Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Ziarul Lumina Teologie și spiritualitate Theologica Postul, lucrarea dinlăuntru pentru biruința patimilor

Postul, lucrarea dinlăuntru pentru biruința patimilor

Galerie foto (3) Galerie foto (3) Theologica
Un articol de: Pr. Alexandru Ojică - 22 Martie 2020

Practicarea postului, însoțită de rugăciune și milostenie, cu discernământ, este îndemnul părinților din Pateric. Lucrarea lăuntrică se vădește nu doar din punct de vedere duhovnicesc, cât și în afară, în ceea ce priveşte trupul nostru. O apoftegmă din Pateric amintește de acest aspect: „Un frate a rugat pe avva Arsenie ca să audă cuvânt de la el. Și i-a zis lui bătrânul: «Pe cât îți este cu putință, sârguiește-te ca lucrarea ta cea dinlăuntru să fie după Dumnezeu și îți vei birui patimile cele dinafară»”.

Una din constantele trăirii vieții du­hov­nicești în spiritualitatea răsăriteană a fost dintotdeauna postul. Sfinții Părinți și scriitorii bisericești în operele lor, părinții din Pateric prin apoftegmele lor au evidențiat în primul rând discernământul în viața duhovnicească și în maniera de postire. Când vorbim de post în viața Mântuitorului Hristos și a Apostolilor Săi, avem în vedere că ne referim la o împropriere a unei învățături, dar, în același timp, și la un semn al comunității. La o primă lectură a Evangheliilor găsim că „ucenicii lui Ioan postesc adesea şi fac rugăciuni, de asemenea şi ai fariseilor, iar ai Tăi mănâncă şi beau” (Luca 5, 33). Deși, spre deosebire de Evanghelia lui Marcu, unde găsim o adevărată acuzație, în Evanghelia lui Luca, tonul este unul simplu, al unei afirmații. Ele reflectă o mentalitate iudaică de dinaintea distrugerii Ierusalimului și a templului (70 d.Hr.), care punea accentul pe o practică răspândită, dar al cărei conținut este cel puțin interpretabil. Evanghelistul Matei notează că, imediat după ce a primit Botezul de la Ioan, Mântuitorul Hristos S-a retras în pustie, unde a postit (Matei 4, 1). Acest episod din viața Mântuitorului Hristos redefinește și revalorizează întreaga învăță­tură despre post, pentru că această practică este întâlnită și în perioada Vechiului Legământ.

„Nu numai cu pâine va trăi omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura lui Dumnezeu”

O primă coordonată a postului cerut de Dumnezeu este tocmai utilitatea lui pentru viața trupului, dar și pentru cea duhovnicească. Utilizarea unor alimente mai puțin sățioase pentru o perioadă de timp mai îndelungată ajută din punct de vedere duhovnicesc. Accentul nu este pus pe bogăția alimentației, ci pe Cuvântul lui Dumnezeu: „Te-a smerit, te-a pedepsit cu foamea şi te-a hrănit cu mana pe care nu o cunoşteai şi pe care nu o cunoşteau nici părinţii tăi, ca să-ţi arate că nu numai cu pâine trăieşte omul, ci cu tot cuvântul care iese din gura Domnului” (Deuteronom 8, 3).

În prima scrisoare păstrată către locuitorii din cetatea Corintului, Sfântul Apostol Pavel vine să le explice creștinilor că postul reflectă propria conștiință și raportarea la aproapele. „Dar nu mâncarea ne va pune înaintea lui Dumnezeu. Că, nici dacă vom mânca, nu ne prisoseşte, nici dacă nu vom mânca, nu ne lipseşte. Dar vedeţi ca nu cumva această libertate a voastră să ajungă poticnire pentru cei slabi. (…) De aceea, dacă o mâncare sminteşte pe fratele meu, nu voi mânca în veac carne, ca să nu aduc sminteală fratelui meu” (1 Corinteni 8, 8-9, 13). Chiar dacă Apostolul neamurilor avea în vedere o altă problemă: creștinii pot mânca din jertfele aduse idolilor având în vedere că aceștia nu au existență în sine? Sfântul Apostol Pavel îi îndeamnă pe corinteni să aibă discernământ și are în vedere relația creștinului nu doar cu cei din Biserică, ci cu toți membrii societății din care face parte.

Dacă s-ar fi acoperit cu postul, Adam n-ar fi ajuns gol

Dezvoltarea cultului Bisericii concomitent cu fixarea învă­țăturilor dogmatice s-a văzut și în practica postului. Găsim, spre exemplu, la Sfântul Ioan Casian aspecte practice pentru creștini în vederea postirii. Spune părintele dobrogean: „Trebuie aleasă o hrană care nu numai să potolească clocotul poftei aprinse și să o ațâțe mai puțin, dar să fie și ușoară la gătit, iar avantajul unui preț mai redus să o facă mai ușor de procurat” (Sfântul Ioan Casian, Așeză­mintele mănăstirești, Cartea a V-a, Cap. 23, în PSB, vol. 57, p. 177). Contemporan cu el, Sfântul Ambrozie se axează pe latura teologică a postului, evidențiind folosul acestuia pentru viața duhovnicească a creștinilor: „Trebuie să trăim nu în îngăduința trupului, nu în cinstire oarecare spre săturarea și îngrijirea cărnii, nu în dorințele greșelii, ci în Duh, prin Care ne-am înnoit (Coloseni 2, 22-23). Dacă li se pare puțin ceea ce a grăit Apostolul, să-l asculte pe profetul care zice: «Și mi-am învelit în post sufletul meu» (Psalm 118, 12). Așadar, cine nu postește este dezvelit și gol, putând fi, oricând, rănit. Adam, dacă s-ar fi acoperit cu postul, n-ar fi ajuns gol (Facere 3, 7). Ninive a scăpat de moarte prin post (Iona 3, 5). Și Domnul Însuși spune: Acest neam de demoni nu poate ieși decât prin rugăciune și post (Matei 17, 20)” (Sfântul Ambrozie al Milanului, Scrisori, Scrisoarea a XLII-a, 10-11, în PSB, vol. 53, pp. 203-204). Pentru Sfântul Chiril al Ierusalimului postul nu este altceva decât haina de nuntă, necesară pentru dobândirea mântuirii: „Dacă ai sufletul îmbrăcat în haina iubirii de arginți, atunci vino îmbrăcat cu altă haină. Dezbracă haina cu care ești îmbrăcat; nu căuta s-o ascunzi! Dezbracă haina desfrânării și a necurăției și îmbracă-te cu haina cu totul luminată a cumpătării! Te sfătuiesc să faci asta înainte de a veni Iisus, Mirele sufletelor, și de a se uita la haine. Ai destulă vreme. Ai patruzeci de zile de pocăință. Ai timp îndelungat ca să te dezbraci, să te speli, să te îmbraci și să intri” (Sfântul Chiril al Ierusalimului, Procateheza, 4, EIBMBOR, pp. 7-8).

„Răsărit-a primăvara Postului și floarea pocăinței”

Perioada Triodului cuprinde Postul Păresimilor, adică timpul din anul liturgic ce vorbește cu predilecție despre jertfa Mântuitorului Hristos. Pregătitor pentru cele 40 de zile de post și pentru Săptămâna Sfintelor Pătimiri, vremea Triodului oferă o încărcătură specială postului. El apare ca un început și un rod al pocăinței, după cum ilustrează cântările din perioada premergătoare Postului Mare: „Răsărit-a primăvara Postului și floarea pocăinței. Deci, să ne curățim pe noi, fraților, de toată întinăciunea, și Dătătorului de lumină cântând să-I zicem: Slavă Ție, Unule, Iubitorule de oameni” (Joi în Săptămâna Lăsatului sec de brânză, Vecernie). Autorii cântărilor liturgice din această perioadă au evidențiat modelele pe care credincioșii le pot urma în urcușul lor duhovnicesc – monahii, cu mențiunea că postul nu este întâlnit doar în viața monahală: „Veniți toți credincioșii să lăudăm cetele cuvioșilor părinți: pe Antonie căpetenia, pe luminatul Eftimie; pe fiecare deosebi și pe toți împreună, și viețile acestora, ca un alt rai al desfătării cu gândul soco­tindu-le...” (Sâmbătă în Săptămâna Lăsatului sec de brânză, Vecernie).

Citeşte mai multe despre:   post  -   rugaciune  -   Avva Arsenie