Omul în fața influențelor mediilor

Sentimentul pe care-l încearcă cineva observând civilizația din marile orașe este unul aproape terifiant, cel puțin pentru un om care a cunoscut și alte vremuri, mai așezate, mai cuminți, mai firești. Ai impresia că pășești, realmente, printr-o lume hipnotizată, animată de gesturi instinctuale și de acțiuni tribalizate. Încă de prin anii ‘60 ai secolului trecut, în plin avânt și afirmare a televiziunii, faimosul cercetător canadian din sfera comunicării, Marshall McLuhan, făcea o afirmație cel puțin ciudată: „Televiziunea este un mediu care își tatuează mesajul direct pe pielea telespectatorilor”.

Aserțiunea lui Marshall McLuhan poate părea a fi una cel puțin ciudată, întrucât atribuie efecte tactile unui mediu ce se adresează aparent văzului. Cu toate acestea, dacă privim la cei din jurul nostru, nu putem să nu sesizăm profetismul acestei afirmații, ițindu-se astăzi odată cu recenta modă în care pielea devine un soi de exponat.

Subconștient și irațional

O altă idee la fel de stranie ce se regăsește frecvent în discursul lui McLuhan e aceea potrivit căreia noile medii se adresează nu laturii conștiente a psihicului, ci direct subconștien­tului, fapt ce generează o serie de comportamente surprinzătoare și iraționale. Din această pricină, viitoarele relații ale oamenilor în care va precumpăni influ­ența mediei vor inaugura un nou tip de societate, ce va constitui expresia văzută a conținuturilor psihice depozitate în subconștient. Iar procesul definitoriu pentru o astfel de lume, folosit de acest intuitiv cercetător al influenței mediilor - rețineți, cu cinci decenii în urmă! -, este retribalizarea omenirii. Având în vedere aceste date, acum ar fi extrem de interesant de știut: Cine anume influențează sub­conștientul uman și cu ce intenții?

(Ne)vinovatul tatuaj

În cotidianul nostru am devenit spectatorii pasivi ai fenomenului tatuării corpului uman, unul extrem de semnificativ prin amploarea pe care a căpătat-o. Există aici o tendință de a aborda persoana umană ca pe un fel de înveliș exterior, așadar, redusă la trup, iar trupul la o simplă materie, pe care se poate imprima absolut orice. Și în această lipsă de prețuire a trupului, în acest refuz al acceptării unui sens superior în relația cu trupul uman se poate distinge și un ecou al intuițiilor lui McLuhan, potrivit căruia noile medii se adresează în principal epidermei și subconștien­tului. Prin urmare, întrucât subcon­ști­entul ajunge să ne dicteze comportamentele și alegerile, în acest fel se pot explica și fenomenele recente neașteptate, de la tatuarea integrală a corpului și până la opțiunile politice și chiar religioase.

Mediile digitale și intimitatea

Noile medii digitale au apărut în continuarea celor electrice, iar prin influența lor sistematică ele tind să anuleze deosebirea dintre nivelul conștient și cel subconștient al omului și, de aceea, inaugurează inclusiv un nou fel de a gândi al acestuia. După cum am spus, lucrarea noilor medii asigură o înrâurire determinantă asupra psihicului individual și implicit asupra societății, iar desele schimbări în mentalul comun actual confirmă din plin această remarcabilă și eficientă influență. Însă mediile digitale, în special internetul, au amplificat expo­nențial efectele mediilor electrice, precursoare. Un astfel de efect, minor poate pentru unii, este reprezentat de fenomenul de evanescență a intimității. Astfel, expunerea publică a devenit o practică generală - indiferent de mesaj -, mai întâi în mediile virtuale și apoi în spațiul public al cetății. Pierderea intimității are o legătură directă cu perceperea omului exclusiv ca trup, dar, prin continua sa expunere publică, fiind și expresia unei slăbiri a conștiinței de sine, individul devine extrem de vulnerabil în fața controlului social. Dispariția intimității va instaura, de asemenea, domnia superficia­lității extreme. Într-un astfel de spa­țiu, din păcate, nu va mai fi loc pentru expresia artistică. Deca­dența până la obscenitate a artei contemporane se află și ea în strânsă legătură cu pierderea intimității. Întrucât procesul actului creator autentic ține atât de relația cu ceilalți, de observarea naturii, cât și de prețuirea inti­mității. Momentul aprofundării și finisării unui fapt artistic nu se poate produce decât în intimitate. E drept că se fac lucrări complexe și în public, dar acestea sunt de obicei acte mecanice, care în mod necesar au fost bine cugetate, mai înainte, în intimitate. Nu în ultimul rând, intimitatea ține de cel mai profund gest al existenței umane: de rugăciune. Retragerea în intimitatea cămării devine esențială în strădania convorbirii cu Dumnezeu: „Iar când vă rugaţi, nu fiţi ca făţarnicii cărora le place, prin sinagogi şi prin colţurile uliţelor, stând în picioare, să se roage, ca să se arate oamenilor… Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 5-6). Aici ar mai trebui adăugat un detaliu deosebit de însemnat, anume că dispariția intimității din societatea actuală constituie un chin și totodată o teribilă metodă de reeducare. Supraviețuitorii închisorilor din lagărul comunist mărturisesc fără excepție că cel mai greu de suportat în aceste închisori nu a fost chinul fizic, ci continua lor privare de intimitate, prin temnițe comune și prin necontenita supraveghere.

Idealul libertății

În ciuda militantismului său pentru ieșirea din tiparele culturii tradiționale și a trâm­bi­țatei liber­tăți până la libertinaj, se pare că omul actual nu este deloc unul liber și cu atât mai puțin unul original, de vreme ce majoritatea actelor sale publice se datorează unor necontrolate impulsuri subconști­ente. Cu siguranță, noua societate retribalizată prin mediile digitale, precum societățile ancestrale prin șamani și magi, poate controla hipnotic orice comportament, inclusiv cel legat de pierderea intimității și a libertății. De aceea, să nu ne mire faptul că majoritatea se înscrie cu dezinvoltură în curent, căci, să nu uităm, libertatea nu poate exista în ordinea naturală a lumii, ci doar ca rod al Duhului și al cuvântului lui Dumnezeu.