Înălțarea Domnului, temeiul înălțării noastre

Pentru omul care crede în Hristos, care-L iubește și-L ascultă, Învierea Domnului este temeiul propriei sale învieri. Pentru cel care nu crede, nu-L iubește și nu-L ascultă, învierea Sa este doar un act exterior, care se manifestă în creația renăscută, dar nu ajută la transformarea lăuntrică, la propria înviere. Biruind moartea și iadul, Hristos Domnul ne arată biruința Sa. Însușirea acestei biruințe, însă, ține de credința, iubirea și ascultarea noastră față de El, care se dobândesc numai în Biserică, unde, prin nașterea din nou, Botezul, omul se altoiește în viața lui Iisus Hristos.

Păcatul strămoșesc se șterge prin moartea lui Hristos de bună voie, eliberându-ne astfel din blestem. Revărsarea puterilor divino-umane ale Domnului înviat neutralizează lucrările satanei, prin păcat, în viața celui botezat, umplându-l de iubire dăruitoare și iertătoare, de putere şi răbdare în războiul duhovnicesc, de bucuria şi lumina înțelegerii duhov­nicești, teologice, a lumii și a vieții. Viața lui Hristos, Logosul întrupat, biruitor, înviat și înăl­țat, se transmite, prin Pogorârea Duhului Sfânt, la mii și mii de oameni, întemeindu-se astfel Biserica. Sunt patru lucrări pe care Iisus Hristos le-a pus la temelia Bisericii și vieții noastre duhovni­cești: întruparea, moartea, învierea şi înălţarea.

Întruparea reprezintă venirea la noi, între noi și în noi a Cuvântului veșnic, a Doua Persoană a Sfintei Treimi, care a luat în Ipostasul Său firea noastră (afară de păcat) din Fecioara și din Duhul Sfânt. A venit Prunc, pentru a fi accesibil iubirii, gingășiei și sensibilității omenești. În taina întrupării lui Hristos este cuprinsă și viața Sa fără de păcat. Viață dumnezeiască în trup omenesc, după expresia Sfântului Maxim Mărturisitorul (Filocalia, vol. II).

 Moartea este actul prin care Hristos Domnul, Cel fără de păcat, murind pe cruce, împacă veșnica dreptate a Părintelui ceresc, redeschizând pentru nea­mul lui Adam raiul și izvoarele harului.

Învierea este acea revărsare de har și de lumină peste toată creația, care dă omului posibilitatea mântuirii. Învierea Domnului cu trup de slavă dă putința învierii omului; biruința asupra morții ca plată a păcatului și asupra iadului ajută omul să biruie el însuși moartea prin credință, iubire și ascultare de Hristos.

Înălțarea înseamnă plinirea rânduielii, îndumnezeirea, pnevmatizarea maximă (pr. Dumitru Stăniloae) a Trupului Său înviat, care, înălțat de-a dreapta slavei, Se dăruiește duhovnicește în Sfintele Taine (în special în Sfânta Euharistie) pe întinderea întregului pământ şi a istoriei. Înviat și înălțat ni se va dărui cu toate puterile Sale, prin Duhul Sfânt.

Cinci motive teologice ale Înălţării

Ultimul capitol al lucrării Fiului lui Dumnezeu întrupat, în opera Sa de mântuire a lumii prin iubire jertfelnică, este Înălţarea, la baza căreia se găsesc motivele teologice care devin temeiuri și izvoare ale înălțării noastre. Primul este cel al trimiterii Duhului Sfânt lumii. Fără Duhul Sfânt lucrarea Sa unică ar fi rămas izolată într-un anumit moment al istoriei, limitată în timp și în spațiu. Zămislirea și nașterea Sa minunată din Preasfânta Fecioară Maria, în Betleemul Iudeii - când Fiul lui Dumnezeu a luat ipostasul Său și firea omenească, întrupân­du-Se fără schimbare -, nu ar fi fost izvorul nesecat de bucurie pe care îl trăim noi repetat și actualizat an de an, permanentizând astfel lumina, bucuria, pacea și nevinovăția Pruncului Mântuitor într-o doxologie a unui continuu astăzi. Fără Duhul Sfânt, viața Sa lipsită de păcat, trăită în maximalitatea virtuților iubirii și ascultării părintești, nu am fi simțit-o vie, prezentă și actuală, izvorâtoare de har, de lumină și putere, întărind mintea, inima și întreaga noastră ființă în nevoințele virtuții. Fără Duhul Sfânt, pătimirile Sale cele înfri­coșate și mântuitoare, care au cutremurat cerul și pământul, nu s-ar face subiect de contemplare, izvor de iubire, adorare, bucurie, răbdare și mulțumire, căci prin rana Lui noi toți ne-am vindecat, după cum strigă prorocul, bucurându-se (Isaia 53, 5). Fără Duhul Sfânt, învierea și înălțarea Domnului nu puteau fi percepute și primite de către noi, oamenii, fiind lucrarea lui Hristos și a Sfintei Treimi. Iisus Hristos cel înviat și înălțat ni se împărtășește veșnic prin Duhul Sfânt. Toate darurile duhovni­cești și trupești, pe care dumnezeirea treimică le revarsă asupra noastră în Biserică și în lume, le primim prin Duhul Sfânt-Mângâietorul, a Treia Persoană a Preasfintei Tremi, Care din Tatăl purcede (izvorăște), în Fiul Se odihnește; pe Care Dumnezeul-Om, Hristos Cel înălțat la cer, Îl trimite spre a-i continua și desăvârși lucrarea de mântuire a oamenilor.

Cel de-al doilea motiv teologic este acela de a plini rânduiala. Mântuitorul este unicul și veșnicul Fiu al Tatălui (după fire), Care a venit pe pământ pentru noi și pentru a noastră mântuire. După ce S-a întrupat, S-a născut, a trăit viață fără de păcat, a făcut minuni și a predicat Evanghelia mântuirii, a murit pe cruce și a înviat a treia zi, întorcându-se în sânul și slava Preasfintei Treimi. Atât de mult a iubit Dumnezeu lumea (Ioan 3, 16), încât a rânduit ca unicul Său Fiu să ia trup omenesc. Nașterea Sa pe pământ ne-a născut pe noi în cer; viața Sa fără de păcat este izvorul nepăcătuirii și sfințirii noastre; învierea Sa este singura noastră bucurie, nădejdea adevărată. Întoarcerea lui Hristos la cer ne arată locul de unde am căzut, care este cheia oricărei înțelegeri duhovnicești (Sfântul Nicolae Velimirovici). Ţelul vieții noastre îl reprezintă înduhovnicirea, îndumnezeirea, trăirea încă de pe pământ a vieții cerești și apoi mutarea în ea.

Cel de-al treilea motiv teologic al Înălţării Domnului este acela de a ne trage pe toți la Sine (Ioan 12, 32). Pământul este trecător, mic, lipsit de siguranță. Nu aici îi vrea Hristos cel înviat, Părintele veacului ce va să fie, pe cei care L-au iubit şi mărturisit, ci în locul unde Se află El întru slava Tatălui, unde sunt Preacurata Sa Maică şi toţi sfinţii Săi. Câtă iubire, dulceață și grijă părintească arată Hristos Mântuitorul față de noi, cei care credem în El!

Cel de-al patrulea motiv este de a pregăti loc credincioşilor Săi (Ioan 14, 2) în casa Tatălui. Iată iubirea și grija părintească a lui Iisus Hristos, care ne vrea lângă El, dar nu oricum. Ne pregătește loc potrivit stării noastre duhov­nicești. A pătimit din iubire, arătând că aceasta este cea mai plăcută faptă în fața Tatălui. Urcu­șul duhovnicesc - smerenia, plânsul, blândețea, setea de Dumnezeu, milostivirea, curăția inimii, bucuria, pacea (Matei 5, 3-9) sunt trepte spre bucuria martiriului și fericirea de a suferi din iubire pentru Hristos (Matei 5, 10-11). Răstignirea și moartea umilitoare pe Cruce reprezintă pentru Hristos Înălțarea Sa, încununarea lucrării Sale, preaslăvirea Sa. Starea de jertfă în fața Tatălui este cea în care Hristos rămâne în cer, până la a Doua Sa venire.

Al cincilea motiv este cel de înălţare a trupului îndumnezeit la cer și, prin El, firea noastră, de-a dreapta Tatălui. Această cinstire pe care Domnul o dă oamenilor din iubire ne uimește și ne cutremură. N-a luat fire de înger, ci sămânța lui Avraam, zice Sfântul Apostol Pavel (Evrei 2, 16), câtă cinste! Omul se aseamănă cu îngerii prin minte și duh, dar, mai mult, are suflare de viață, chipul lui Dumnezeu, iar desti­nația finală este cu Hristos în slava Tatălui, în cerul cel de sus.

Meditând la planul și dorința lui Dumnezeu de a înălța firea noastră prin Hristos, în slava dumnezeirii, este ceva cutremurător. Pe de-o parte, conștiința nimicniciei noastre - am fost creați din nimic prin puterea și iubirea lui Dumnezeu -, pe de altă parte înălțimea slavei pe care ne-a pregătit-o prin Hristos Cel întrupat, răstignit, înviat și înălțat, la care contribuim și noi prin credința, osteneala, rugăciunea și jertfa noastră. Dumnezeul nostru este greu de mulțu­mit, spune părintele Zaharia de la Essex. Într-adevăr, meditând la taina vieții Dumnezeului-Om, cu etapele și lucrările Sale, mai ales la această ultimă taină a Înălțării, la legătura ei cu viața noastră duhovnicească, nu putem decât să reconsiderăm mereu urcușul nostru duhovnicesc, să punem zilnic început bun și să ne rugăm Mântuitorului: Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce Te-ai înălțat de pe pământ la cer, înalță și atrage mintea, inima, simțirile, gândurile, voințele și lucrările noastre spre Tine, Mirele cel ceresc. Cel ce ai umplut de bucurie inimile ucenicilor la Înălțarea prin făgă­duința Sfântului Duh, umple de bucurie, de pace, de lumină, de har și de putere, inimile noastre dornice, pentru rugăciunile apostolilor Tăi. Amin!