Nașterea duhovnicească, între sensibil și inteligibil

Mântuitorul Iisus Hristos, în cunoscuta Sa convorbire cu Nicodim, grăiește la un moment dat aceste tainice cuvinte: „Adevărat, adevărat zic ţie: De nu se va naşte cineva de sus, nu va putea să vadă Împărăția lui Dumnezeu” (Ioan 3, 3). Iar din răspunsul său (cf. Ioan 3, 4), Nicodim arată că nu a înțeles la ce anume se referă Mântuitorul. Totuși, despre ce poate fi vorba?

Putem intui doar că Domnul are în vedere aici o schimbare deosebită, profundă a omului care nu se limitează la aparențe sau închipuire, ci la o stare cu totul nouă, care să-l facă pe credincios să trăiască o cu totul altă viață, ca și cum s-ar naște din nou și ar primi o nouă identitate. Dar în acest caz nu se cuvine să ne dăm prea mult cu părerea, ci să apelăm la sfânta tradiție a Bisericii, ca să nu cădem în vreo înșelare. Și trebuie să recunoaștem faptul că, dintr-o falsă smerenie, nu prea au fost răsfoite scrierile Sfinților Părinți pe această temă, socotită fiind prea mistică, prea inaccesibilă, prea depărtată de prozaicul cotidian. Numai că această atitudine a generat un gol periculos în spațiul gnoseologiei teologice care, la rândul său, a lăsat un teren liber, mai ales în modernitate, manifestării unei mulțimi de teorii ezoterice, ocultisme, aluzii la secrete inițiatice, experiențe de tip șamanic etc., denumite generic „nașteri mistice”. Vedem acest lucru la marii cercetători ai fenomenului religios - Mircea Eliade, spre pildă -, care au reușit să ridice în slăvile admi­rației hermeneutica inițierii în cel mai obscur trib african sau australian, dar care au ratat înțele­gerea creștină a „nașterii mistice”, eveniment ce diferă esențial de tot ceea ce întâlnim în ritualurile de inițiere păgână sau în cadrul confreriilor secrete.

Pentru a lămuri în duh ortodox această temă am să îl iau în ajutor și de această dată pe Sfântul Simeon Noul Teolog, pentru frumu­se­țea, claritatea și înălțimea teologiei sale.

Mai întâi, potrivit spiritualității ortodoxe, trebuie amintit că necesara condiție ca nașterea duhovnicească să poată avea loc este existența părintelui duhovnicesc. El este cel care moșește, prin expe­riența sa, această minunată transformare a ucenicului, căci altfel, doar prin voința celui din urmă, este cu neputință să se întâmple. De aceea Sfântul Simeon zice: „Aceia care s-au lepădat de lume și o tăgăduiesc și n-au părinți duhov­nicești, aceștia cu siguranță nu s-au făcut copii duhovnicești ai cuiva”.

Pentru Sfântul Simeon această naștere din nou a omului nu se rezumă doar la o schimbare radicală a purtării omului, ci mai cu seamă la o atingere a nevăzutei lumi inteligibile. Și în acest sens continuă: „Iar cei ce nu s-au făcut copii nu s-au născut; iar cei ce nu s-au născut n-au venit la existență; iar cei ce n-au venit la existență n-au ajuns în lumea gândită cu mintea (inteligibilă)” (Epistola a 4-a).

Harul Sfântului Duh

Însă atingerea lumii inteligibile nu poate avea loc decât prin mijlocirea harului, a acestei lucrări dumnezeiești, singura capabilă să pună în relație lumea creată cu cea necreată. De aceea, întâlnirea cu harul nezidit și în mod special lucrarea acestuia în cel credincios reprezintă criteriul nașterii duhov­nicești: „Iar naștere de sus numeș­te Domnul harul Duhului Sfânt” (Epistola a 4-a).

Rolul Duhului Sfânt devine esențial în această naștere „de sus”, așa cum a fost și în cazul nașterii mai presus de minte a lui Hristos din Fecioara Maria, care a fost tot o naștere „de sus”, tocmai prin pogorârea Duhului. Din acest motiv, a și rămas Maria în tradiția Bisericii cu numele de Theotokos, adică Născătoarea de Dumnezeu. 

Nașterea din Fiul Unul-Născut

Nașterea duhovnicească, după cum am spus, nu se rezumă doar la componenta omenească duhovnic-ucenic, ci se află într-o strânsă legătură cu Persoana Fiului lui Dumnezeu, ceea ce-i conferă acesteia un statut aparte, tainic, unde firescul se întâlnește cu paradoxalul suprafiresc. În acest punct, Fiul Unul-Născut devine, potrivit Sfântului Simeon, noul nostru Născător: „Întrucât Fiul a născut și naște în fiecare zi pe cei ce cred în El și păzesc sfintele Lui porunci. Căci, odată ce nașterea noastră în stricăciune s-a făcut prin femeia Eva, trebuia ca naș­terea noastră duhovnicească să se facă prin bărbat, adică prin al doilea Adam și Dumnezeu” (Cuvântarea I morală).

Chipul Născătoarei de Dumnezeu

Așadar, nașterea duhovnicească nu este o gnoză inaccesibilă profanilor, ci o transfigurare ontologică a firii umane după chipul trăit de Theotokos atunci când L-a născut pe Hristos, dar și prin necesara mijlocire a acesteia. Și iată cum descrie Sfântul Simeon acest fapt: „Și precum din plinătatea Lui noi toți am luat (Ioan 1, 16), așa și din trupul neprihănit luat din prea­sfânta Sa Maică, primim toți; și precum Fiul ei și Dumnezeu S-a făcut Hristos și Dumnezeul nostru, dar a fost și fratele nostru, așa și noi - o, negrăită iubire de oameni! - ne facem fii ai Născătoarei de Dumnezeu, și frați ai lui Hristos” (Idem).

Prin urmare, nașterea duhovnicească „de sus” constă în întâlnirea personală cu harul Sfântului Duh, prin care devenim fii și frați ai lui Hristos, și astfel vom viețui în adevărata cunoștință de Dumnezeu, totdeauna sub ocrotirea nebiruită a Născătoarei de Dumnezeu.