Nikolai Berdiaev și excesele civilizației tehnologice

A trăi dincolo de timpul tău. Așa putem numi toate acele intuiții fulgerătoare care se ascund între filele cărților și care dezvăluie viitorul cu o precizie chirurgicală. Leonardo da Vinci, Jules Verne, Nikolai Berdiaev și mulți alții au întrevăzut părți din viitor care au părut inimaginabile contemporanilor lor. Iar în cazul celui din urmă, acest aspect constă exact în descrierea sumbră a civilizației tehnologice, ale cărei pericole și excese le-a denunțat cu mult ­înainte de apariția lor concretă.

Ceea ce a fost Renașterea pentru Evul Mediu a reprezentat și tehnologia pentru Renaștere: o dimensiune cu totul nouă, care nu s-a hrănit din cea veche decât în mod limitat, mărginindu-se la a o înlocui aproape cu totul. Odată cu încheierea Evului Mediu regăsim societăți cu o viață profund religioasă, dar care suferă de lipsuri economice, sunt străbătute de pericolele războaielor și molimelor, înregistrează progrese sociale anemice. Odată cu începerea Renașterii, viața religioasă se diminuează, este pusă sub lupa rațiunii și a logicii, economiile încep să se dezvolte - este adevărat, mai mult în zona socială medie sau deja bogată -, pacea începe să domine, iar medicina avansează într-un ritm vioi. Însă, la încheierea Renașterii și începerea erei tehnologice, mediată de o domnie a „Luminilor” și a unui pre-modernism accentuat, deja vorbim de apariția omului nou, a supra-omului imaginat de Nietz­sche, care duce o viață bună, nu mai are mari probleme cu sănătatea, este stabil economic și are parte de o întreagă paletă de adjuvante tehnice care-i fac viața facilă.

Cu toate aceste avantaje, omul este suprimat interior, cu o religiozitate confuză, îndepărtat de rădăcinile sale interioare. În cuvintele teologului rus Nikolai Berdiaev: „Mașina a distrus întreaga structură seculară a vieții ome­nești, în mod organic legată de viața naturii. Mecanizarea vieții distruge triumful Renașterii și ­face imposibilă dezvoltarea creatoare a vieții. Mașina omoară Renaș­terea. Ea pregătește o nouă epocă, epoca civilizației. Cultura hrănită de simbolistica sacră moare. Oamenii Renașterii nu știau, nu pricepeau că pregăteau triumful mașinii în lume, că ­îndepărtarea definitivă de Evul Mediu trebuia să ducă la domnia mașinilor și la înlocuirea structurii organice prin mecanizare” (Nikolai Berdiaev, Un nou Ev ­Mediu, trad. de Maria Vartic și Iosif E. Naghiu, București, Ed. Paideia, 2016, p. 36).

Depersonalizarea omului modern

În vremea activității sale, Nikolai Berdiaev observa primele reacții ale omului modern la noua provocare a tehnologiei, dar, probabil, nu anticipa că unele dintre „profețiile” sale privitoare la excesele tehnologice vor ajunge la împlinire în viitorul apropiat, nicidecum îndepărtat. Astfel, el scria cu privire la depersonalizarea indusă de avansul tehnologic următoarele: „Civilizația tehnică, prin însuși principiul său, este impersonală. Cere omului o activitate, dar se opune la ceea ce ar fi o personalitate. Astfel, individualitatea conștientă are o extremă sarcină, de a-și menține drepturile sale. În orice lucru, persoana este ceva opus mașinii. Ea reprezintă înainte de toate unitate și integralitate în multiplicitatea formelor, își fixează scopurile proprii, nu consimte să fie transformată în părți constitutive, în mijloc, în util. Dar chiar aceasta este în mod precis ceea ce cere societatea tehnizată, care face totul pentru ca omul să renunțe a fi o unitate și o integralitate și, prin urmare, o personalitate. Astfel, suntem la începutul unui conflict înfricoșător între persoana morală și civilizația tehnică, între om și mașină. Tehnica este totdeauna nemiloasă față de tot ce trăiește și față de tot ce există. Ignoră mila, care-i limitează superioritatea în viață” (Nikolai Berdiaev, Un nou Ev Mediu, p. 217).

Om versus mașină. Persoană versus tehnologie. Omul-robot este noul reper tehnologic al prezentului. Nu doar operațiile și intervențiile medicale ne pot suplini cu succes unele membre sau funcții ale organelor cu diferite materiale tehnologice, ci și conectivitatea, expunerea minții noastre la noile realități tehnologice ne transformă gândirea și optica într-una eminamente robotică. Dincolo de aceste aspecte, începem să nu mai fim oameni, ci hibrizi, făpturi care reunesc viața și non-ființa. Dispunem de un control neavenit asupra propriului trup pe care îl putem modela acum în fel și chip, iar acest control riscă să se transforme în ceva nefiresc, absurd. Omul tehnologic tinde către a deveni obiectul perfect, nu persoana perfectă.

Transformarea creștinismului prin excesul tehnologic

Tot acest impact al tehnologiei asupra vieții omului se repercutează inevitabil și asupra trăirii creștine. Însă, aici, Nikolai Berdiaev consideră drept favorabilă noua dezvoltare tehnologică, impactul pozitiv constând în „cernerea” creștinis­mului populist și transfigurarea acestuia într-un creștinism cu adevărat duhovnicesc. „Ceea ce se produce în civilizația contemporană, materializarea și mecanizarea vieții, constituie un proces de dezincarnare, moartea trupului istoric. Forma concretă a agregatului organic dispare; materializarea vieții omenești nu este o întrupare, ci o dezincarnare. Mașina desparte spiritul de trup. În civiliza­ția mecanică, sinteza organică a sufletului și corpului va dispărea. Mașina distruge formele plastice ale corpului istoric; substituie elementului organic un element mecanic. Toată organizarea vieții lumii creștine suferă o prăbușire; și mulți oameni, legați acestei stări, pe care o confundă cu ființa, își ima­ginează că asistă la sfârșitul creș­tinismului, la sfârșitul lumii. În realitate, se termină și dispare creș­ti­nismul populist. Chiar așeză­rile ordinii sociale pe care s-a altoit creșinismul istoric sunt zguduite. Dar dincolo de convulsiile exterioare ale ordinii presupus eterne este ascunsă o experiență spirituală. Creș­tinismul obiceiurilor este mistuit, fiind depășit de spiritul viu. Dar pentru aceasta, adevărul veșnic al creștinismului nu este zguduit. Creștinismul nu se poate uni pentru totdeauna trupului istoric temporar, unei structuri sociale” (Nikolai Berdiaev, Spirit și libertate. Încercare de filozofie creștină, trad. de Stelian Lăcătuș, postfață de Gheorghe Vlăduțescu, București, Ed. Paideia, 2016, pp. 389-390).

Eliberat de superstiții populare, de idei inchistate în forme depă­șite, de un dialog polemic care amintește de istorii de mult trecute, crești­nismul revine la adevărata sa esen­ță: viața întru Hristos, viața harului, viața duhovnicească. Și nici un avans tehnologic nu poate ține pasul cu sfințenia, nici o transformare a mașinilor, a elementelor tehnice, a vitezei și capacității de absorbție și memorare a lumii robotice nu poate împiedica această transfigurare a creștinului întru asemănarea cu Cel care l-a creat.

În cuvintele lui Berdiaev: „Lumea divină se închide și dispare când credem că este accesibilă conceptului rațional, când se construiește o realitate obiectivă a lumii naturale și când se separă ființa divină și lumea subiectivă, condamnând astfel omul la trăirea în concret, la izolarea de viața sa emoțională” (Nikolai Berdiaev, Spirit și libertate. Încercare de filozofie creștină, p. 96). Și, așa cum tehnologia transformă mintea omului, dar nu se poate atinge de inima lui, la fel și lumea divină ne rămâne accesibilă atât timp cât ne întoarcem către propria inimă. Momentul de început al transfigurării noastre.