Postul Crăciunului, timp binecuvântat pentru creştini

Creştinii ortodocşi se află într-o perioadă binecuvântată de curăţire a sufletelor prin abstinenţă alimentară de la mâncare de origine animală, prin pocăinţă, rugăciune şi fapte bune. Postul Crăciunului, ca de altfel toate posturile de peste an, nu reprezintă doar un simplu regim alimentar, doar o dietă în vederea slăbirii, ci este şi un exerciţiu spiritual, un exerciţiu de voinţă prin care ne întărim sufleteşte. Slăbim trupeşte, însă din punct de vedere spiritual ne întărim. Dar pentru a ne putea fortifica sufletele trebuie să unim abţinerea aceasta de la mâncăruri de dulce cu faptele bune şi cu rugăciunea.

Rugăciunea, în concepţia părinţilor filocalici, este respiraţia sufletului. Prin rugăciune omul arată că este chip al lui Dumnezeu şi dialoghează, aşadar, cu Creatorul său. Rugăciunea şi postul aduc în inimile oamenilor pacea, bucuria şi mângâierea Duhului Sfânt, şi aceasta o cunosc bine cei care se roagă cu adevărat. Atunci când pierdem bucuria şi pacea sufletului este semnul că nu ne rugăm cum trebuie sau că nu ne mai rugăm. De aceea, timpul postului este unul favorabil rugăciunii mai intense şi al întrajutorării celor aflaţi în nevoi.

Postul Crăciunului este mai puţin aspru decât Postul Mare, deoarece în toată perioada aceasta Tipicul sau rânduielile bisericeşti prevăd dezlegări la peşte. Aşadar, începând cu marţi, când sărbătorim Intrarea în biserică a Maicii Domnului, se face prima dezlegare la peşte din acest post. De asemenea, dezlegări la peşte se fac în toate sâmbetele şi duminicile din Postul Crăciunului, precum şi la sărbătorile însemnate în calendar cu cruce roşie: Sfântul Apostol Andrei cel întâi chemat, Ocrotitorul României; Sfântul Ierarh Nicolae, Arhiepiscopul Mirelor Lichiei, şi Sfânta Muceniţă Filofteia de la Curtea de Argeş.

Postul trebuie aşadar să-l pregătească pe credincios pentru întâlnirea cu Dumnezeu. Mântuitorul Iisus Hristos aşază postul între „faptele dreptăţii”, alături de milostenie şi rugăciune. „Luaţi aminte ca faptele voastre să nu le faceţi înaintea oamenilor, ca să fiţi văzuţi de ei; altfel nu veţi avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 6, 1). Domnul ne învaţă că atunci când facem milostenie nu trebuie să trâmbiţăm înaintea noastră, adică să nu ieşim în evidenţă înaintea oamenilor cu faptele noastre care implică milostenia, pentru că aşa procedează făţarnicii. „Tu, însă, când faci milostenie, să nu ştie stânga ta ce face dreapta ta” (Matei 6, 3). Despre rugăciune, Mântuitorul spune că aceasta trebuie făcută din inimă şi cu discreţie: „Tu, însă, când te rogi, intră în cămara ta şi, închizând uşa, roagă-te Tatălui tău, care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 6). Iar atunci când vorbeşte despre post, Hristos Domnul ne învaţă că nu trebuie să fim trişti ca făţarnicii, „căci ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: Şi-au luat plata lor. Tu, însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie” (Matei 6, 16-18). Vedem, aşadar, că în Predica de pe Munte Mântuitorul nostru Iisus Hristos vorbeşte despre un post care trebuie practicat în taină, în discreţie, în contrast cu postul făţarnicilor cărora le plăcea să se arate lumii că postesc.

Motivaţia cea mai înălţătoare a postului creştin este însă dorul Mirelui-Hristos ca semn al aşteptării eshatologice. Astfel, întreg timpul Bisericii până la A Doua Venire a Domnului întru slavă, timp în care creştinii suspină de dorul Mirelui, este pentru ei un timp în care postul are un rol esenţial, nu numai de înfrânare a trupului, ci şi ca semn al aşteptării eshatologice. Acest sens eshatologic al postului este evidenţiat în cuvintele Domnului Iisus Hristos Care a spus: „Luaţi seama la voi înşivă, să nu se îngreuieze inimile voastre de mâncare şi de băutură şi de grijile vieţii, şi ziua aceea să vină peste voi fără de veste” (Luca 21, 34), aici „ziua aceea” se referă la momentul Parusiei Domnului.

Postul Crăciunului este un post al milosteniei, o perioadă în care atenţia noastră trebuie să se îndrepte mai mult spre persoanele vârstnice pe care suntem datori să le sprijinim şi să le ajutăm, dar şi spre copiii orfani, flămânzi şi singuri. Părinţii Bisericii reamintesc faptul că postul trebuie să-i îngăduie creştinului împlinirea datoriei milosteniei. Cu ceea ce renunţă din hrana sa, el trebuie să poată împlini nevoile celor înfometaţi. Trebuie ca postului nostru trupesc să-i adăugăm postul duhovnicesc, ca să atragem marea milostivire a lui Dumnezeu, dar şi tămăduirea grabnică. „Nu ştiţi voi postul care Îmi place? - zice Domnul. Rupeţi lanţurile nedreptăţii, dezlegaţi legăturile jugului, daţi drumul celor asupriţi şi sfărâmaţi jugul lor. Împarte pâinea ta cu cel flămând adăposteşte în casă pe cel sărman, pe cel gol îmbracă-l şi nu te ascunde de cel de un neam cu tine. Atunci lumina ta va răsări ca zorile şi tămăduirea ta se va grăbi. Dreptatea ta va merge înaintea ta, iar în urma ta slava lui Dumnezeu” (Isaia 58, 6-7).