Întruparea Cuvântului, semnul iubirii la măsură divină

Dumnezeu Cuvântul a asumat în trupul Său suferințele și neputințele noastre pentru a le vindeca și ne-a împărtășit astfel nepătimirea Sa și libertatea fiilor lui Dumnezeu în și prin trupul Său îndumnezeit, deoarece Cuvântul purta slăbiciunile trupului, iar trupul conlucra cu dumnezeirea Sa. De aceea, nașterea din veșnicie a Cuvântului, întruparea Sa în timp, viața, pătimirea, moartea și învierea Sa sunt pentru noi împlinirea iconomiei mântuirii.

Viața Sfântului Atanasie cel Mare, Episcop al Alexandriei între 328 și 373, se confundă cu apărarea tainei Întrupării Cuvântului lui Dumnezeu împotriva ereziei arienilor. Sloganul pe care-l promova Arie în lucrarea sa fundamentală Thalia (Banchetul) era: „A fost o vreme când Fiul nu era”. De aici decurg alte învățături eronate despre Fiul: nu-l cunoaște pe Tatăl, nu este de o ființă cu Tatăl, este complet străin și diferit în toate de Tatăl. Conciliul de la Niceea, întrunit în anul 325 la porunca împăratului Constantin cel Mare, afirmă explicit, folosind un termen de sorginte filosofică, homoousios, natura divină a Fiului, că Fiul este de aceeași ființă cu Tatăl: „Acesta este din veșnicie, este egal întru toate cu Tatăl, este născut, dar nu creat, din esența Tatălui, de aceea i se cuvin toată cinstea și lauda aduse Tatălui”.

„Dintotdeauna Dumnezeu și Fiu, luând pentru noi trup din Fecioara Maria”

Pentru tânărul Patriarh al Alexandriei este evident că Dumnezeu există în calitatea sa de Tată veșnic, ceea ce presupune exis­tența unui Fiu veșnic. „Tatăl este (cf. Ex 3, 14) și Fiul este (cf. In 8, 58); Tatăl este Tatăl Fiului ş...ţ Sfintele Scripturi spun despre Mântuitorul că este dintotdeauna cu Tatăl” (Împotriva arienilor  I, 11). De asemenea, prologul ioanin ne revelează că „la început era Cuvântul și Cuvântul era la Dumnezeu și Dumnezeu era Cuvântul” (In 1, 1). Acest Cuvânt, din iubire pentru om Și-a însușit un trup, întru totul asemenea nouă în afară de păcat în taina Întrupării, devenind astfel mâna întinsă a lui Dumnezeu pentru mântuirea omului. Dacă Arie confunda cele două verbe considerându-le sinonime, „a naște” și „a crea”, Sfântul Atanasie vorbește despre o dublă naștere a Cuvântului: nașterea din veșnicie din Tatăl și nașterea temporală, la plinirea vremii, din Fecioara Maria: „Învățătura Scripturilor ne spune că avem de-a face cu o dublă naștere referitoare la Mântuitorul: dintotdeauna El este Dumnezeu și Fiu, fiind Cuvântul, Strălucirea și Înțelepciunea Tatălui, apoi, pentru noi, luând un trup din Fecioara Maria, Theotokos  - Născătoarea de Dumnezeu, S-a făcut om” (Împotriva arienilor  III, 29).

Nașterea Lui feciorelnică, prorocită deja de profeții Vechiului Testament, o minune ce depășește orice explicație științifică biologică, este dovada dumnezeirii Lui: „Când trupul Său S-a născut din Născătoarea de Dumnezeu Maria, se spune despre Acela care face ca ființele să vină la existență că S-a născut astfel încât El să ia asupra Sa nașterea noastră, iar noi să nu ne mai întoarcem în pământ, ca și cum am fi doar pământ (cf. Gn 3, 19), ci ca noi să fim înălțați până la ceruri de Cuvânt, ca și cum am fi uniți, prin naștere, Cuvântului venit din cer” (Împotriva arienilor  III, 33). Episcopul Alexandriei formulează pe scurt motivul întrupării Cuvântului astfel: „Cuvântul lui Dumnezeu S-a făcut trup pentru ca omul să devină Dumnezeu; El s-a arătat vizibil în trup pentru ca noi să ne facem o idee despre Tatăl nevăzut; El a îndurat batjocurile oamenilor pentru ca noi să avem parte cu El la nemurire” (Despre întruparea Cuvântului  54, 3). În această afirmație este concentrată întreaga teologie a alexandrinului referitor la întruparea Cuvântului din sânul feciorelnic al Mariei, pe care o numește Theotokos - Născătoare de Dumnezeu cu mult înaintea dezbaterilor hristologice stârnite între Nestorie și Sfântul Chiril al Alexandriei. Faptul că Mântuitorul a asumat un trup uman din Fecioara Maria depășește orice înțelegere omenească și ne invită la credință.

Zămislirea din Fecioară, chip al nașterii Bisericii

Sfântul Atanasie este un teolog care adoptă o poziție dogmatică ce promovează ideea conceperii și nașterii feciorelnice a Mântuitorului în perspectiva îndumnezeirii omului. El prezintă misterul întrupării ca fiind poarta spre contemplarea lui Dumnezeu în realitatea misterului Sfintei Treimi. Scopul său este acela de a-i conduce pe adversarii dumnezeirii lui Hristos la recunoașterea Mântuitorului ca unic Mijlocitor și Răscumpărător prorocit de profeți în vederea îndumnezeirii omului. Prin nașterea feciorelnică, ­Dumnezeu nu dorește să se opună legilor naturii umane, ci dorește doar să arate omului că pentru Dumnezeu totul este posibil. Când îl iubește pe om, nimic nu este neînsemnat pentru Dumnezeu, totul dobândește proporții pe măsura iubirii divine. Pentru ca omul să atingă perfecțiunea pentru care el a fost creat, Dumnezeu se întrupează dintr-o Fecioară, care va deveni imaginea Bisericii chemată să dea naștere, în baia botezului, unui popor imens de credincioși. Textele biblice trebuie să fie interpretate din punct de vedere teologic în perspectiva îndumnezeirii omului. Astfel, ceea ce pare a fi imposibil înaintea ochilor noștri, sau chiar de neimaginat, devine posibil și izvor de mântuire pentru om în ochii lui Dumnezeu.

Taina Dumnezeu-Omului

În scrierile și în omiliile marelui alexandrin se remarcă o grijă deosebită în a-l prezenta, în același timp, pe Cuvântul lui Dumnezeu, Dumnezeu adevărat și om adevărat. Dacă este adevărat faptul că Mântuitorul ne îndumnezeiește prin întruparea Sa printre noi, nu mai încape nici o îndoială, El este Dumnezeu adevărat. Dacă Domnul nostru a luat un trup asemănător cu al nostru din Fecioara Maria pentru a propovădui milostivirea Tatălui și a predica Vestea cea Bună, trebuie să admitem că era om adevărat: „Astfel, teologii când vorbesc despre El zicând că mânca și bea și că S-a născut, să știi că trupul Său s-a născut în lume și se hrănea cu hrana specifică oamenilor, iar în El Cuvântul lui Dumnezeu, unit cu acest trup, stăpânea întregul univers, iar prin lucrările lui făcute în trup ni se făcea cunoscut nu doar ca om, dar și drept Cuvântul lui Dumnezeu” (Despre întruparea Cuvântului  18, 1). ­Dacă partida arienilor născocește tot felul de invenții pentru a nega dumnezeirea Mântuitorului din cauza slăbiciunilor trupului asumat în întruparea sa, Sfântul ­Atanasie argumentează că și în misterul întrupării Cuvântul rămâne Dumnezeu adevărat. Întruparea nu a diminuat cu nimic dumnezeirea Fiului. De aceea îi invită pe arieni să privească și să-L contemple pe Hristos în dubla sa natură, divină și umană: „Se spun despre El toate acestea deoarece trupul pe care l-a asumat, care mânca, care suferea, nu era trupul altcuiva, ci al Domnului; însă, fiindcă s-a făcut om, se cuvenea să spună toate acestea despre El ca despre un om pentru a se vedea bine că avea un trup real și nicidecum unul imaginar. Deoarece toate acestea Îl făceau să fie recunoscut în trupul Său, tot la fel și minunile ce le săvârșea în acest trup făceau să fie recunoscut drept Fiul lui ­Dumnezeu. De aceea le spunea evreilor: «Dacă nu săvârșesc lucrările Tatălui meu, să nu credeți în Mine; iar dacă le fac, chiar dacă nu credeți în mine, credeți măcar în lucrările Mele ca să știți și să cunoașteți că Tatăl este în Mine după cum și Eu sunt în Tatăl»” (Despre întruparea Cuvântului 18, 2-3).

Arienii sunt văzuți de Sfântul Atanasie ca evreii din timpul lui Iisus care se opreau doar la aspectul fizic al Mântuitorului fără să meargă, datorită credinței, dincolo de umanitatea Lui pentru a contempla dumnezeirea lui. De aceea ei aduc tot felul de argumente biblice care scot în evidență slăbiciunile omenești ale lui Iisus pe care le aplică în egală măsură și dumnezeirii Lui pentru a conchide astfel că este o creatură precum celelalte creaturi: „Aceste slăbiciuni nu erau prin natură specifice Cuvântului în firea sa de Cuvânt, însă Cuvântul era în trup și era supus suferințelor omenești, dușmani ai lui Hristos. Țineți minte că nu se vorbește în Scriptură despre aceste slăbiciuni înainte de întruparea Sa printre noi, ci doar după ce și-a asumat un trup și S-a făcut om Scriptura afirmă slăbiciunile specifice unui om adevărat. Astfel, Scriptura vorbește despre slăbiciunile trupului, însă în același timp spune că el l-a înviat pe Lazăr din morți, a schimbat apa în vin, a redat vederea orbului din naștere și a spus: «Tatăl și cu Mine una suntem» (In 10, 30)” (Împotriva arienilor III, 55, 1). De aceea, în gândirea Sfântului Atanasie, preocupat de apărarea și afirmarea dumnezeirii Mântuitorului, dar și adevăratei sale umanități, credinciosul nu trebuie să se oprească doar la un singur aspect al vieții ­Domnului, ci să țină în echilibru ceea ce spune Scriptura despre dumnezeirea și umanitatea Sa. Acest dublu aspect al gândirii hristologice atanasiene ne ajută să înțele­gem mai bine persoana Mântuitorului în misterul ­întrupării și ne conduce la mărturisirea de cre­dință în dumnezeirea și în deofiin­ți­mea Sa cu ­Tatăl. Episcopul alexandrin nu se mulțumește să amintească doar identitatea dintre Cuvântul lui Dumnezeu și ­Iisus din Nazaret în misterul întrupării, dar merge și mai departe și atribuie minunile săvârșite de Hristos și suferințele umane în același timp Cuvântului lui Dumnezeu ca atare și trupului pe care l-a asumat din iubire față de noi, în vederea îndumnezeirii noastre.