Popas între bucuria Învierii Domnului şi a Pogorârii Sfântului Duh

Astăzi se încheie praznicul Înjumătăţirii Cincizecimii, sărbătorit la jumătatea drumului creştinului dintre Învierea lui Hristos şi Pogorârea Sfântului Duh. Sărbătoarea Înjumătăţirii Cincizecimii este un popas duhovnicesc care aminteşte de propovăduirea Mântuitorului Hristos la Templul din Ierusalim, de apa cea vie a Sfântului Duh care avea să stingă setea tuturor celor care vor crede în El. Praznicul acesta poate fi considerat unul Împărătesc, strâns legat de sărbătoarea Pogorârii Sfântului Duh, pe care o pregăteşte în sufletele oamenilor.

În miercurea săptămânii a patra după Paşti, când se împlinesc 25 de zile din Duminica Sfintei Învieri şi mai sunt tot atâtea zile până la Cincizecime sau Pogorârea Sfântului Duh, Biserica prăznuieşte Înjumătăţirea Cincizecimii. Acest praznic aminteşte de propovăduirea Mântuitorului Iisus Hristos la Templul din Ierusalim, cu ocazia sărbătorii Corturilor, care amintea de peregrinarea poporului evreu prin pustie, sub purtarea de grijă a lui Dumnezeu. Pentru că Mântuitorul Hristos îi uimeşte atât la vârsta adolescenţei pe învăţaţii de la Templu, cât şi mai târziu cu învăţăturile Sale, acest moment şi praznic bisericesc este dedicat Înţelepciunii lui Dumnezeu, celei de-a Doua Persoane a Sfintei Treimi, Fiul lui Dumnezeu. Bisericile care erau închinate Înţelepciunii lui Dumnezeu - Sofia, mai ales Biserica „Sfânta Sofia“ din Constantinopol, îşi serbau hramul anume la acest praznic al Înjumătăţirii Cincizecimii.

În ziua praznicului, care durează opt zile, aşa cum dura şi praznicul Corturilor în Vechiul Testament, citim pasajul din Evanghelia după Ioan despre cuvântarea Mântuitorului la Templu despre apa cea vie. Acest lucru nu era întâmplător, pentru că astfel era prăznuită sărbătoarea Corturilor, când preoţii de la Templu mergeau la scăldătoarea Siloam, de unde luau apă, pe care Marele Preot o turna pe jertfelnic, în amintirea apei izvorâte din piatra muntelui Horeb, în vremea peregrinării poporului evreu prin pustie către Pământul Făgăduinţei. Apa din izvorul Siloam curgea dintr-o pânză freatică ce-şi are pornirea de sub muntele Templului şi, după cuvintele profetului Isaia, „apele Siloamului cele lin curgătoare” (Isaia 8, 6) prevestesc Împărăţia lui Mesia, care va cuprinde lumea lin, fără războaie şi nevoi, aceste ape simbolizând pe Hristos Însuşi. În cuvântul Său de la Templu, Mântuitorul îi îndeamnă pe cei care-L ascultau să bea apa pe care le-o dă El, ca să nu mai înseteze, ci „râuri de apă vie vor curge din ei”, prefigurând umplerea celui botezat de Sfântul Duh, pe care-L vor primi de sus. Aceste cuvinte i-au făcut pe fariseii de atunci să-L urască şi mai mult pe Iisus din Nazaretul Galileei, pe care unelteau să-L prindă şi apoi să-L ucidă. Acest lucru însă nu s-a întâmplat atunci, pentru că, după cum ne spune Evanghelia, „nu venise încă ceasul Lui” (Ioan 7, 30).

Înjumătăţirea Cincizecimii este unul din praznicele vechi din cursul anului liturgic al Bisericii, fiind menţionat într-o traducere geor­giană a unui Lecţionar din secolul al-7-lea. Cântările închinate Înjumătăţirii Cincizecimii datează cel puţin din acelaşi veac. Amintim ca autori ai acestora pe Sfântul Andrei Criteanul, Ioan Damaschinul, Teofan Mărturisitorul şi Cosma al Maiumei. Până în 1453, atunci când Constantinopolul a fost ocupat de armata turcă, acest praznic a fost hramul principalei biserici a capitalei Imperiului Bizantin, care era considerată un fel de centru al lumii creştine. Praznicul începe în miercurea săptămânii a patra după Paşti şi ţine opt zile, până în miercurea săptămânii a cincea, având în mijloc Duminica Samarinencii, în care se vorbeşte, de asemenea, despre apa cea vie. Continuând să prăznuiască Învierea Domnului Hristos, Biserica aminteşte acum de apropierea praznicului Înălţării Domnului şi al Pogorârii Sfântului Duh. De aceea, prima stihiră de la Vecernie spune astfel: „Sosit-a înjumătăţirea zilelor care încep de la mântuitoarea Înviere şi se pecetluiesc cu dumnezeiasca Cincizecime; şi străluceşte având strălucirile din amândouă părţile şi unindu-le pe amândouă; şi este prăznuită arătând mai dinainte slava ce va să fie, a stăpâneştii Înălţări”.

Mitropolitul Ieroteos de Navpaktos din Grecia vorbeşte despre acest praznic spunând că Hristos a fost Norul luminos care i-a condus pe evreii scăpaţi din robia egipteană prin pus­tie. „Prezenţa minunată a Norului luminos era rememorată în fiecare an, la sărbătoarea Corturilor, prin aprinderea luminilor. A fost trist faptul că, deşi iudeii se aflau în timpul sărbătorii acestui eveniment minunat, ei se opuneau lui Hristos, Cel care şi este Norul luminos, încercând chiar să-L omoare. Se pare că legile duhovniceşti şi starea interioară a omului joacă un rol hotărâtor în cunoaşterea lui Dumnezeu Cuvântul. Nu ajunge simpla întâlnire cu Hristos, ci este nevoie de cunoaşterea Lui şi de comuniunea cu El”.

În unele Biserici autocefale, acest praznic este însoţit de săvârşirea slujbei Sfinţirii celei mici a apei, la fel ca în Vinerea Luminată, de Izvorul Tămăduirii. Tot în această zi, în vechime, preoţii stropeau holdele cu agheasmă pentru roade bogate în anul respectiv.

Icoanele care arată Înjumătăţirea Cincizecimii Îl prezintă pe Hristos-Învăţătorul, aşa cum este descris de pasajul evanghelic al praznicului (Ioan 7, 14-30). Imaginea este descrisă foarte frumos în una din sedelnele de la Utrenia din acea zi: „Stăpânul tuturor, stând în Templu, la Înjumătăţirea praznicului cinstitei Cincizecimi, vorbind iudeilor, îi mustră limpede şi cu îndrăzneală multă pentru semeţia cea tiranică a lor, ca un Împărat şi Dumnezeu, iar nouă, tuturor, pentru milostivire, ne dăruieşte mare milă”. Icoana poate, în acelaşi timp, la unii iconari, să-L arate pe Mântuitorul când stătea la vârsta de 12 ani în Templu şi le vorbea bătrânilor miraţi de ştiinţa Sa. În aceste icoane, Mântuitorul este însoţit de Născătoarea de Dumnezeu şi de Dreptul Iosif. Figura lui Hristos în această icoană este în chip tradiţional mărită în comparaţie cu celelalte personaje, subliniindu-se astfel superioritatea duhovnicească a Celui care vorbeşte.