Părintele Dumitru Stăniloae, teologul iubirii Preasfintei Treimi

La început de octombrie ne amintim de naşterea în veşnicie a părintelui Dumitru Stăniloae, considerat cel mai mare teolog român. În anul 1993, după 90 de ani de viaţă, s-a mutat la Domnul teologul iubirii Preasfintei Treimi. Prin viaţa sa, care a acoperit aproape tot secolul 20, a fost martor la suferinţa celor două conflagraţii mondiale, a trecut prin durerea temniţelor comuniste, a supravieţuit tuturor încercărilor aduse de aceste evenimente negative din istoria umanităţii şi de aici s-a născut teologia lui, care a redescoperit filonul patristic al gândirii ortodoxe. Părintele Dumitru Stăniloae este prin opera sa teologică o făclie de Înviere în greul încercat secol 20 şi mai ales o lumină a mărturisirii în întunecata perioadă comunistă prin care a trecut nea­mul românesc.

În trista jumătate de veac prin care a trecut ţara noastră, a ateismului dialectic comunist, Bunul Dumnezeu a rânduit ca pământul binecuvântat al patriei noastre să rodească oameni care să apere identitatea creştină a românilor ortodocşi. Astfel, în această perioadă grea pentru Biserica Ortodoxă am avut mari duhovnici şi mai ales pe cel mai mare teolog, părintele Dumitru Stăniloae. Toate acestea ne arată că în vremuri grele, dacă avem credinţă, Dumnezeu nu ne lasă şi ne dăruieşte oameni care să ne îndrume spre viaţa veşnică şi să mărturisească lumii credinţa noastră în Preasfânta Treime şi iubirea lui Dumnezeu faţă de lume. Părintele Stăniloae este omul providenţial, care în plină epocă atee a teologhisit lumii despre iubirea şi comuniunea Persoanelor Prea­sfintei Treimi.

Părintele Stăniloae prin întreaga sa operă este extrem de important pentru teologia ortodoxă, mai ales că mărturiseşte că Biserica trebuie să aibă „o teologie preocupată de punerea în evidenţă a destinului umanităţii şi a sensului istoriei, care nu poate evita contactul cu lumea în care oamenii îşi trăiesc în mod real viaţa”. Prin el teologia noastră se deschide către lume, ­„revenind prin aceasta la tradiţia Părinţilor Răsăriteni”, şi rămâne deschisă „pentru a cuprinde atât umanitatea, cât şi cosmosul”.