Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Patima lăcomiei de arginți sau „joaca cu umbra”

Patima lăcomiei de arginți sau „joaca cu umbra”

Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Ciprian Voicilă - 15 Apr, 2020

Ne apropiem cu pași repezi de praznicul Învierii Domnului: un timp al bucuriei de necuprins în cuvinte, dar și al generozității care se revarsă în lume sub forma darurilor către cei dragi sau a ajutorului pentru cei săraci și neputincioși. Generozitatea și compasiunea sunt virtuți opuse atașamentului nefiresc pentru bani și avuții.

Cum recunoaștem în sinele nostru această patimă? În „Capetele despre dragoste”, Sfântul Maxim Mărturisitorul ne arată că împătimitul după bani resimte plăcere când își amintește de ei, le poartă grija, petrece mult timp gândindu-se cum să-i înmulțească, se desparte greu de ei și nu este foarte încântat când trebuie să o facă. Același sfânt ne învață că banii nu sunt răi în sine. Rea poate deveni atitudinea noastră față de ei: „Nu banii sunt răi, ci iubirea de bani (...). Nimic nu e rău din cele ce sunt, decât reaua întrebu­ințare, care vine din negrija minții de a cultiva cele firești”.

Împătimitul de bani și de bunuri materiale arată că îi este afectată partea poftitoare, apetentă a sufletului. În zilele noastre, când exis­tența omului se desfășoară în cadrele mercantile ale societății de consum, acesta privește banul ca pe un mijloc indispensabil vieții. Cu ajutorul lui ne satisfacem atât nevoile inferioare (hrană, adăpost etc.), cât și pe acelea superioare (culturale). Restaurarea ființei umane, reechilibrarea și vindecarea puterilor sufletului se pot realiza doar în interiorul Bisericii, prin participarea la Sfintele Taine, sub părinteasca grijă a unui po­vățuitor duhovnicesc.

Bogățiile și efectele lor nocive

Cel care își imaginează că își poate îndrepta dorința fierbinte, în mod egal, și spre Dumnezeu, și spre acumularea de bani sau de bunuri pământești se amăgește pe sine. Domnul nostru Iisus Hristos ne învață că „nimeni nu poate să slujească la doi domni, căci sau pe unul îl va urî și pe celălalt îl va iubi, sau de unul se va lipi și pe celălalt îl va disprețui; nu puteți să slujiți lui Dumnezeu și lui mamona” (Matei 6, 24; Luca 16, 13). Atașa­mentul irațional pentru bani și avuții alungă din suflet dragostea pentru Dumnezeu fiindcă, așa cum ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, iubirea de bani „biruiește toate celelalte pofte, izgonind din suflet orice altă dorință”. În acest sens, Sfântul Nichita Stithatul scria: „Iubirea cea rea de arginți... face pe fiii oamenilor să prețuiască mai mult dragostea aurului decât dragostea lui Hristos și înfățișează pe Făcătorul materiei mai mic decât materia și îi înduplecă să slujească mai mult materiei decât lui Dumnezeu”. De aceea, „de iubești să fii prietenul lui Hristos, să urăști aurul și împătimirea lacomă de el, ca pe una ce întoarce cugetul spre el și-l răpește de la preadulcea iubire a lui Iisus”. Sfântul Apostol Pavel are cuvinte și mai tran­șante prin care surprinde esența patimii arghirofiliei (iubirea de arginți, în limba greacă veche): „Lăcomia (de bani) este închinare la idoli”, iar „lacomul de avere este închinător la idoli” (Col. 3, 5; Efes. 5, 5). Comentând acest verdict, Sfântul Ioan Gură de Aur relevă analogia dintre comportamentul omului idolatru și acela al împătimitului de bani sau de bogății: dacă idolatrul aduce jertfe zeității idolatrizate, omul robit banului îi jertfește acestuia întreaga energie sufletească. Zgârcitul sau avarul își aduc drept jertfă chiar sufletul lor.

O primă concluzie care se desprinde din cele descrise până aici este aceea că atașamentul nefiresc pentru bani sau bogății ne perturbă semnificativ legătura intimă cu Dumnezeu: întreaga noastră energie sufletească va fi canalizată spre unicul scop pe care ni l-am fixat, sub imperiul acestei patimi: păstrarea și înmulțirea avutului nostru. În plus, zgârcitul sau avarul, prin această preocupare obsesivă pentru îmbogățire, dovedesc necre­dință în Dumnezeu, în purtarea Sa de grijă. Tot în celebrele sale „Capete despre dragoste”, Sfântul Maxim Mărturisitorul arată că un asemenea om „nădăj­duiește mai mult în arginți decât în Dumnezeu” și, cu vremea, ajunge să se bazeze doar pe propriile puteri și capacități, urzind fel de fel de planuri de viitor, nemai­lă­sându-se în voia lui Dumnezeu, așa cum ne învață Sfânta Scriptură (Luca 12, 16-21). El își pierde deprinderea de a-I cere, prin rugăciune, cele necesare traiului pe pământ. Astfel, cel strâmt la pungă și cel nesățios de averi se autonomizează, rupând, în cele din urmă, legătura existen­țială cu Dumnezeu. Ei ajung să-și ignore esența specifică, de făpturi create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, așa cum ne arată Sfântul Ioan Casian în lucrarea sa „Așezămintele mânăstirești”: împătimitul de cele materiale uită „de chipul și înfăți­șarea lui Dumnezeu, pe care, slujindu-I Lui cu dăruire, ar fi trebuit să le păstreze nepătate în sine în­suși”. Sfântul Ioan Gură de Aur avertizează în „Omiliile la 1 Corinteni”: „Nu poate cineva cu adevărat să-și iubească și sufletul, și averea”.

Iubirea banilor și bogățiilor perturbă grav și relațiile pe care le întreținem cu semenii noștri. Atât omul zgârcit, cât și acela lacom de bogății încalcă porunca „să iubești pe aproapele tău ca pe tine însuți”. Își strâng banii sau averile, de obicei, păgubindu-i pe ceilalți și privindu-i nu ca pe niște ființe egale, create după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, ci ca pe simple mijloace de sporire a confortului propriu și a satisfacției de sine. De aceea, în „Omiliile la Lazăr”, Sfântul Ioan Gură de Aur afirmă că „cei bogați și cei zgârciți sunt un fel de hoți”. În alte scrieri el ne enumeră patimile și tulburările sufletești pe care le nasc zgârcenia și lăcomia de avuții. Cea din urmă „atrage ura tuturor”, ne „face urâți de toți, și de cei nedrep­tă­țiți de noi, și chiar de cei cărora nu le-am făcut nici o nedreptate”. Bogăția ne aduce „numai neplăceri: grijile, uneltirile, dușmănia, ura, teama”. În cunoscuta sa „Scară”, Sfântul Ioan Sinaitul pune în lumină modurile diverse în care bogăția păgu­bește sufletul omenesc: „Ea a pricinuit ură, furtișaguri, pizmuiri, despărțiri, dușmănii, certuri, ținerea de minte a răului, nemilostivirile și uciderile”.

Fiind atât de păguboasă pentru sănătatea sufletului, încă de la ivirea arghirofiliei în sufletul nostru trebuie să facem tot ceea ce depinde de voința proprie pentru a o înlătura. Altfel, ne învață Sfântul Ioan Gură de Aur, „dacă n-o tăiem de la început, patima aceasta ne va aduce boală de nevindecat”.

Cum ne tămăduim?

În „Omiliile la 1 Corinteni”, Sfântul Ioan Gură de Aur relevă faptul că vindecarea de această patimă se realizează doar în Biserică, aportul determinant avându-l harul dumnezeiesc: „Celor atinși (de această boală), dacă se folosesc de rațiune ca de un doctor priceput, le spun că este vindecare pentru ei prin harul lui Dumnezeu”. Primul pas spre vindecare este conștien­ti­zarea patimii iubirii de arginți sau a lăcomiei de avuții și a efectelor dezastruoase pe care le are asupra sufletului. Al doilea pas îl constituie conști­entizarea deșertăciunii lucrurilor spre care tindem, pe care ni le-am ales ca scop al existenței. Sfântul Ioan Gură de Aur scrie că omul trebuie „să înțeleagă nimicnicia lucrurilor pământești și să știe că bogăția este o slugă rea și nestatornică, care-i aruncă pe stăpânii ei în nenumărate rele”. Despre deșertăciunea bunurilor materiale Sfântul Simeon Noul Teolog spune că „toate sunt umbră și toate cele văzute trec” și că e rizibil și de rușine „să te joci cu o umbră și să strângi la piept ca pe o comoară cele trecătoare”. Al treilea pas spre vindecarea de această ­patimă presupune să ne mulțumim cu ceea ce avem, potrivit în­demnului Sfântului Apostol Pavel: „Feriți-vă de iubirea de argint și îndestulați-vă cu cele ce aveți, căci însuși Dumnezeu a zis: «Nu te voi lăsa, nici nu te voi părăsi»”. Alături de milostenie, virtutea opusă ­zgârceniei, a te lăsa în voia lui Dumnezeu, încre­din­țându-te purtării Sale de grijă, este calea sigură de izbăvire a sufletului de sub tirania acestei patimi.

Citeşte mai multe despre:   milostenie