Înălţarea Domnului, semn al înălţării oamenilor ce se sfinţesc întru Hristos

Înălţarea Domnului reprezintă unul dintre cele mai importante evenimente din istoria mântuirii neamului omenesc, pentru că prin Înălţare firea umană a Domnului Iisus Hristos este, pe de o parte, ridicată şi actualizată pe deplin în perihoreza Persoanelor Sfintei Treimi, iar pe de altă parte face posibilă venirea în lume a Mângâietorului, căci Pogorârea Duhului Sfânt este un eveniment care depinde de Înăl­ţarea Domnului, spre folosul întregii umanităţi: „căci dacă Eu nu Mă voi duce, Mângâietorul nu va veni la voi” (Ioan 16, 7).

Sfinţii Evanghelişti Matei şi Ioan nu amintesc momentul Înălţării în Evangheliile lor, întrucât ei, făcând parte din rândul celor 12 Apostoli, au avut conştiinţa prezenţei Mântuitorului Hristos până la sfârşitul veacului: „Drept aceea, mergând, învăţaţi toate neamurile, botezându-le în numele Tatălui şi al Fiului şi al Sfântului Duh, învăţându-le să păzească toate câte v-am poruncit vouă, şi iată Eu cu voi sunt în toate zilele, până la sfârşitul veacului. Amin” (Matei 28, 19-20). Vedem, aşadar, că Înălţarea Domnului nu înseamnă o absenţă a Sa, ci prezenţa Lui interioară prin Duhul Sfânt. Sfântul Evanghelist Marcu subliniază faptul că Domnul Iisus Hristos, după ce S-a înălţat la cer, a stat „de-a dreapta Tatălui” (Marcu 16, 19). În general, când cineva stă de-a dreapta cuiva înseamnă că este disponibil în a împlini voia aceluia. Astfel, şederea Fiului de-a dreapta Tatălui arată rolul Înălţării, „acela de a situa umanitatea lui îndumnezeită în raport filial cu Tatăl, raport pe care, de altfel, îl are din veşnicie ca Ipostas. Şederea de-a dreapta Tatălui semnifică includerea deplină în perihoreza Sfintei Treimi a acelei umanităţi enipostaziate” (***, Dicţionar de Teologie Ortodoxă, Ed. BASILICA, 2019).

Înălţarea Domnului trebuie văzută şi ca un semn al înălţării tuturor oamenilor care se sfinţesc întru Hristos, evenimentul Înălţării fiind modelul creştinilor care prin credinţă puternică şi faptele izvorâte din ea se înalţă odată cu Hristos, în El. Este ceea ce Părinţii Bisericii numesc, din punct de vedere antropologic, viaţa omului în Hristos, adică acea înălţare, ca urcuş spre Dumnezeu, ca mişcare a voinţei către El. De aceea, este foarte importantă înăl­ţarea minţii la cele înalte, pentru a se apropia de Dumnezeu.

Sărbătoarea Înălţării Domnului mai este numită în popor şi Ispas, de la termenul slavon Supasu, care înseamnă Mântuitorul. Aşadar, acest termen arată rolul mântuitor al Înălţării Domnului, care a produs bucurie Ucenicilor Săi prin promisiunea făcută lor că vor primi pe Duhul Sfânt, după cum reiese chiar din troparul praznicului: „Înălțatu-Te-ai întru slavă, Hristoase Dumnezeul nostru, bucurie făcând Ucenicilor cu făgăduința Sfântului Duh, încredințându-se ei prin binecuvântare că Tu ești Fiul lui Dumnezeu, Izbăvitorul lumii”.

Înălţarea Domnului revarsă peste oameni binecuvântare şi bucurie sfântă, căci Iisus Hristos Cel înălţat întru slavă la ceruri este Izvorul bucuriei şi al tututor binecuvântărilor. De aici înţelegem că oamenii au fost creaţi de Dumnezeu pentru a moşteni viaţa veşnică în Împărăţia cerurilor, nu pentru a fi stăpâni aici pe efemerul pământ, ci pentru a fi înălţaţi la cer. Căci dacă prin Jertfa sângeroasă şi prin Învierea lui Hristos opera de răscumpărare şi mântuire a lumii s-a împlinit, prin Înălţarea Sa la cer Domnul Hristos a consacrat opera de mântuire a omenirii. În acest sens, este foarte important să avem privirea aţintită spre Hristos, să Îl avem permanent în faţa noastră pe Hristos, pentru a nu ne pierde identitatea. Omul care priveşte la Hristos ştie cine este şi încotro se îndreaptă. Când omul a încetat să mai privească la Dumnezeu, atunci nu a mai ştiut cine este şi în acel moment a început rătăcirea şi exilul său. Omul ştie cine este şi care este menirea sa pe pământ atunci când priveşte la Hristos.

Aşadar, prin Înălţarea Sa, Domnul Hristos îl înalţă şi pe om şi îi arată cine este, îi descoperă calea pe care trebuie să o urmeze pentru a moşteni Împărăţia lui Dumnezeu, căci Hristos este „Calea, Adevărul şi Viaţa” (Ioan 14, 6) şi nimeni nu vine la Tatăl decât prin El.

„Plinind rânduiala cea pentru noi și cele de pe pământ unindu-le cu cele cerești, Te-ai înălțat întru slavă, Hristoase, Dumnezeul nostru, nicicum despărțindu-Te, ci rămânând nedepărtat și strigând celor ce Te iubesc pe Tine: Eu sunt cu voi și nimeni împotriva voastră!” (Condacul praznicului Înălţării Domnului).