Învierea Domnului, mărturii și consemnări biblice

Suntem în perioada luminoasă a sărbătorii Învierii Domnului. Bucuria pascală se prelungeşte din Săptămâna Luminată până la sărbătoarea Înălţării Domnului. În aceste 40 de zile de prăznuire a Învierii lui Hristos, Biserica ne arată importanţa acestui eveniment pentru mântuirea neamului omenesc.

Sărbătoarea Învierii Domnului este trăită cu mare bucurie şi evla­vie de ortodocşi, pentru că în ea văd biruinţa vieţii asupra morţii. Pentru noi, creştinii ortodocşi, Învierea este cea mai importantă sărbătoare.

Istoria mântuirii neamului omenesc începe cu Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos la Buna Vestire şi este continuată cu Naşterea, apoi prin activitatea mesianică, culminând cu Jertfa de pe Cruce din Vinerea Mare şi Învierea, sărbătorită în Duminica pascală, şi se încheie cu Înălţarea la cer.

Biserica ne învaţă că Hristos a stat trei zile cu trupul în mormânt şi în a treia zi a înviat. În Scriptura Noului Testament, toţi Sfinţii Evanghelişti vorbesc despre Învierea Domnului. Din Sfintele Evanghelii ştim că Mântuitorul a înviat a treia zi după Jertfa Sa pe Cruce.

Ele ne relatează că în prima zi a săptămânii, când se lumina de ziuă, Domnul nostru Iisus Hristos a înviat. Nu există martori direcţi ai momentului Învierii Mântuitorului. Modul în care s-a produs Învierea este o taină. Femeile mironosiţe sunt cele care găsesc mormântul gol, devenind astfel primii martori ai Învierii.

Primul martor al Învierii este Maica Domnului, „dar spre a nu se arunca îndoială asupra Învierii, din pricina dragostei de mamă pentru Fiul său, de aceea zic Evangheliștii că Domnul S-a arătat mai întâi Mariei Magdalena” (Sinaxarul de Paşti).

Din textele evanghelice vedem că există fraze care se referă la „cealaltă Marie”. Sfântul Evanghelist Matei scrie: „După ce a trecut sâmbătă, când se lumină de ziua întâi a săptămânii (duminică), au venit Maria Magdalena şi cealaltă Marie, ca să vadă mormântul” (Matei 28, 1). De asemenea, în altă parte, se vorbeşte despre „Maria lui Iacov” (Luca 24, 10). Tâlcuind aceste situaţii, Sfântul Grigorie Palama spune că este vorba despre Maica Domnului, care a venit prima la mormânt.

Biblia ne prezintă Învierea Domnului în mai multe texte din Noul Testament. Minunea Învierii este prezentată în amănunt de Sfinţii Evanghelişti (Matei 28, 1-10; Marcu 16, 1-8; Luca 24, 1-12, 15-31, 36-50; Ioan cap. 20 şi 21), iar Sfântul Apostol Pavel ne oferă mai multe argumente care dovedesc că Mântuitorul a înviat cu adevărat (1 Corinteni 15, 1-20). Tot el teologhiseşte despre împlinirea mântuirii noastre prin Învierea lui Hristos: „Că de vreme ce printr-un om a venit moartea, tot printr-un om şi învierea morţilor. Căci, precum în Adam toţi mor, aşa şi în Hristos toţi vor învia” (1 Corinteni 15, 20-21).

Sinaxarul, în baza textelor biblice menţionate mai sus, ne spune că Maria Magdalena venind la mormânt l-a văzut deschis, iar un înger al Domnului stătea pe piatra pe care o dăduse la o parte de la intrarea în mormânt: „că îngerul Domnului, coborând din cer şi venind, a prăvălit piatra şi şedea dea­supra ei” (Matei 28, 2). Ea a văzut și pe îngerii din mormânt („intrând, nu au găsit trupul Domnului Iisus. Şi fiind ele încă nedumerite de aceasta, iată doi bărbaţi au stat înain­tea lor, în veşminte strălucitoare” - Luca 24, 3-4), care au vestit Învierea Domnului spunând: „A înviat, nu este aici, iată locul unde L-au pus pe Dânsul”. Apoi merge şi-i vesteşte pe Apostoli de Învierea Domnului şi întorcându-se ea cu cealaltă Marie la mormânt, le-a întâmpinat pe ele Hristos, zicân­du-le: Bucurați-vă!

Aflând vestea minunată a Învierii Domnului, Apostolii Petru și Ioan au venit la mormânt, au constatat că acesta este gol și au văzut giulgiurile și mahrama (Ioan 20, 3-8).

Maria Magdalena se întoarce la mormânt „spre a se încredința mai cu dinadinsul despre cele ce văzuse”. Alături de ea vin şi celelalte femei mironosiţe. Acest lucru se întâmplă „cam pe la revărsatul zorilor”. Ele stau în afara mormântului şi plâng. Dar uitându-se ea (Maria Magdalena) în mormânt, văzu doi îngeri strălucind de lumină, care, certând-o oarecum, i-au grăit: „Femeie, de ce plângi? Pe cine cauți? Pe Iisus Nazarineanul cauți? Pe Cel răstignit? S-a sculat, nu este aici”.

Acum, Maria Magdalena se întâl­neşte cu Mântuitorul Iisus Hristos înviat, Care stă în faţa ei şi, crezând că este grădinarul (că mormântul era în grădină), I-a zis: „Doamne, dacă tu l-ai luat pe El, spune unde L-ai pus; și eu Îl voi lua pe Dânsul, și căutând ea din nou către îngeri, Mântuitorul a grăit Magdalenei: «Marie!»; iar ea, înțelegând dulcele și cunoscutul glas al lui Hristos, voia să se atingă de El. Dar El a zis: «Nu te atinge de Mine, că încă nu M-am suit la Tatăl Meu; precum socotești, ție ți se pare că Eu sunt încă om; ci mergi la frații Mei și spune-le cele ce ai văzut și auzit»; și Magdalena a făcut așa”.

Minunea Învierii Domnului nostru Iisus Hristos a trezit în sufletele femeilor mironosiţe, ale Apostolilor şi ale ucenicilor care au fost martorii ei trecerea de la teamă la bucurie: „Şi fiind seară, în ziua aceea, întâia a săptămânii (duminica), şi uşile fiind încuiate, unde erau adunaţi ucenicii de frica iudeilor, a venit Iisus şi a stat în mijloc şi le-a zis: Pace vouă! Şi zicând acestea, le-a arătat mâinile şi coasta Sa. Deci s-au bucurat ucenicii, văzând pe Domnul” (Ioan 20, 19-20).

Bucuria Învierii o regăsim şi în duminicile ce urmează după Paşti, care au în centru pe martorii Învierii Domnului: „Astfel prăznuim pe Toma şi pe mironosiţe, spre dovedirea Învierii lui Hristos din morţi...” (Sinaxar).

Acest eveniment unic şi fundamental în istoria mântuirii s-a petrecut în prima zi a săptămânii, care este numită până astăzi Ziua Domnului, iar în limba română, Duminică. În fiecare duminică din cursul anului bisericesc sărbătorim Ziua Învierii Domnului. Ea este prima zi a săptămânii şi aminteşte de prima zi a creaţiei, când s-a făcut lumină, dar şi Ziua Învierii Domnului, când a fost inaugurată ziua a opta, cea fără de sfârşit.

Ziua Învierii Domnului este cea mai importantă a săptămânii pentru creştini, pentru că în această zi sărbătorim Învierea Mântuitorului, care este fundamentul credinţei noastre.

Credinţa noastră în Învierea lui Hristos este certificată şi de Mormântul gol de la Ierusalim. Acesta este o mărturie a realităţii Învierii Domnului şi este în fiecare Sâmbătă Mare izvorul luminii cereşti care ne aduce în chip minunat, an de an, vestea că „Hristos a înviat!”