Post adevărat sau regim alimentar?

Suntem în perioada postului de patruzeci de zile rânduit înaintea Marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos. La începutul fiecărui post ne propunem să reuşim postirea cu pace şi binecuvântare, dar mai ales cu folos duhovnicesc. Ştim toţi că postul nu înseamnă doar abţinere de la anumite feluri de mâncare, dar cum se poate ajunge la a ţine post cu adevărat aflăm numai ţinând postul, nu din auzite.

Orice definiţie a postului pe care o citim în cărţile care ne redau învăţătura de credinţă creştin-ortodoxă ne spune că postul are două dimensiuni - trupească şi sufletească. Postul înseamnă atât abţinere de la anumite alimente, dar mai ales cultivarea virtuţilor, dintre care cea mai valoroasă este iubirea aproapelui. Vechiul Testament nu cunoştea perioade de post comunitar, cu excepţia zilei ispăşirii sau Yom Kippur, când evreii nu mâncau şi nu beau nimic de la un apus al soarelui până la următorul, cerând lui Dumnezeu iertare pentru păcatele săvârşite. Gestul văzut al acestui post de pocăinţă era sacrificarea unui animal în afara cetăţii şi stropirea cu sângele acestuia a părţii celei mai importante din Cortul Mărturiei sau Templul din Ierusalim - Sfânta Sfintelor. Acest lucru era săvârşit doar de marele preot, care putea intra acolo doar în această zi a anului. Cu toate acestea, la nivel personal, evreii puteau posti pentru a-şi cere iertare sau pentru a cere binecuvântarea lui Dumnezeu în vederea săvârşirii unei lucrări. Astfel, Moise nu mănâncă şi nu bea timp de patruzeci de zile înainte de a primi Tablele Legii. La fel face ulterior şi Mântuitorul Hristos, înainte de a merge să propovăduiască. Postirea îl pregăteşte astfel pe om înainte de întâlnirea cu Dumnezeu. Nu poţi vedea pe Domnul nepregătit. Postul înseamnă această pregătire pentru o întâlnire autentică.

În Biserica Ortodoxă, postirea înseamnă atât regim alimentar, cât şi rugăciune, dublată de fapte bune. Dacă toate acestea nu sunt prezente în egală măsură, atunci postul creştinului nu este complet. În acest caz, postul nostru se va rezuma la un regim alimentar, benefic desigur pentru sănătatea trupească, dar insuficient sau chiar inutil pentru cea sufletească. Postirea creştinului ortodox înseamnă deci, chiar şi matematic, doar o treime abţinerea de la anumite alimente. El mai are de lucrat dublu pentru a face postul o perioadă care să aibă sens şi să nu fie doar o cură de slăbire sau abstinenţă plină de frustrări care pot naşte păcate şi patimi din cele mai grele. Ce folos să ţinem post dacă bârfim, asuprim, punem la cale răutăţi sau chiar săvârşim păcate împotriva lui Dumnezeu şi a aproapelui? În Cartea prorocului Isaia, Dumnezeu spune despre post: „Da, în zi de post, voi vă vedeţi de treburile voastre şi asupriţi pe toţi lucrătorii voştri. Voi postiţi ca să vă certaţi şi să vă sfădiţi şi să bateţi furioşi cu pumnul; nu postiţi cum se cuvine zilei aceleia, ca glasul vostru să se audă sus. Este oare acesta un post care Îmi place, o zi în care omul îşi smereşte sufletul său? Să-şi plece capul ca o trestie, să se culce pe sac şi în cenuşă, oare acesta se cheamă post, zi plăcută Domnului? Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând, adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine” (Isaia 58, 3-7). Mai departe, tot Dumnezeu este Cel Care spune, prin glasul prorocului, ce urmări nebănuite şi pline de belşug duhovnicesc are postul cel adevărat: „Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu. Atunci vei striga şi Domnul te va auzi; la strigătul tău El va zice: Iată-mă! Dacă tu îndepărtezi din mijlocul tău asuprirea, ameninţarea cu mâna şi cuvântul de cârtire, dacă dai pâinea ta celui flămând şi tu saturi sufletul amărât, lumina ta va răsări în întuneric şi bezna ta va fi ca miezul zilei. Domnul te va călăuzi necontenit şi în pustiu va sătura sufletul tău. El va da tărie oaselor tale şi vei fi ca o grădină adăpată, ca un izvor de apă vie, care nu seacă niciodată” (Isaia 58, 8-11).

Iată ce fel de răsplată primeşte cel care posteşte cu adevărat. Să ne întrebăm de câte ori am reuşit noi să ţinem un astfel de post, care să îmbine regimul alimentar cu rugăciunea şi fapta bună? De câte ori am reuşit să primim apoi măcar un crâmpei din cele făgăduite de Dumnezeu celui care posteşte cu adevărat? De aceea, postul alimentar, chiar dacă pare uşor de ţinut, nu trebuie să fie mai aspru decât puterea omului. Acesta trebuie ţinut în conformitate cu nivelul de propăşire lăuntrică pe care cel mai bine o cunoaşte preotul duhovnic, în urma Spovedaniei. Aşa se stabilesc regimul alimentar şi rânduiala de rugăciune şi fapte bune din timpul postului şi din timpul vieţii creştinului. Singură abţinerea de la alimente, chiar dublată de rugăciune, nu ajută în urcuşul nostru duhovnicesc, dacă nu urmează şi manifestarea faptică a iubirii aproapelui prin fapte bune. De fapt, mult mai importante sunt rugăciunea şi faptele bune, căci acestea nu trebuie să lipsească niciodată din viaţa creştinului, pe când postul este numai în anumite perioade din an. Postul dinaintea Marelui Praznic al Naşterii Mântuitorului Hristos ne duce cu gândul la familie, mai ales la familiile nevoiaşe care duc lipsă de cele necesare traiului zilnic. Vom întâmpina acest praznic bucuroşi şi plini de însufleţire dacă vom fi trimis ajutoare celor care au nevoie de ele, mai mult decât dacă vom fi mâncat numai grâu fiert şi pâine uscată, cu toate că nici acestea nu trebuie neglijate.