Părintele Dumitru Fecioru, ctitor al traducerilor patristice românești moderne

Dăruit de Dumnezeu să fie unul dintre cei mai însemnați traducători români ai scrierilor Sfinților Părinți, părintele profesor dr. Dumitru Fecioru (18 iulie 1905 - 22 februarie 1988) își găsește din plin locul în galeria tălmăcitorilor de carte bisericească, care înnobilează teologia și spiritualitatea Bisericii Ortodoxe Române până în prezent. 

Poate că mulți dintre cei care am citit tratatul „Despre preoție” al Sfântului Ioan Gură de Aur nu ne-am gândit îndeajuns cui datorăm traducerea acestei valoroase lucrări. Iată ce scria în introducerea cărții traducătorul pr. Dumitru Fecioru, cel care s-a ocupat îndeosebi de tălmăcirea scrierilor marelui sfânt și ierarh al Ortodoxiei: „Tratatul despre preoție rămâne o carte de geniu care s-a răspândit curând și a circulat și în Răsărit, și în Apus. […] În decurs de 137 de ani, opt oameni ai Bisericii Românești, între care un mitropolit și un episcop, și-au îndreptat gândul și dragostea lor spre geniala scriere a Sfântului Ioan Gură de Aur și au pus-o la îndemâna slujitorilor altarelor noastre. Nici o altă lucrare patristică nu s-a bucurat de o atât de mare prețuire. Este omagiul pe care Biserica Ortodoxă Română îl aduce scrierii Sfântului Ioan Gură de Aur” (pr. Dumitru Fecioru, „Nota traducătorului”, în: Sfântul Ioan Gură de Aur, Despre Preoție, București, Ed. Basilica, 2015, p. 52).

Când Patriarhul Iustin Moisescu a alcătuit, în anul 1977, comisia de editare a colecției „Părinți și Scriitori Bisericești” (PSB), desemnându-l ca președinte pe arhimandritul Bar­tolomeu Anania, din echipă făcea parte și preotul-teolog Dumitru Fecioru, alături de cei mai buni profesori de teologie ai momentului, de la facultățile din București și Sibiu. La volumele I (Scrierile Părin­ților Apostolici), II (Scrierile apolo­geților de limbă greacă), IV și V (Clement Alexandrinul), XVII (Omiliile Sfântului Vasile cel Mare), XXI-XXIII (zeci de omilii ale Sfântului Ioan Gură de Aur) a lucrat cu osârdie părintele Dumitru Fecioru, traducerile sale ieșind de sub tipar între anii 1979 şi 1994, unele postum.

Volumul al patrulea al acestei colecții patristice se deschide cu următoarea dedicație din partea traducătorului: „Preafericitului Părinte Patriarh Dr. Iustin Moisescu, omagiu de prețuire pentru a fi adus la îndeplinire, când bunul Dumnezeu l-a ajutat să fie întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române, gândul nostru, al colegilor de studii de la Atena, care osteneau împreună la învățarea limbii grecești, cu scopul deseori mărturisit de a traduce și tipări în limba noastră scrierile Sfinților Părinți și scriitori din vechime”. Pe lângă recunoștința mărturisită, această dedicație e cu atât mai valoroasă întrucât ne certifică totodată fidelitatea și răbdarea cu care s-a păstrat sămânța încolțită între străluciții studenți și prieteni români de la Atena, vreme de aproape patru decenii, până a ajuns să rodească prin traducerea efectivă și publicarea operelor patristice, lucrare reînviată, ce continuă până astăzi prin aceeași înaltă conștiință patriarhală, teologică.

Pe lângă Colecția PSB, părintele Fecioru a publicat nenumărate traduceri patristice, atât în volum, cât și în reviste teologice și chiar laice. În 1929, sub îndrumarea prof. dr. Teodor M. Popescu, s-a îngrijit de revista studenților teologi din Bucu­rești, „Raze de lumină”. Coautor, alături de pr. prof. Olimp Căciulă, în perioada interbelică, a opt volume de opere ale Sfinților Părinți cuprinse în colecția „Izvoarele Ortodoxiei”, devotatul traducător și teolog a revenit în această colecție la Sfântul Ioan Damaschin, prin tălmăcirea Dogmaticii. De altfel, după cum afirma în cadrul expoziției „Sfân­tul Ioan Gură de Aur - lira Duhului Sfânt”, directorul de astăzi al Bibliotecii Sfântului Sinod, părintele arhimandrit dr. Policarp Chițulescu, pr. Dumitru Fecioru a debutat ca traducător în colecția „Izvoarele Orto­doxiei”, publicată în anii 1938-1945 și reluată din 1977 ca PSB.

Același traducător neobosit a inițiat și condus în 1941 colecția „Pagini alese din Sfinții Părinți”, în care au fost editate 20 de broșuri, marea majoritate a acestora constând în chiar traducerile sale.

În calitatea sa de membru al comitetului Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, pr. Dumitru Fecioru a preluat în 1945 și conducerea revistei „Biserica Ortodoxă Română”, care trecuse în grija amintitului institut.

Indubitabil este faptul că pr. prof. Dumitru Fecioru s-a numărat - alături de pr. prof. dr. Dumitru Stăniloae și pr. prof. dr. Teodor Bodogae - printre principalii traducători ai textelor patristice apărute înainte de anul 1989 în țara noastră, ceea ce a însemnat o mare izbândă pentru învățământul teologic românesc în perioada comunistă și pentru spiritualitatea Bisericii în ansamblu.

Spre sfârșitul vieții sale aflăm că s-a implicat cu multă osârdie și în proiectul inițial de traducere a ediției jubiliare a Sfintei Scripturi, un demers început la finele anilor ’80 de viitorul Mitropolit Bartolomeu Anania al Clujului.

În necrologul publicat de revista „Glasul Bisericii” (nr. 1/1988), pr. prof. Constantin Galeriu, referindu-se la calitatea de traducător patristic a teologului plecat la Domnul, spunea: „Preotul D. Fecioru, cu darul și pregătirea sa în cele mai bune școli teologice românești și străine, cu o putere de muncă excepțională, pilduitoare, se putea realiza cu opere teologice proprii, dovedind prin studiile sale publicate o gândire originală, adâncind și dând o expresie mereu actuală Revelației divine, manifestată suprem în Iisus Hristos. Dar cu semerenie și cuviință a răspuns unei alte cerințe a Bisericii, anume, aceea de traducător. Mai precis, de traducător al scrierilor Sfinților Părinți ai Bisericii, pentru ca dreptcredincioșii noștri creștini ortodocși români să-i poată auzi, citi în limba lor”.

La începutul anului 1988, Teodor Baconschi scria despre pr. prof. Dumitru Fecioru, în articolul „In memoriam” din revista „Studii Teologice” (nr. 1-2), următoarele: „Traducerile sale din greaca patristică au fost și au continuat să fie până la sfârșit impecabile și numai cine s-a măsurat cu relieful abrupt al aoristelor sau cu metamorfozele proteice ale verbelor neregulate poate înțelege la justa valoare ostenelile regretatului tălmăcitor, în orizontul traducerii. Prin virtutea muncii sale au fost restituite teologiei românești multe dintre cele mai reprezentative texte ale Sfinților Părinți și nu multe Biserici se pot mândri cu primirea în limba lor a monumentalei opere hrisostomice, giuvaer inegalabil al elocinței creștine din toate timpurile”.