintagmă pune în valoare faptul că Dumnezeu vine să domnească la fel ca un rege drept şi bun. Cuvântul "împărăţie" insistă asupra sensului spaţial al cuvântului, aşa cum se întâmplă în expresia: "a intra în Împărăţia lui Dumnezeu" (Mt. 5, 20; 7, 21; 18, 3; 19, 23), iar expresia "stăpânirea lui Dumnezeu" pune în valoare suveranitatea dinamică a lui Dumnezeu, mereu activă şi eficientă, asupra lumii viitoare şi deja asupra celei de acum.

Expresia "Împărăţia lui Dumnezeu" ("He Basileia tou Theou") sau paralela sa în Evanghelia lui Matei, "Împărăţia cerurilor" ("He Basileia ton ouranon") este în mare parte o creaţie a lui Iisus. Practic, această expresie nu poate fi găsită înainte de El (în Vechiul Testament, în scrierile intertestamentare sau la Qumran) şi nu o găsim decât foarte rar după El (în textele Noului Testament, altele decât Evangheliile). Acest lucru ne arată autoritatea cu care vorbea El despre această realitate care este în acelaşi timp o stare interioară şi exterioară, prezentă şi viitoare. Mântuitorul vorbeşte despre Împărăţia lui Dumnezeu care este deja prezentă, dar şi de Împărăţia care trebuie să vină, operă a lui Dumnezeu, exterioară omului; spre exemplu, în "Tatăl nostru" spunem "Vie Împărăţia Ta", înţelegând-o ca pe o realitate exterioară şi viitoare.

Împărăţia lui Dumnezeu - semnul prezenţei Sale active în viaţa noastră

Împărăţia lui Dumnezeu este centrul gândirii lui Iisus; trebuie să spunem mai întâi că, practic, Iisus nu a vorbit decât despre Împărăţia lui Dumnezeu. De ce? Pentru că Împărăţia lui Dumnezeu este un semn; când El spune că vine Împărăţia lui Dumnezeu, vrea să spună, de fapt, că Dumnezeu vine: "Dumnezeu vine în viaţa voastră". De aceea, şi noi, sacerdoţii, trebuie să vestim aceeaşi Împărăţie ca şi Mântuitorul Hristos, să-i facem pe păstoriţii noştri să primească în inimile lor această veste, explicându-le că Împărăţia lui Dumnezeu este un semn, o formulă literară pentru a spune că Dumnezeu te ocupă, pune stăpânire pe tine, Dumnezeu vine, vine întotdeauna; şi vine într-o manieră apropiată şi într-una mai îndepărtată: vine imediat, în această viaţă, şi va veni mai târziu, la învierea cea de obşte. Aşadar, Dumnezeu va veni de două ori în viaţa noastră. Pe de altă parte, El este prezent încă de pe acum, adică din momentul în care facem ceva pentru El; a face un lucru, ceva pentru Dumnezeu înseamnă a face un lucru, ceva pentru "fraţii Săi" - există un fel de unitate, un fel de legătură între Iisus şi cei aflaţi în nevoie. Se poate spune, de aceea, că nu suntem mai aproape de Dumnezeu decât atunci când suntem aproape de fraţii Săi, adică de cei aflaţi în nevoi şi necazuri. Singura manieră de a ne apropia de Dumnezeu este aceea de a ne apropia de fraţii Săi cei mai săraci.

Procesul eshatologic al venirii Împărăţiei a început deja

Foarte important este şi felul în care a binevestit Mântuitorul Iisus Hristos această realitate atât de tainică a Împărăţiei. Trebuie să ne amintim faptul că El Şi-a început propovăduirea prin cele nouă "Fericiri", tot atâtea căi de a dobândi Împărăţia cerurilor, şi nu numai de a o dobândi, ci şi de a o resimţi realmente ca pe ceva prezent atât în contemporaneitate, cât şi în viitor, învăluindu-ne atât interior, cât şi exterior. În aceste sentinţe, Mântuitorul Hristos afirmă că săracii, necăjiţii, suferinzii şi flămânzii vor beneficia de o schimbare radicală şi completă a situaţiei lor în timpul venirii Împărăţiei lui Dumnezeu care este sigură şi iminentă. Noutatea mesajului "Fericirilor" constă în faptul că ele ies din morala retribuţiei iudaice. Cauza acestei noutăţi nu o reprezintă meritele sau virtuţile celor săraci, nici măcar dispoziţiile lor spirituale bune. Cauza acesteia o reprezintă dispoziţiile împărăteşti ale lui Dumnezeu. Dumnezeu, numai în virtutea faptului că este Dumnezeu, a hotărât să restabilească dreptatea în favoarea celor nefericiţi şi necăjiţi. Iată Vestea cea Bună: Dumnezeu S-a săturat să îi vadă suferind şi fiind nedreptăţiţi pe cei săraci şi drepţi şi a hotărât să îi facă fericiţi la venirea Împărăţiei Sale. Şi aceasta nu va întârzia să vină!

Încă din prima Sa "Fericire", (în care verbul este la prezent: Împărăţia lui Dumnezeu "este" a săracilor), Mântuitorul anunţă că procesul eshatologic a început deja: Dumnezeu l-a deposedat pe Satan de putere şi domneşte deja pentru a face dreptate celor săraci. Şi cuvântul, şi faptele lui Iisus marchează un început concret al Împărăţiei în lumea noastră terestră. Iisus, potrivit voinţei lui Dumnezeu, a luat partea cuiva: a luat partea celor săraci şi nedreptăţiţi, dar nu nedrepţi.

Destinatarii veştii celei bune a Împărăţiei au fost, în primul rând, săracii şi marginalizaţii de tot felul care ocupau planul secund al societăţii palestiniene din secolul întâi. Dumnezeul

despre Care vorbeşte şi Care este Iisus nu Se lasă confiscat de către cei bogaţi şi de către cei care urmăreau observarea Legii iudaice în litera ei, care îşi închipuiau astfel că au anumite drepturi asupra lui Dumnezeu. El este în eternitate Dumnezeul celor mici şi neputincioşi şi al tuturor celor care au fost daţi la o parte şi au fost respinşi de societatea aşa-numiţilor oameni de bine, a celor politic corecţi din toate timpurile.

Pe de altă parte însă, Mântuitorul Hristos, deşi a anunţat aceasta, a refuzat întotdeauna să dea o dată exactă şi să stabilească un calendar clar pentru marea venire a lui Dumnezeu în această lume. "Iar despre ziua aceea şi despre ceasul acela nimeni nu ştie, nici îngerii din cer, nici Fiul, ci numai Tatăl" (Mc. 13, 32). Putem, aşadar, socoti că pasajele în care se pare că se menţionează că venirea lui Dumnezeu va avea loc în timpul acelei generaţii (Mt. 10, 23; Mc. 9, 1 şi 13, 30) nu aparţin Iisusului istoric, ci au fost formulate în sânul primei comunităţi palestiniene, care se îngrijora cu privire la întârzierea Parusiei şi de soarta creştinilor deja morţi înainte de marea arătare a lui Dumnezeu.

Duhul lui Dumnezeu a învins duhul răului

Mântuitorul Hristos Iisus este singurul îndreptăţit să folosească expresia "Împărăţia lui Dumnezeu" şi să o lege de verbele "a veni", "a atinge". Dumnezeu vine, începând din acest moment, să Îşi exercite suveranitatea Sa împărătească. Iisus nu Se interesează la început de consecinţele acestei veniri (judecata şi mântuirea), ci de însăşi această venire a Împărăţiei lui Dumnezeu. În gura Sa, expresia înseamnă simplu: Dumnezeu împărăţeşte şi vine să împărăţească.

Pentru Iisus, ca şi pentru esenieni, lumea şi omul sunt câmpul de bătălie al luptei dintre Dumnezeu şi Satan. Numai cel care are Duhul lui Dumnezeu poate să învingă duhul răutăţii. În vremea venirii Sale, Dumnezeu îl va distruge pe Satan şi îl va elibera pe om de păcat şi boală. Singura (însă enorma) diferenţă între concepţiile lui Iisus şi cele de la Marea Moartă este că cele din urmă aşteaptă nerăbdătoare intervenţia divină fără însă a o vedea vreodată venind şi manifestându-se, în vreme ce pentru Iisus actul eshatologic al distrugerii răului şi venirea lui Dumnezeu a început deja. Puterea lui Satan este nimicită şi duhurile lui rele cedează în faţa lui Dumnezeu care vine (Lc. 10, 18): "Am văzut pe Satana ca un fulger căzând din cer" - acesta este strigătul de bucurie şi de jubilare al lui Iisus la întoarcerea din misiune a celor şaptezeci de ucenici. În afară de faptul că sunt acte de milă şi milostivire faţă de bolnavi, exorcismele şi vindecările lui Iisus sunt demonstrarea superiorităţii lui Dumnezeu faţă de Satan şi faţă de duhurile acestuia. Duhul lui Dumnezeu a învins duhul răului, iar semnul acestei victorii se constată deja în alungările demonilor pe care le face Iisus.

Odată cu Iisus, sfârşitul timpului devine deja o dimensiune a prezentului. Aşa după cum notează şi David Flusser, "Dintre toţi evreii cunoscuţi din Antichitate, Iisus este singurul care a învăţat nu numai că sfârşitul vremurilor sau al timpului este aproape, ci şi că noua eră a mântuirii a început deja". Activitatea taumaturgică sau de vindecare a lui Iisus Hristos în favoarea celor bolnavi sau a celor posedaţi de duhuri rele nu este decât aspectul pozitiv al victoriei Sale asupra duhului răutăţii care stăpâneşte pe tot omul care i se dedă lui. Iisus, fenomen unic în istoria religiilor (pentru că este, după cum noi înşine, ca creştini, mărturisim, Dumnezeul Întrupat) leagă activitatea Sa de terapeut de venirea eshatologică a Împărăţiei lui Dumnezeu. El identifică activitatea Sa prezentă de venirea surprinzătoare a unei alte lumi, a lumii lui Dumnezeu, actualizând eshatonul (sfârşitul lumii şi al timpului) în viaţa cotidiană a oamenilor aflaţi în necaz prin vindecarea concretă a trupurilor şi a sufletelor bolnave. Când Dumnezeu Se manifestă în Iisus, Împărăţia lui Dumnezeu transpare în biata şi sărmana noastră lume şi produce aici o străluminare imediată asupra trupului şi a sufletului înrobit şi captiv al omului.

Bucuria venirii Împărăţiei

Un fapt caracteristic al mesajului mântuirii pe care l-a proclamat Mântuitorul Hristos îl reprezintă centrarea exclusivă a acestuia pe bucuria venirii lui Dumnezeu. În contrast, Sfântul Ioan Botezătorul propovăduieşte aceeaşi Împărăţie, având însă o viziune mai degrabă pesimistă în această chestiune. El proclama o zi de răzbunare şi de foc (Mt. 3, 7-10 şi Lc. 3, 7-9) şi, potrivit lui, Împărăţia lui Dumnezeu va veni aducând mânia lui Dumnezeu, căci "securea stă la rădăcina pomilor" (cf. Mat. 3, 10), pentru a-i doborî pe toţi oamenii fără roade, iar Mântuitorul Iisus Hristos zice că Împărăţia va veni cu milostivire şi iubire. Există aici o nuanţă importantă: în predica sa, Sfântul Ioan Botezătorul spune că Împărăţia va veni aducând pedeapsa dumnezeiască, în vreme ce Mântuitorul Hristos vesteşte milostivirea dumnezeiască.

Pentru Iisus, toate minunile Sale sunt fapte de compasiune şi suscită entuziasmul celor bolnavi care sunt vindecaţi de infirmităţile şi neputinţele lor. Sunt puse şi scoase astfel în evidenţă faptele şi lucrările lui Dumnezeu profeţite a se întâmpla în vremurile de pe urmă, şi nu taumaturgul, adică persoana lui Iisus. Suveranitatea împărătească a lui Dumnezeu (ceea ce Iisus numeşte "Împărăţia lui Dumnezeu") este deja prezentă în vindecările şi exorcismele lui Iisus privitoare la păcătoşi şi în comuniunea de masă care se stabileşte între ei. Aşteptarea venirii iminente a Împărăţiei lui Dumnezeu este aceeaşi la Iisus şi la Ioan Botezătorul, însă accentul este diferit: foc şi pedeapsă la Ioan, bucurie şi milă la Iisus.

Mesajul Împărăţiei este valabil pentru toate timpurile până la sfârşitul veacurilor, de aceea pentru noi, continuatorii predicii Mântuitorului Hristos şi slujitori ai Bisericii Sale, este o datorie de a-l transmite celor pe care îi păstorim. Dar este o problemă destul de spinoasă cum anume, prin ce mijloace trebuie să articulăm acest mesaj evanghelic al Împărăţiei în contextul nostru contemporan, aproape întru totul secularizat, căci pentru omul modern mesajul Împărăţiei, ca şi mesaj central al creştinismului, pare destul de - dacă nu întru totul - anacronic. Suntem conştienţi că a vorbi despre Împărăţia lui Dumnezeu în lumea modernă este destul de dificil; poate că ar trebui să vorbim mai degrabă de Dumnezeu pur şi simplu, şi dacă nici cuvântul sau termenul de "Dumnezeu" nu poate fi înţeles în cuprinderea sa ideatică, atunci am putea apela chiar şi la termeni filosofici, precum cel de "ideal", "absolut", termeni comprehensibili pentru oameni, pentru a putea transmite astfel mesajul Împărăţiei care are în centru un Dumnezeu personal.

Un singur lucru trebuie: să fim mereu în apropierea lui Dumnezeu

Cel mai bine ar fi să îi trimitem pe oameni la citirea Evangheliei, care este universală; există destul de mulţi oameni care au înţeles dintotdeauna Evanghelia, dar care au şi trăit în lumea, în universul acesteia, însă există, din păcate, şi destul de mulţi oameni din categoria celor care nu au trăit în atmosfera ei şi, chiar studii superioare având şi trăind şi făcând parte din naţiuni creştine, nu mai ştiu nimic despre creştinism sau nu au auzit vorbindu-se despre acesta, şi nici nu înţeleg noţiunile lui fundamentale, cum ar fi Sfânta Treime, postul sau Liturghia. Din nefericire, marile noţiuni creştine nu mai sunt înţelese de către majoritatea oamenilor de astăzi, cauza principală fiind lipsa lor de preocupare, dar şi lipsa catehizării. Spre exemplu, sunt destule medii în care nu se vorbeşte niciodată despre Dumnezeu, iar această stare de fapt poate fi considerată drept păgânism nemilitant sau laicizare completă.

Cu toate acestea, printre noi, în această lume secularizată mai pot fi găsiţi oameni sfinţi ai lui Dumnezeu; de pildă, eu am avut fericirea să petrec o jumătate de oră cu Maica Tereza, care venise la Louvain acum aproximativ 15 ani pentru a primi titlul de Doctor Honoris Causa. Rectorul îmi ceruse să am grijă de dânsa cam o jumătate de ceas, căci avea loc dineul în cinstea ei, dar la care ea personal nu voise să participe. Aşadar, am întrebat-o ce ar vrea să facă în acest răstimp şi mi-a zis: "Vreau doar să merg în biserică şi să mă rog Celui Preaînalt şi Preasfintei Fecioare Maria". Am mers împreună la biserică, ea şi-a făcut în tăcere rugăciunea şi apoi a mers la sesiunea academică la care trebuia să fie prezentă; după încheierea sesiunii, m-a căutat şi mi-a zis: "Aţi înţeles de ce am nevoie. Am nevoie de Dumnezeu, nu de lauda sau de atenţia oamenilor, îmi doresc doar să fiu în preajma lui Dumnezeu". Era foarte preocupată - şi aşa a fost până la sfârşitul vieţii sale - de a face numai ceea ce este plăcut lui Dumnezeu, şi se întreba mereu dacă a făcut cu adevărat voia lui Dumnezeu; oameni de felul acesta, care mai există încă, se întreabă nu numai ce sunt datori să facă pentru Dumnezeu, ci şi ce ar trebui să facă pentru El în fiecare clipă a vieţii lor.

De asemenea, este foarte important ca Biserica să aibă preoţi care predică bine, pentru că există şi unii preoţi care la predică spun lucruri mai puţin importante şi fără prea mare legătură cu ceea ce ar trebui să propovăduiască de fapt. Preoţii trebuie să cunoască lumea modernă şi să desfăşoare activităţi moderne: să participe la acţiuni sociale, la acţiuni politice chiar: de pildă, dacă guvernul nu este pe o linie dreaptă, dacă are acţiuni injuste, acesta trebuie denunţat fără nici un menajament - nu trebuie niciodată să ne oprim din arătarea şi din denunţarea nedreptăţilor. De asemenea, şi creştinii care nu sunt clerici trebuie să se implice mai mult în viaţa Bisericii din care fac parte, şi numai aşa, prin "schimbarea vieţii şi înnoirea minţii" noastre, mesajul Împărăţiei va putea atinge inimile contemporanilor noştri.

(Traducere din limba franceză Silviu-Anton Lupu)