A doua carte a lui Moise, Ieșirea, îi găsește pe israeliți, urmașii Patriarhului Avraam, înrobiți în Egipt. Văzând suferința lor, Dumnezeu îi eliberează din sclavia egipteană prin Prorocul Moise și îi îndrumă spre pământul Canaan, promis cu secole în urmă descendenților lui Avraam. Atât în această carte, cât și pe tot parcursul Pentateuhului, eliberarea israeliților este văzută ca o victorie militară a lui Domnului asupra zeilor Egiptului (Ieșirea 12, 12) și a Faraonului, a cărui armată o distruge la trecerea prin Marea Roșie. Ajuns la Muntele Sinai din peninsula omonimă, poporul Israel primește de la Dumnezeu, prin Moise, un Legământ ale cărui prevederi sunt specifice culturii antice a Orientului Apropiat: Dumnezeu i‑a scos pe israeliți din Egipt, i‑a învins pe asupritorii lor și a devenit noul lor Stăpân. De aceea, ei trebuie să se supună poruncilor Sale, adoptând un mod de viață care să îi distingă de neamurile păgâne și să îi evidențieze ca popor ales al Domnului. Ca în cazul oricărui alt legământ, de ascultarea poruncilor depind binecuvântarea și blestemul, viața și moartea supușilor (Deuteronom 30, 19).
De ce două Table ale Legii?
Voința Dumnezeului lui Israel este zugrăvită pe tot parcursul Pentateuhului, dar primele porunci de la Sinai sunt date poporului, prin Moise, în capitolul 20 din cartea Ieșirea. Acest capitol se deschide cu cele zece porunci, care au funcția de a rezuma Legământul Domnului într‑o formă concentrată. Dacă le privim cu atenție și ținem cont că eliberarea poporului Israel este văzută, în paginile Bibliei, ca o victorie militară a lui Dumnezeu, observăm că Decalogul cuprinde toate elementele unei Evanghelii. El anunță identitatea Stăpânului („Eu sunt Domnul, Dumnezeul tău”), biruința Sa obținută în beneficiul poporului (Care te‑a scos din pământul Egiptului și din casa robiei) și așteptările pe care le are de la israeliți, noii Săi supuși („Să nu ai alți dumnezei afară de Mine!” și celelalte porunci).
Câteva capitole mai târziu, Moise este chemat de Dumnezeu pe munte pentru a primi Tablele Legii, pe care Însuși Domnul a înscris cele zece porunci. Tablele de piatră reprezintă documentul sau tratatul propriu‑zis al Legământului, recapitulat sub forma Decalogului. Reprezentarea iconografică a scenei de la Muntele Sinai ne poate da impresia că erau necesare două Table ale Legii pentru a cuprinde toate cele zece porunci, ca și cum Dumnezeu nu avea suficient loc să le scrie pe una singură. În realitate, avem de‑a face cu două copii ale Decalogului. Conform obiceiului, un legământ încheiat în Orientul antic era creat în două exemplare. Un exemplar al tratatului era așezat la piciorul tronului regelui, pentru a‑i aminti de promisiunile făcute supușilor săi. Celălalt exemplar era așezat într‑un templu, lângă idolul zeului chemat ca martor la încheierea legământului. În cazul excepțional al poporului ales, Domnul era atât Regele, cât și Dumnezeul lui Israel. De aceea, ambele copii ale Legământului, adică Tablele Legii, erau așezate în Chivotul Legământului. Acest obiect se afla în Cortul Mărturiei și reprezenta, simultan, atât piedestalul tronului nevăzut al lui Dumnezeu, cât și locul în care I se aducea închinare. Mai târziu, când Israelul devine monarhie, regele este instruit își facă și el o copie a cărții legământului la urcarea sa pe tron (Deuteronom 17, 14‑20).
Stând la masă cu Dumnezeu
Dincolo de Decalog, Dumnezeu i‑a mai oferit lui Moise o mulțime de învățături și porunci care aveau rolul de a reglementa modul de viață al poporului Israel. Toate acestea au fost însemnate de profet în cartea legământului. În capitolul 24 din Ieșirea, unde vedem ratificarea Legământului, lui Dumnezeu i se aduc jertfă câteva animale, al căror sânge este colectat într‑un vas. Apoi, în auzul întregului popor, Moise citește toate poruncile Domnului din cartea legământului (v. 7). Poporul jură credință lui Dumnezeu, strigând: „Toate câte a grăit Domnul le vom face și le vom asculta!”. Luând sângele animalelor jertfite, Moise îi stropește pe israeliți, zicând: „Acesta este sângele Legământului, pe care l‑a încheiat Domnul cu voi, după toate cuvintele acestea” (v. 8).
Acest episod amintește clar de încheierea legământului dintre Dumnezeu și Avram (Facerea 15). Poporul nu mai trece acum prin mijlocul animalelor despicate, dar jurământul de a împlini poruncile Sale este pecetluit prin stropirea cu sângele Legământului, care în cazul de față are aceeași funcție ca ritualul prezentat anterior. Israeliții acceptă blestemul Legământului pentru neascultare și răzvrătire față de Dumnezeu, blestem simbolizat acum de sângele animalelor ucise. Îndată, la porunca Domnului, Moise, Aaron, doi dintre fiii săi și cei șaptezeci de bătrâni ai lui Israel, reprezentanții poporului, urcă pe Muntele Sinai, acolo unde Dumnezeu este văzut de ei, fiind prezent trupește. Înaintea Sa, conducătorii poporului mănâncă jertfele aduse anterior Domnului (24, 9‑11). Astfel, ei consfințesc Legământul încheiat cu Stăpânul lor stând la masă cu Dumnezeu și aflându‑se în comuniune desăvârșită cu El.
„Acesta este Sângele Meu, al Legământului celui Nou”
În ciuda promisiunilor solemne de la Sinai, membrii poporului Israel încalcă și nesocotesc poruncile Legământului cu fiecare ocazie posibilă, așa cum ne mărturisește Vechiul Testament. Am putea spune că Vechiul Testament reprezintă povestea răbdării lui Dumnezeu în fața răutății poporului Său. La plinirea vremii, Același Dumnezeu devine Om în persoana lui Iisus Hristos și înnoiește și extinde Legământul Său, oferind și neamurilor șansa de a se integra în poporul ales.
Elementele Legământului de la Sinai sunt ușor de recunoscut în povestea Pătimirilor Domnului. La Cina cea de Taină, reprezentanții poporului, care acum sunt Apostolii, stau la masă cu Dumnezeu. Atunci când Mântuitorul instituie Sfânta Euharistie și menționează Sângele Noului Legământ (Matei 26, 28), El amintește în mod evident de pecetluirea poporului cu sângele jertfelor de la Sinai. Puțin mai târziu, poporul cere cu insistență răstignirea Domnului: „Iar tot poporul a răspuns și a zis: Sângele Lui asupra noastră și asupra copiilor noștri!” (27, 25). Văzute deseori ca o dovadă de antisemitism din partea Evanghelistului Matei, aceste cuvinte capătă un nou înțeles în lumina evenimentelor de la Muntele Sinai. Fără să înțeleagă ce face, poporul ia parte la încheierea unui Nou Legământ care are în centru Jertfa răscumpărătoare a Mântuitorului. Acest Legământ este acum statornicit prin Sângele Domnului vărsat pe Cruce spre curățirea întregii lumi.
Mai mult, ideea jurământului de credință și a încălcării sale nu lipsește nici la încheierea Noului Legământ, după cum vedem în povestea trădării lui Iuda. Pentru noi, creștinii, rugăciunile citite înainte de împărtășire sunt deosebit de importante întrucât conțin, alături de îndemnuri la pocăință, acest element al făgăduinței, regăsit în expresii precum: „Nu voi spune vrăjmașilor Tăi taina Ta, nici sărutare Îți voi da ca Iuda”. Rostind din inimă aceste rugăciuni, devenim conștienți că prin păcatele noastre am încălcat Legământul Domnului. În același timp, prin pocăință și împărtășirea cu Scumpul Său Sânge, reînnoim acest Legământ și ne reangajăm să Îi fim credincioși și mulțumitori pentru toate binefacerile de care ne‑a învrednicit prin Pătimirea Sa cea de bunăvoie.
