Înţelepciune biblică: Focul din inima lui Ieremia

"Doamne, Tu m-ai aprins şi, iată, sunt înflăcărat; Tu eşti mai tare decât mine şi ai biruit, iar eu în toate zilele sunt batjocorit şi fiecare îşi bate joc de mine; că de când vorbesc, scoţând strigăte împotriva silniciei şi rostind pustiirea, cuvântul Domnului s-a prefăcut în ocară pentru mine şi în batjocură zilnică. De aceea mi-am zis: "Nu voi mai pomeni de El şi nu voi mai grăi în numele Lui!" Dar iată, era în inima mea ceva, ca un fel de foc aprins, închis în oasele mele, şi eu mă sileam să-l înfrânez şi n-am putut." (Ieremia 20, 7-9)

Acesta este unul dintre cele mai profunde texte despre modul chemării profetice şi prin extindere, despre modul chemării tainice la o apropiere şi la o legătură mult mai intimă a omului cu Dumnezeu.

Ne întrebăm de foarte multe ori probabil ce i-a determinat pe unii oameni să se depărteze de tot ce este mai plăcut în această lume trecătoare, să renunţe la tot ceea ce în viziunea noastră i-ar putea face fericiţi aici pe pământ. Cred că aici avem cel mai clar text care ne descrie foarte amănunţit ceea ce simt aceşti oameni. Aici este cuprins cel mai zguduitor şi mai profund poem dintre confesiunile lui Ieremia. Sentimentul care-l stăpâneşte pe profet este acela că Dumnezeu îl chinuie şi-l amăgeşte trimiţându-i această povară copleşitoare, la care totuşi nu poate renunţa, ea ieşind dinlăuntrul său ca o flacără continuă care-l "amăgeşte".

Sunt momente în care profetul şi-ar fi dorit să nu fi primit acest mesaj de la Dumnezeu, doar că, numai ascultând această chemare, simte adevărata împlinire sufletească a sa. Dumnezeu i-a lăsat omului întotdeauna libera alegere, doar că, deşi este liber să facă ce vrea, nu poate să renunţe la El, tocmai din pricina acestui foc, care nu-i îngăduie să-şi găsească liniştea în lipsa Lui. Acest "foc aprins" nu este altceva decât harul lui Dumnezeu, care a atins inima profetului şi care nu-l mai părăseşte. Ce poate aprinde în noi acest foc? Nimic altceva decât Cuvântul lui Dumnezeu (cf. Ier. 5, 14; 23, 29; Luca 24, 32). Ce este oare acest foc? Să fie oare focul pe care a venit Hristos să-l arunce pe pământ? "Foc am venit să arunc pe pământ şi cât aş vrea să fie acum aprins!" (Luca 12, 49).