Noima Filocaliei

Filocalia este, după cum se știe, cea mai importantă și cea mai reprezentativă colecție de texte patristice a Bisericii Ortodoxe. Mai exact spus, Filocalia este o selecție tematică din scrierile Sfinților Părinți și este important de subliniat și de înțeles acest aspect. Rostul acestei minunate culegeri de scrieri este acela de a arăta „cum se poate omul curăți, lumina și desăvârși”. Această mențiune este adăugată imediat după titlul colecției și, cel mai probabil, îi aparține Sfântului Nicodim Aghioritul (1749-1809), cel care, împreună cu Macarie din Corint, a alcătuit selecția textelor despre care vorbim.

Sfântul Nicodim Aghioritul este un înnoitor al vieții monahale aghiorite isihaste, dar totodată este și un scriitor și un recuperator al textelor patristice de referință, întrucât acestea căzuseră nu doar în uitare, ci și mesajul lor devenise aproape neinteligibil. Acesta este rostul clar al mențiunii din subtitlul Filocaliei, care este menit să arate contemporanilor sensul pentru care Sfinții Părinți au luat condeiul în mână și s-au apucat de scris, iar acesta este, repet, nu acela de a lăsa o anumită literatură în urma lor fie aceasta și ortodoxă, ci de a arăta cum se poate omul curăți (purifica), lumina și desă­vârși.

Diacronicitatea Filocaliei

Aceeași nevoie imperioasă de înțelegere a Filocaliei pare a exista și în epoca noastră, la aproximativ trei secole de la demersul Sfântului Nicodim, întrucât astăzi există în mod surprinzător aceeași neînțe­legere a sensului textelor patristice, nu numai în cazul poporului simplu, ci și în acela al universitarilor. Din acest punct de vedere, asistăm la o adevărată dramă, întrucât în zilele noastre, atunci când se aduce vorba despre Filocalie, nu este vizat nici unul dintre cele trei aspecte enunțate de alcătuitorul ei. De regulă, astăzi, Filocalia este abordată exclusiv cultural, adică ea reprezintă un depozit important de argumente prin care ne putem construi un discurs întemeiat ortodox sau, chiar mai rău, un volum de citate care pot fi folosite în elaborarea studiilor științi­fice academice.

Curăția

Să încercăm, totuși, să luăm pe rând aceste trei aspecte specifice și să le prezentăm foarte pe scurt, pentru a ne forma o primă imagine, de principiu, asupra ofertei pe care ne-o pune la dispoziție Filocalia, urmând să le dezvoltăm cu alte ocazii. Trebuie însă precizat că cele trei caracteristici mențio­nate de Sfântul Nicodim corespund în fapt denumirilor celor trei mari etape ale vieții duhovnicești, așa cum sunt acestea consacrate dintru început în Tradiția Biserici, mai exact după numirile date acestora de Sfântul Dionisie Areopagitul. Așadar, curăția în calitate concretă de etapă a vieții duhov­nicești constă în acel efort susținut al creș­tinului care duce la eliberarea sau curăția de patimile egoiste. Patimile sunt acele stări care îl întinează pe om, întrucât din lucrarea acestora se naște păcatul și întunecarea minții, care îl și împiedică să cunoască în mod direct și neînșelat adevărul lucrurilor.

Luminarea

Desigur că Filocalia, prin simpla ei lecturare, aduce și o reală luminarea a minții și o edificare a credinței. Cu toate acestea, nu despre acest fel de luminare este vorba în precizarea amintită a sfântului aghiorit, ci despre acea luminare a minții care vine de la Dumnezeu Însuși și-i descoperă minții cele ascunse din cuprinsul creației, sau altfel spus rațiunile (logoi) sădite de Dumnezeu în creație și în om. Despre această luminare de altfel se și amintește la fiecare Utrenie atunci când cântăm doxologic „întru lumina Ta vom vedea lumină”. Așadar, nu este vorba despre vreo cunoaștere intelectuală a realității, așadar, a unei minți nepurificate, oricât de exersate ar fi aceasta în științele umaniste, ci despre lumina cunoștinței ce vine de la Dumnezeu și se cunoaște în chip paradoxal prin însăși acea lumină, în calitate de lucrare/energie nezidită, care vine doar în mintea curățită de patimi. Prin urmare, zice și Părintele Stăniloae în cartea sa Ascetica și Mistica, „cunoștința aceasta adusă de luminare se deosebește de cunoașterea profană, fiind o cunoaștere prin harul dumnezeiesc”.

Desăvârșirea

Desăvârșirea este cel de-al treilea aspect urmărit de Filocalie, care corespunde în același timp și celei de-a treia trepte a vieții duhovnicești. Pe această treaptă odată ajuns credinciosul nu se mai ocupă de purificarea patimilor egoiste, nici de cunoașterea rați­unilor lucrurilor, ci de cunoaș­terea lui Dumnezeu Însuși. Putem spune, folosind cuvinte specifice vocabularului omenesc, că această cunoaștere a lui Dumnezeu este în același timp și o unire cu El, sau așa cum spune Părintele Stăniloae un „extaz al dragostei”, desigur, al dragostei dum­nezeiești în calitate de energie necreată la care participă și subiectul uman. Această con­tem­pla­ție și unire cu Dumnezeu consti­tuie în fapt și cadrul în care se realizează continuu îndum­neze­irea sau desăvârșirea omului. Această desăvârșire se continuă în viața de dincolo și de aceea nici nu are vreun capăt.

În legătură cu toate aceste elemente enunțate mai sus și pe care le urmăresc textele filocalice, se cuvine să-l mai evocăm încă o dată pe Părintele Stăniloae, care afirmă că pentru creștin acestea reprezintă „o țintă accesibilă, iar nu un ideal utopic”. Adică, ne aflăm în fața unor texte cu un evident caracter practic și realist. În final, nădăjduim și ne dorim ca aceste simple și scurte cugetări să trezească iarăși interesul pentru Filocalie în sensul în care Sfinții Părinți au gândit scrierea și rostul acestei neprețuite colecții de învă­țături de Dumnezeu inspirate.