Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Pecetea darului Sfântului Duh

Pecetea darului Sfântului Duh

Galerie foto (2) Galerie foto (2) Theologica
Un articol de: Pr. Ioniță Apostolache - 22 Iun, 2021

Taina Mirungerii este lucrarea sfântă instituită de Mântuitorul Iisus Hristos prin care celui nou botezat, fiind uns cu luare aminte cu Sfântul Mir, în semnul crucii la ochi, nări, gură, urechi, piept, spate, mâini şi picioare, rostindu-se cuvintele rânduite: „Pecetea darului Sfântului Duh. Amin”, i se împărtăşeşte harul întăririi şi creşterii vieţii duhovniceşti începute prin Taina Sfântului Botez. În această Sfântă Taină, Duhul Sfânt coboară peste noi, împărtăşind peste întreaga noastră fiinţă mulţime de daruri, virtuţi şi harisme duhovniceşti.

În ceea ce priveşte Taina Mirungerii, Mărturisirea Ortodoxă este foarte explicită, arătând lămurit că „precum odinioară Duhul Sfânt S-a pogorât peste Apostoli în chip de foc şi a revărsat în ei darurile Sale, aşa şi acum, când preotul unge cu Sfântul Mir pe cel botezat, se revarsă în el, de sus, darurile Sfântului Duh. Aceasta se vede din cuvintele pe care preotul trebuie să le rostească la săvârşirea acestei taine: «Pecetea darului Duhului Sfânt. Amin». Aici el pare că vorbeşte aşa: «prin ungerea cu acest Sfânt Mir se pecetluiesc în tine şi se întăresc darurile Sfântului Duh, pe care tu le primeşti spre întărirea credinţei creştine în tine»” (Învăţătura de credinţă creştină ortodoxă, ed. IBMBOR, Bucureşti, 2008, pp. 149-150).

Cuvântul mir defineşte un produs parfumat, de mare preţ, cu care se ungeau persoanele marcante, atât în viaţă, cât şi după moarte. Mirul de nard, cu care a fost uns şi Mântuitorul de Maria Magdalena, se extrăgea din rădăcina şi tulpina unei plante foarte frumos mirositoare, Nardostachys Itamansi, care se putea găsi în părţile de sud şi de est ale Indiei. Tocmai de aici aromatele erau aduse în Palestina. Un centru renumit pentru fabricarea mirului de nard mai era şi Tarsul Ciliciei.

Pentru a putea fi păstrat mai bine, mirul era aşezat în vase de alabastru, o piatră semipreţioasă care se găsea din abundenţă în Asia Mică, India, lângă Teba în Egipt şi în apropierea Damascului, în formă de corn, care după ce se umpleau erau închise ermetic. În Sfânta Scriptură este semnificativ episodul în care Mântuitorul Se lasă uns cu mir de nard de către femeia cea păcătoasă: „Căci fiind Iisus în Betania, în casa lui Simon leprosul, s-a apropiat de el o femeie, având un alabastru cu mir de mare preţ, şi l-a turnat pe capul Lui pe când şedea la masă” (Matei 26, 6-7; Luca 7, 37-38, 46). Această ungere avea să vestească tocmai moartea Mântuitorului Hristos, aşa cum El Însuşi le spune ucenicilor, care voiau să o oprească: „Dar Iisus, cunoscând gândul lor, le-a zis: Pentru ce faceţi supărare femeii? Căci lucru bun a făcut ea faţă de Mine. Căci pe săraci totdeauna îi aveţi cu voi, dar pe Mine nu mă aveţi totdeauna; că ea, turnând mirul acesta pe capul Meu, a făcut-o spre îngroparea Mea” (Matei 26, 10-12).

Fiind prefigurată în Vechiul Testament prin untdelemnul cu care se ungeau împăraţii, Taina Mirungerii a fost instituită de Mântuitorul Hristos atunci când le-a făgăduit Sfinţilor Apostoli că-L va trimite la ei pe Mângâietorul, Care avea să prisosească darurile pe care le primiseră: „Şi iată, Eu trimit făgăduinţa Tatălui Meu peste voi, iar voi şedeţi în cetatea Ierusalimului până ce veţi fi îmbrăcaţi cu putere de sus” (Luca 24, 49). Prin urmare, această promisiune a fost activată prin pogorârea Duhului Sfânt în ziua Cincizecimii: „Iar Cel ce ne întăreşte pe noi împreună cu voi, în Hristos, şi ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a şi pecetluit pe noi şi a dat arvuna Duhului în inimile voastre” (II Corinteni 1, 21-22; Efeseni 4, 30).

Taina Mirungerii a fost practicată la început de Sfinţii Apostoli prin punerea mâinilor peste cei botezaţi, pentru ca aceştia să fie întăriţi în credinţă şi să primească darurile Duhului Sfânt: „Iar Apostolii din Ierusalim, auzind că Samaria a primit cuvântul lui Dumnezeu, au trimis la ei pe Petru şi pe Ioan, care, coborând, s-au rugat pentru ei ca să primească Duhul Sfânt. Căci nu Se pogorâse încă peste nici unul dintre ei, căci erau numai botezaţi în numele Domnului Iisus. Atunci îşi puneau mâinile peste ei şi luau Duhul Sfânt” (Faptele Apostolilor 8, 14-17). Sfântul Apostol Pavel a botezat în Efes câţiva credincioşi care primiseră botezul lui Ioan, administrându-le şi Taina Mirungerii: „Şi punând Pavel mâinile peste ei, Duhul Sfânt a venit asupra lor şi vorbeau în limbi şi proroceau” (Faptele Apostolilor 19, 6).

Mai mult, unele texte scripturistice novotestamentare confirmă ca practică „mirungerea”.

La Sfântul Apostol Pavel găsim mai multe îndemnuri în care aminteşte modalitatea practică de administrare a Tainei, parţial legată de vechea tradiţie iudaică a ungerii împăraţilor. Pe de altă parte, Sfântul Evanghelist Ioan vorbeşte despre acea „ungere” (hrisma) primită de la Hristos, care rămâne întru cel botezat. De asemenea, însuşi termenul de „pecetluire”, pe care-l regăsim în formula Tainei Mirungerii, îşi are originea în cuvintele Sfântului Apostol Pavel: „Aţi fost pecetluiţi cu Sfântul Duh al făgăduinţei, care este arvuna moştenirii noastre” (Efeseni 1, 13-14) şi „să nu întristaţi Duhul Sfânt al lui Dumnezeu, întru care aţi fost pecetluiţi în ziua răscumpărării” (Efeseni 4, 30).

Din textele de mai sus rezultă, prin urmare, foarte clar că pecetea darului Duhului Sfânt imprimă şi întăreşte chipul lui Hristos în noi. Pecetea nu este decât prezenţa activă a Sfântului Duh în creştin, care-i imprimă un caracter de sfinţenie, de consacrare în Dumnezeu. Arvuna Duhului garantează împărtăşirea darurilor viitoare, adică „dobândirea moştenirii cereşti”. Această nemăsurată moştenire s-a statornicit în Biserică prin însemnări, mărturii şi scrieri, fiecare sporindu-i şi lămurindu-i importanţa şi necesitatea existenţială. În acest sens sunt nenumărate mărturii şi erminii patristice cu privire la această Sfântă Taină. Primii apologeţi ai Bisericii au vorbit la unison despre o altfel de realitate şi de altfel de perspective pentru om şi mediul său de viaţă.

Citeşte mai multe despre:   mirungere