Duminica dinaintea Nașterii Domnului ne propune o Evanghelie (Matei 1, 1-25) cu multiple semnificații, dintre care vom prezenta câteva. Biserica a rânduit ca în această duminică să se citească din primul capitol din Sfânta Evanghelie după Matei genealogia Domnului Iisus Hristos, căci după nașterea Sa din veci, din Tatăl, Cuvântul lui Dumnezeu se naște iată și în timp, în trup omenesc. Această listă genealogică începe de la Avraam și merge până la persoana Mântuitorului.
Pentru început este bine de știut faptul că Sfântul Evanghelist Matei a adresat această Evanghelie îndeosebi evreilor și a urmărit printr-o asemenea genealogie să le arate iudeilor că Domnul Iisus Hristos era chiar Mesia. De aceea era foarte important să le demonstreze că Iisus Hristos ca om este din neamul lui Avraam (considerat adevăratul strămoș al poporului evreu) și din neamul lui David - de unde trebuia să se nască Mesia (Ieremia 23, 5). Pentru noi, creștinii de astăzi, acest arbore genealogic de la începutul Evangheliilor ne duce cu gândul la întreaga perioadă a Vechiului Testament, un răstimp al „înțelesurilor celor slabe” (Galateni 4, 3) în ceea ce privește lucrarea în oameni și printre oameni a Dumnezeului celui viu. Privind cu atenție această perioadă, ni se dezvăluie totodată și grija pe care Dumnezeu Tatăl a avut-o față de umanitate, pregătind-o treptat pentru a putea primi evenimentul tainic al Nașterii Domnului. Această grijă părintească s-a manifestat și prin făgăduințele mângâietoare ale lui Dumnezeu (Facere 3, 15; 22, 18 etc.), dar și prin profețiile prorocilor (Deuteronom 18, 15; Psalmi 21, 18-20 etc.).
Mai întâi s-ar putea pune întrebarea legitimă: „De ce se vorbește în acest arbore genealogic despre descendența Dreptului Iosif, când știm că Mântuitorul S-a născut de la Duhul Sfânt și din Sfânta Fecioară?“. Este bine de știut că la evrei erau anumite prescripții în vechime care prevedeau că nu se face genealogia unei persoane pe linie maternă, ci numai pe linie paternă (Sfântul Ioan Damaschin - „Dogmatica”). Apoi, o altă lege a evreilor din acele timpuri interzicea căsătoriile între seminții. Deci, făcând genealogia Dreptului Iosif, de fapt Sfântul Evanghelist Matei demonstrează că și Fecioara Maria era tot la fel, din neamul lui David, ceea ce îi conferea Mântuitorului un plus considerabil de credibilitate în fața iudeilor. În acest sens este bine să reținem că la evreii din epoca Mântuitorului, regele David - care domnise 40 de ani în Israel (cca 1010 - 970 î.d.Hr.) - era foarte cunoscut și era foarte iubit; era mai iubit poate chiar decât Avraam.
Simbolismul cifrelor
Să ne oprim puțin și asupra simbolismului cifrei 14. Ni se spune în această pericopă evanghelică că de la Avraam până la David sunt 14 generații, de la David până la strămutarea în Babilon 14 generații, iar de la strămutarea în Babilon până la Hristos alte 14 generații (Matei 1, 17). Este evident că Sfântul Apostol Matei a vrut să iasă aceste 14 generații, fiindcă putea să mai scoată sau să mai adauge alte nume, însă a vrut, în special, să se oprească asupra acestei cifre. Trebuie evidențiat faptul că la evrei literele aveau și un corespondent în cifre, iar numărul 14 reprezenta pentru vechii iudei pe regele David (prin însumarea valorii numerale a literelor alcătuitoare acestui nume, ajungem la suma de 14). Cu alte cuvinte, prin repetarea acestui număr, evanghelistul subliniază de trei ori originea davidică a Mântuitorului.
În același timp, simbolismul cifrei 7 este în legătură atât cu ideea de plenitudine în Dumnezeu, dar ne poate duce cu gândul și la purtarea de grijă a lui Dumnezeu față de oameni, ca să-i apropie de adevăr, de mântuire. Cifra 7 este prezentă atât în Vechiul Testament (Pilde 9, 1; Isaia 11, 2-3 etc.), cât și în Noul Testament (I Corinteni 12, 29-30; Apocalipsa 2, 1 etc.), precum și în întreaga Tradiție a Bisericii. Observăm în fragmentul evanghelic pe care îl interpretăm acum că Domnul Iisus Hristos, urmașul Patriarhului Avraam (Galateni 3, 16), apare la finele unor serii de șase sau șapte generații. În același timp, la „plinirea vremii” (Galateni 4, 4), El inaugurează cea de-a șaptea serie și deschide porțile Împărăției lui Dumnezeu spre viața veșnică, spre taina zilei a opta (Sfântul Maxim Mărturisitorul - „Capitole teologice”).
Schimbarea lăuntrică
Sfântul Teofilact al Bulgariei, în tâlcuirea sa la Evanghelia după Matei, analizează aceste trei serii de 14 generații și observă că până la David evreii au fost conduși de judecători, apoi până la strămutarea în Babilon au fost conduși de împărați, iar până la Hristos au fost conduși de preoți. În nici una din aceste perioade însă, ne spune acest important exeget patristic, iudeii nu s-au folosit spre fapta cea bună. De aceea „era trebuință de adevăratul Judecător și Împărat și Preot, Carele este Hristos”. Deși de-a lungul acestei linii genealogice se menținuse respectul față de credința strămoșului Avraam și, mai târziu, față de Decalog (Ieșire 20, 3-17), totuși poporul lui Dumnezeu avea nevoie de un ajutor puternic pentru o adevărată schimbare lăuntrică, pentru a se putea depăși un anumit formalism religios. Acest ajutor avea să vină prin Întruparea Domnului care va aduce cu ea și începutul restaurării firii umane prin puterea harului, prin puterea Sfintelor Taine. Din noul popor ales va face parte tot cel care va crede în Nașterea Domnului, în Învierea și Înălțarea Sa, și tot cel care își va asuma această credință prin Taina Botezului.
Mai trebuie evidențiat și faptul că această listă genealogică prin care începe Noul Testament ni-l prezintă pe de o parte pe Domnul Iisus Hristos ca fiind descendent din regi și preoți, iar pe de altă parte în această genealogie se menționează în mod neașteptat și patru femei străine sau de moravuri ușoare. Altfel spus, pe de o parte se subliniază faptul că Domnul Hristos - așa cum se străvede și din originea sa omenească - este împărat și arhiereu veșnic, iar pe de altă parte ni se relevă faptul că această chemare către adevăr, către împlinire sufletească, se adresează tuturor neamurilor, nu doar evreilor și tuturor oamenilor, indiferent de starea morală în care aceștia se află.
Mai adăugăm și faptul că o idee fundamentală a celei de a doua părți a Sfintei Evanghelii de astăzi (Matei 1, 18-25) este aceea că Nașterea Domnului Iisus Hristos a fost în primul rând o inițiativă dumnezeiască, pentru a-i ajuta pe oameni, pentru „a mântui poporul său de păcatele lor” (Matei 1, 21). Fiul lui Dumnezeu se smerește pentru a-i ajuta pe oameni (Filipeni 2, 7). Îi urmăm noi modelul? Spunea părintele Arsenie Papacioc că la Judecată vom fi întrebați și de binele pe care am fi putut să-l facem aproapelui și totuși nu l-am făcut din mândrie, din comoditate, din nesimțire, din egoism sau din răutate. La sfârșitul Condacului Nașterii Domnului, pe care îl auzim de atâtea ori la slujbele acestor zile, se mărturisește „că pentru noi s-a născut Prunc Tânăr, Dumnezeu cel mai înainte de veci”. Prin dragostea față de Dumnezeu și față de aproapele să avem parte și noi de nașterea continuă a pruncului dumnezeiesc în sufletele noastre! Cu ajutorul Tatălui ceresc să dobândim și noi tinerețea harului nezidit, în aceste preafrumoase și luminoase zile de sărbătoare!
