Maria Egipteanca, chipul trezirii la realitate

În Duminica a 5-a a Postului Mare, Biserica Ortodoxă face pomenire specială Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, care este pentru creştini un model de luptă împotriva patimilor care atacă şi răscolesc orice suflet, chiar şi atunci când acesta vrea să se îndrepte spre Dumnezeu. Sfânta Cuvioasă Maria Egipteanca este pomenită în calendarul ortodox şi astăzi, 1 aprilie, iar vieţuirea ei de după venirea în fire, plină de râvnă şi trudă în dobândirea Duhului Sfânt, a impresionat întotdeauna creştinii, constituind un adevărat model pentru omul care doreşte să lupte împotriva patimilor.

Cuvioasa Maria Egipteanca reprezintă imaginea omului care se trezeşte dintr-odată la realitate şi îşi dă seama de starea în care a fost până atunci. Lumea în care trăim pare adesea o imagine distorsionată a lumii autentice, acolo unde vrem să ajungem cu toţii. Mitul peşterii din dialogul Republica al lui Platon este foarte grăitor în acest sens. După ce începe să vadă, omul se obişnuieşte cu umbrele sau imaginile distorsionate care i se perindă prin faţă şi le crede doar pe acestea adevărate şi de netăgăduit. Atunci când reuşeşte să fie trezit de cineva sau realizează singur că există şi altă realitate, dacă nu este ucis de ceilalţi, acest om fie se schimbă, dorindu-şi să rămână sau să tindă spre realitatea pe care a simţit-o sau a văzut-o, fie trăieşte aducându-şi aminte de această altă realitate la care a avut acces pentru un scurt timp.

Omul care se trezeşte astfel poate trăi o viaţă adevărată, dar poate să-şi mai amintească sau să aibă şi căderi legate de viaţa din trecut.

În aceste momente, el este într-un echilibru extrem de fragil, putând cădea oricând la viaţa de dinainte, la starea de visare. În literatura universală, autorul francez Anatole France redă un astfel de episod, unde tânăra cu o viaţă dezlânată, pe nume Thais, este adusă la viaţa în Hristos de un călugăr îmbunătăţit, care, la un moment dat, ajunge să cadă tocmai din cauză că nu era întărit în viaţa lui din lumea lui Dumnezeu.

Pustnicul care căuta desăvârşirea

Lecţia vieţii Cuvioasei Maria Egipteanca este una a pericolului pe care-l reprezintă desfrânarea şi urmările acesteia, nu doar pentru un singur om, ci poate chiar pentru o întreagă societate.

Într-o mănăstire din Palestina secolului al V-lea al erei creştine trăia un bătrân călugăr îmbunătăţit, pe nume Zosima, care se călugărise de la o vârstă foarte fragedă şi acum trăia în post şi privegheri. Numai că, la un moment dat, îi apăru un gând trufaş de a se considera cel mai bun şi duhovnicesc dintre toţi creştinii. Dumnezeu se milostivi de el şi-i trimise o vedenie, în care i se reproşă lipsa de smerenie şi i se arătă, ca oarecând curelarul lui Avva Antonie, o întreagă mănăstire de vieţuitori asceţi de pe malul râului Iordan, care îl depăşeau în asceza lor. Zosima se mută cu traiul în acea mănăstire. În timpul unui Post al Paştilor, atunci când monahii mănăstirii se duceau în pustie în timpul săptămânii, pentru a se însingura, Zosima trecu Ior-danul, gândind că va întâlni vreun călugăr îmbunătăţit care să-l adape de la izvorul înţelepciunii lui. Cu toate acestea, timp de multe zile, el nu întâlni pe nimeni şi, într-o amiază, pe la ceasul 6, văzu ceva care i se păru a fi iniţial o arătare sub forma unui om care se ruga. Bucuros de faptul că în sfârşit întâlnise un om, după atâtea zile de singurătate, Zosima i se adresă, dar mare îi fu mirarea când arătarea o luă la fugă. După ce ajunse din urmă pustnicul, strigându-l, acesta se dovedi a fi o femeie, care-i ştia numele, ştia cine este şi se ferea pentru că nu avea îmbrăcăminte, locuind de mulţi ani în pustie, fără a întâlni vreun om.

După ce primi rasa lui Zosima, Maria, căci despre ea este vorba, îi povesti acestuia viaţa ei, care ne-a rămas până astăzi, notată în acel veac de Patriarhul Sofronie al Ierusalimului. 

Din Egiptul păcatului în Ierusalimul cel ceresc al virtuţilor

În această relatare-mărturisire, ne frapează lipsa totală de vicleşug cu care Maria face mărturisirea în faţa preotului pe care-l întâlnise şi care o spovedea, iar spovedania ei ni se adresează chiar şi nouă. Aceasta nu are nici o urmă de justificare de sine sau de frică. Totul este desăvârşit, până la sfârşit, conştientizat, plâns şi pe deplin trăit. Ea nu face decât să-şi uşureze sufletul de patimile din trecut şi care nu o mai stăpânesc demult deja.

Sfânta Maria Egipteanca s-a născut în Egipt şi de la o vârstă foarte fragedă a părăsit casa părintească, dedându-se plăcerilor trupeşti şi întreţinând bărbaţii, cărora nu le lua tot timpul bani pentru aceasta. Pentru nevoile zilnice ea pur şi simplu cerşea. La un moment dat, după ce petrecuse mulţi ani în această realitate paralelă, care i se părea singura, ea a văzut, o dată în plus, în portul oraşului Alexandria, acolo unde stătea ea de multe ori, că oamenii se adună pentru a porni într-o călătorie spre Ierusalim. Foarte interesant acest pasaj în care Ierusalimul apare ca ceva dorit de toţi oamenii, ceea ce o face şi pe Maria să vrea să ajungă în el. Oamenii, creştini ortodocşi, voiau să se închine Cinstitei şi de Viaţă Făcătoarei Cruci a Domnului Hristos. De sărbătoarea Înălţării Sfintei Cruci, pe când se afla deja la Ierusalim, Maria a vrut să se închine Cinstitului Lemn al Crucii, dar o forţă nevăzută nu a lăsat-o să intre în biserică, orice ar fi făcut ea. Dându-şi seama că acest lucru se întâmplă din cauza vieţii desfrânate pe care o ducea, tânăra a promis că se va schimba. După această promisiune, făcută în rugăciune fierbinte, Maria a putut intra ca să sărute Sfânta Cruce, după care a plecat în pustia de dincolo de Iordan. A stat în pustie timp de 47 de ani, luptând cu nălucile patimilor din viaţa ei anterioară, mâncând doar ce găsea în natură, şi a biruit până în sfârşit, iar după toţi acei ani de grea asceză, Dumnezeu îi dăruise darul vederii înainte şi al rugăciunii fierbinţi, cu lacrimi de pocăinţă. Tocmai de aceea ea a ştiut numele şi cine este cel care a venit la ea. După mărturisire, ea îi ceru Părintelui Zosima să vină la ea ca s-o împărtăşească, dar abia peste un an, pentru că tot se considera păcătoasă şi că mai avea nevoie de pocăinţă. Aşa a făcut Părintele Zosima, iar Sfânta Maria a trecut Iordanul ca pe uscat şi a venit să se împărtăşească. După trecerea altui an, la solicitarea cuvioasei, Sfântul Zosima a venit din nou la Iordan şi a găsit trupul neînsufleţit al cuvioasei, pe care l-a îngropat după rânduială, cu ajutorul unui leu, care a săpat la groapă. Mai târziu, Patriarhul Ierusalimului Sofronie a aşternut în scris viaţa Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca, aşa cum ni se păstrează şi nouă astăzi.

Pilda Mariei Egipteanca a inspirat mulţi creştini şi asceţi din veacurile care au urmat, iar viaţa ei este strâns legată de Postul Mare, ca imagine a apostirii şi vieţuirii adevărate în Hristos şi în Împărăţie.