Moaștele sfinților dăruiesc tămăduire și sfințire

Sărbătoarea Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul cetății Bucureș­tilor, ale cărui sfinte moaște se cinstesc în Catedrala Patriarhală de pe Colina Bucuriei, este un fericit prilej de a cugeta la rolul și rostul sfintelor moaște în viața credinciosului, pentru tămăduirea lui trupească și duhovnicească și pentru sfințirea vieții lui.

Anul acesta, împreună cu moaștele Cuviosului Dimitrie, în baldachinul din apropierea Altarului Catedralei Patriarhale, sunt aşezate spre cinstire și închinare și moaștele Sfântului Stelian, întrucât tema anului la nivelul Patriarhiei Române este Pastorația părinților și a copiilor, iar Sfântul Stelian este cunoscut, prin excelență, ca fiind ocrotitorul copiilor. Punerea la închinare a acestor sfinte moaște pri­lejuiește multă bucurie sufletească cre­din­cioșilor bucureșteni, care vor trece să-i cinsteas­că pe cei doi sfinți.

Ce sunt sfintele moaște și de ce le cinstim?

Sfintele moaște sunt trupurile sfinților lui Dumnezeu, rămase întregi și neputrezite sau doar osemintele lor frumos mirositoare, cu un aspect plăcut, galben-auriu, pline de harul Duhului Sfânt, izvorând har de tămăduire și de mângâiere duhovnicească pentru credin­cioșii Bisericii. Credincioșii ortodocși aduc sfintelor moaște o cinstire deosebită, întrucât Sfântul Duh, Care sălășluiește în ele, dăruindu-le harul nestricăciunii, face ca ele să devină tămăduitoare, sfințitoare și mijlocitoare ale ajutorului dumnezeiesc pentru noi. Cinstind sfintele moaște, creștinul cinstește de fapt pe sfântul care a trăit în trup și în acesta și-a lucrat mântuirea și sfințirea vieții sale. Sfintele moaște reprezintă, așadar, trupul îndumnezeit al unui sfânt, după cuvântul Sfântului Apostol Pavel: „Nu știți, oare, că voi sunteți templul lui Dumnezeu și că Duhul lui Dumnezeu locuiește în voi? De va strica cineva templul lui Dumnezeu, îl va strica Dumnezeu pe el, pentru că sfânt este templul lui Dumnezeu, care sunteți voi” (I Corinteni 3, 16-17). Cinstirea sfintelor moaște se leagă de cinstirea sfinților, iar cinstirea sfinților exprimă, de fapt, suprema cinstire pe care o aducem lui Dumnezeu, pentru că în sfinți se arată puterea Lui, după cuvântul Psalmistului David, care spune: „Minunat este Dumnezeu întru sfinții Săi” (Psalm 89, 5).

Cinstirea sfintelor moaște potrivit Sfintei Scripturi

În Vechiul Testament, cinstirea osemintelor înaintașilor avea o valoare deosebită. Astfel, patriarhii Avraam, Isaac și Iacov au fost în­mormântați cu aleasă cinstire, pomenirea și amintirea lor fiind rânduită prin lege. La ieșirea din robia egipteană, evreii au luat cu ei osemintele strămoșilor lor, pentru a le duce în „Pământul Făgăduinței”. Însuși Moise a luat cu el trupul lui Iosif din Egipt (Ieșire 13, 19), pentru a-l lăsa urmașilor săi ca relicvă de cinstire (Ieșire 13, 19).

Puterea făcătoare de minuni a sfintelor moaște este arătată în Cartea IV Regi 13, 20-21, unde se relatează despre atingerea osemintelor Sfântului Proroc Elisei de un mort, care îndată a înviat: „Apoi a murit Elisei și l-au îngropat... Dar iată, odată, când îngropau un mort, s-a întâmplat ca cei ce-l îngropau... să-l arunce pe cel mort în mormântul lui Elisei. Căzând acela, s-a atins de oasele lui Elisei și a înviat și s-a sculat pe picioarele sale”.

În Noul Testament, cel mai puternic argument privitor la cinstirea sfintelor moaște îl reprezintă Învierea din morți a Mântuitorului Hristos cu trupul. Trupul Domnului era după Sfânta Înviere unul pnevmatizat, adică plin de energiile Duhului Sfânt, așa încât nu mai avea nici grosime, nici greutate, asemeni sfintelor moaște.

În Cartea Faptele Sfinţilor Apostoli se relatează cum nu numai trupurile, ci și hainele și obiectele pe care le foloseau ucenicii Domnului erau cinstite, așa încât mulți bolnavi se tămăduiau numai cu trecerea peste ei a umbrei trupului Sfinților Apostoli: „...scoteau pe cei bolnavi în ulițe și-i puneau pe paturi și pe tărgi, ca, venind Petru, măcar umbra lui să umbrească pe vreunul dintre ei. Și se aduna și mulțimea din cetățile dimprejurul Ierusalimului, aducând bolnavi și bântuiți de duhuri necurate, și toți se vindecau” (Faptele Apostolilor 5, 15-16); „Și Dumnezeu făcea, prin mâinile lui Pavel, minuni nemaiîntâlnite. Încât și peste cei ce erau bolnavi se puneau ștergare sau șorțuri purtate de Pavel, și bolile se depărtau de ei, iar duhurile cele rele ieșeau din ei” (Faptele Apostolilor 19, 11-12).

Din învățătura Sfinților Părinți și hotărârile Sinoadelor Ecumenice

În Martiriul Sfântului Policarp, Episcopul Smirnei, scriere redactată la mijlocul secolului al 2-lea, se arată că după ce trupul Sfântului a fost aruncat și ars în foc, creștinii au „dobândit mai în urmă osemintele lui, mai cinstite decât pietrele prețioase și mai scumpe decât aurul” și le-au „așezat la un loc cuviincios. Dea Domnul să ne adunăm și noi acolo, după putință, cu bucurie și veselie ca să sărbătorim ziua martiriului lui ca o zi a nașterii lui”. Acest text reprezintă un foarte important temei care vorbește despre cinstirea sfintelor moaște încă din Biserica primară.

În secolul al 8-lea, Sfântul Ioan Damaschinul scria în Dogmatica sa despre cinstirea sfintelor moaște: „Stăpânul Hristos ne-a dat ca izvoare mântuitoare moaștele sfinților, care izvorăsc, în multe chipuri, faceri de bine și dau la iveală mir cu bun miros. Nimeni să nu fie necredincios!” (p. 174).

Printre hotărârile Sinodului 7 Ecumenic figurează și cele privitoare la „cinstirea sfintelor moaște ale sfinților”.

Cinstirea sfintelor moaște în viața Bisericii Ortodoxe

Sfintele moaște au fost de la începuturi cinstite cu mare evlavie în întreaga Biserică. Astfel, în jurul mormintelor martirilor se adunau primii creștini la ziua martiriului lor pentru a-i cinsti prin săvârșirea Sfintei Liturghii pe osemintele lor. Mai târziu, părticele din cinstitele moaşte ale sfinților au fost puse în interiorul Sfântului Antimis (bucată de pânză în formă pătrată care se așază pe Sfânta Masă, fără de care nu se poate săvârși Sfânta Liturghie). De asemenea, la târnosirea sau sfințirea unei biserici, în piciorul Sfintei Mese sunt aşezate sfinte moaște, ca semn al sfințeniei acelui loc. Moaștele sfinților sunt puse astăzi la închinare în biserici, în racle de lemn sau metal preţios, aurite sau argintate, arătând și prin aceasta valoarea lor neprețuită, fiind cinstite de către cler și popor prin sărutare și prin înălțarea de rugăciuni înaintea lor.

Sfintele moaște au fost de la începuturile vieții Bisericii cinstite, ca fiind dătătoare de sănătate și tămăduire, nicidecum de necurăție sau boală, așa cum cred unii. Sfințenia moaștelor este confirmată de cinstirea deosebită pe care credincioșii Bisericii le-o aduc, aceștia simțind că prin intermediul lor se însănătoșesc de bolile sufletești și trupești și primesc har de la Dumnezeu, prin mijlocirea sfinților. Multe dintre moaștele sfinților izvorăsc mir vindecător și frumos mirositor, ca o confirmare a vieții bineplăcute lui Dumnezeu a sfântului căruia ele aparțin. Pentru credincioși, sfintele moaște aduc mult folos duhovnicesc, pentru că „mult poate rugăciunea stăruitoare a dreptului” (Iacov 5, 16) înaintea tronului lui Dumnezeu.