Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Paul Evdokimov despre monahism

Paul Evdokimov despre monahism

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: Pr. Adrian Agachi - 15 Iun, 2021

Sfântul Tihon de Zadonsk, Sfântul Ignatie Briancianinov, Paul Evdokimov. Doi mari asceți și un teolog laic care au modelat, fiecare, secolul în care au trăit, prin viața și scrierile lor. „Monahismul interiorizat” este, în mod surprinzător, ideea care-i unește, care le permite să realizeze o continuitate a relației strânse dintre comunitatea monastică și cea laică, un concept care străbate veacurile și reprezintă, de fapt, și un gând despre transformările amândurora în viitor.

Care este diferența dintre monahism așa cum se manifestă acesta în exterior și „monahismul interiorizat”? Un răspuns foarte bun la această întrebare, deși fără a surprinde toate nuanțele, este dat de părintele Dumitru Stăniloae în prefața volumului al VI-lea al Filocaliei: „O «fugă de lume» este greu de realizat azi în mod total, când aproape în toate regiunile lumii s-a extins populaţia. Azi s-ar putea realiza mai degrabă o «fugă interioară de lume», mai bine zis, de ceea ce este rău şi pasional în ea, adică o menţinere în curăţia de gânduri, chiar în întâlnirea cu oamenii. Aceasta ar fi o stare de «monahism interior», cum spune Evdokimov. Este ceea ce realizează în mare măsură monahismul românesc, care în cea mai mare parte a lui rămâne în legătură cu credincioşii din lume (Pr. Dumitru Stăniloae, „Introducere”, în Filocalia, vol. 6, București, Ed. Humanitas, 2005, pp. 15-16). Interpretarea părintelui Stăniloae ne descoperă primul nivel al „monahismului interiorizat”, și anume capacitatea de a-ți curăța inima de gândurile necurate și de a rămâne străin de interesele egoiste și patimile necugetate care caracterizează lumea în general și perioada în care trăim în special. Însă ceea ce nu reușește să remarce părintele Stăniloae este tocmai faptul că acest „monahism interiorizat” se adresează și mirenilor, nu doar celor care au îmbrăcat „îngerescul chip”. Din acest punct de vedere, citatul care fundamentează conceptul în scrierile lui Evdokimov și dezvăluie potențialul său imens apare în scrierile Sfântului Tihon de Zadonsk. Acesta spunea: „Nu vă grăbiți să înmulțiți călugării. Nu haina neagră este cea care mântuiește. Cel ce poartă haină albă și are în el duhul ascultării, al smereniei și al curăției, acela este cu adevărat monah al monahismului lăuntric” (Sf. Tihon de Zadonsk apud Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, trad. de pr. Ion Buga, prefață de Olivier Clément, București, Ed. Sophia, 2019, p. 162). Cu alte cuvinte, se revine la o veche opinie teologică care merge până la scrierile Sfântului Ioan Gură de Aur: virtuțile creștine - fie ele lucrate de monahi sau de mireni - nu se diferențiază în funcție de cine le lucrează. Doar calea prin care sunt obținute diferă. Dator este monahul să asculte, dar și laicul; dator este monahul să-și păstreze curăția trupească, dar și laicul, deși căsătorit, o poate păstra, printr-o viață fidelă și iubirea jertfelnică față de partenerul de viață; dator este monahul să fie sărac, dar și laicul, oricât de bogat ar fi, nu trebuie să-și lipească inima de averile sale, ci să fie milostiv. Așadar, putem avea monahi care, din punct de vedere exterior, par a-și păstra voturile, dar, interior, sunt căzuți din har și mireni care, deși nu poartă haina monastică, interior sunt adevărați „monahi” - capabili de ascultare și jertfă necondiționată.

Neconfundarea stărilor

Neavând posibilitatea de a discerne și de a înfățișa acest concept în toată bogăția sa, mulți monahi și teologi au rătăcit încercând să transforme căsnicia creștină într-un „monahism alb” (?), o idee condamnată și condamnabilă prin faptul că merge până la a interzice relațiile conjugale și a-i face pe soți să trăiască o viață aproape separată. Această inepție a produs efecte grave asupra multor căsnicii, conducându-i pe soți la divorț, adulter sau violență domestică. Aici se verifică tot ceea ce spunea Sf. Ignatie Briancianinov: „Cu privire la astfel de stareți sporiți, în mănăstiri se întrebuințează expresia: «sfânt, dar neiscusit», și monahii sunt prevăzători atunci când se sfătuiesc cu ei, deși sfaturile lor pot fi uneori foarte folositoare. Prevederea stă în a nu te încrede cu grabă și ușurătate în povețele unor astfel de stareți, în a le verifica după îndreptarul Sfintei Scripturi și al scrierilor Părinților, precum și al părerii altor monahi sporiți și bine intenționați - dacă se va ivi prilejul de a-i afla” (Sf. Ignatie Briancianinov, Experiențe ascetice, trad. de Adrian și Xenia Tănăsescu-Vlas, București, Ed. Sophia, 22008, p. 233). Este o gravă necu­noaștere a tradiției patristice, care, deși a recomandat monahismul drept o cale mai ușoară de a ajunge la sfințenie, nu a încercat niciodată să transforme căsnicia într-un monahism camuflat. Așa cum observa Paul Evdokimov: „Cele trei voturi monahale se înscriu în marea chartă a libertății umane. Sărăcia de bunăvoie eliberează de sub stăpânirea materiei, este transmutația baptismală în făptura nouă; castitatea eliberează de sub stăpânirea cărnii, este taina nupțială a iubirii duhovnicești - agape; ascultarea eliberează de sub stăpânirea idolatră a eului, și aceasta este dumnezeiasca înfiere întru Tatăl. Fie că sunt ori nu monahi, toți le cer pe acestea de la Dumnezeu, urmând structura tripartită a Rugăciunii Domnești; ascultarea numai și numai de voia Tatălui; sărăcia celui care nu înfometează decât de pâinea cea spre ființă, euharistică; castitatea, adică curățirea de cel rău” (Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, p. 163).

„Monahismul interiorizat” înseamnă să te poți înfrâna de la propriile tale patimi, să găsești resurse spirituale pentru a avea un canon de rugăciune însoțit de smerenie și trezvie și să poți descoperi toată lumea ta lăuntrică îmbo­gățită și însuflețită de harul dumnezeiesc. Să devii asemenea cuvântului Sfântului Ecumenius: „Împărați prin stăpânirea patimilor noastre, preoți pentru aducerea ca jertfă a trupurilor noastre, proroci ca unii cărora li s-au făcut cunoscute mari taine” (Sf. Ecumenius, apud Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, pp. 283-284). De aceea, în vremurile de pe urmă, vor fi puțini monahi care vor purta „îngerescul chip”, dar mulți vor duce biruințele ascetice în lume și vor fi purtători ai „monahismului interiorizat” - oameni cu o viață trez­vitoare, smerită, jertfelnică. Și nu este, oare, adevărat cuvântul marelui teolog rus Evdokimov, atunci când spune, cu multă pătrundere spirituală: „Laicii formează un mediu eclezial care este deopotrivă și lumea, și Biserica. Ei nu au puterea de a mijloci dăruirea harului (care este putere sacramentală a clerului); în schimb, sfera lor este «viața de har» și «starea de har». Prin simpla lor prezență în lume ca «ființe sfințite», ca «preoți» prin însăși ființa lor, ca «sălașuri ale Treimii», preoția universală a laicilor deține puterea sfințeniei cosmice, a liturghiei cosmice; în afara zidurilor bisericii, laicii continuă Liturghia Bisericii. Prin prezența lor lucrătoare, laicii introduc adevărul dogmelor trăite în viața socială și raporturile umane, și în felul acesta alungă din lume elementele demonice și profane” (Paul Evdokimov, Vârstele vieții spirituale, p. 282).

Citeşte mai multe despre:   asceza  -   monah