Pregătirea pentru marele praznic al Naşterii Domnului

Dacă vom păstra sensul duhovnicesc al pregătirii pentru întâmpinarea Naşterii Domnului, nu avem cum să ne pierdem în invenţii omeneşti, care ne îndepărtează de înţelesul fundamental al sărbătorii. Tradiţiile strămoşeşti le putem păstra individual sau prin mici insule de solidaritate familială. Bucuria de a dărui este mare, dar bunurile materiale nu sunt cele mai trainice, ci relaţia pe care o stabilim cu semenii şi cu Dumnezeu.

 

În fiecare an, creştinătatea prăznuieşte Naşterea Mântuitorului nostru Iisus Hristos din Fecioara Maria în ieslea Betleemului. Fiul lui Dum-ne-zeu S-a pogorât pe pământ, luând trup omenesc din Preacurata Fecioară, pentru ca să pună început mântuirii neamului omenesc. Astăzi, la două milenii de la naşterea lui Mesia, „pentru fiecare creştin în parte acest praznic este şi o întoarcere la începutul relaţiei duhovniceşti cu Dumnezeu şi totodată o retrospectivă a ceea ce a făcut de la începutul copilăriei, de la naşterea în Hristos până în ziua de astăzi“, spune pr. Ionel Durlea, parohul Bise-ricii „Sfântul Gheorghe“ - Vechi din Capitală.

 

Pregătirea duhovnicească a fiecăruia dintre noi pentru marele praznic a fost foarte bine stabilită în timp de Biserică, prin rugăciune, prin post, prin încercarea de a ne curăţi nu doar trupeşte, ci şi sufleteşte, pentru că postul este o îmbinare de rugăciune şi de curăţire trupească în acelaşi timp, deci o încercare a omului în întregul său de a se face vrednic de întâlnirea cu Dumnezeu, mai ales în starea aceasta a prunciei, în care totul este curat, totul este fără vină înaintea lui Dumnezeu. Părintele Ionel Durlea mai susţine că importante sunt şi relaţia pe care o păstrăm cu duhovnicul şi sfaturile pe care le primim la scaunul de spovedanie.

 

Însă, sub influenţa occidentală, ne îndepărtăm din ce în ce mai mult de adevăratul sens al Crăciunului. Colindele decreştinizate, bradul cu podoabele lui extravagante, Moş Crăciunii şi cadourile de tot felul, mesele îmbelşugate fac parte din aşa-numitul „spirit al Crăciunului“. I-am cerut pr. Ionel Durlea să ne explice cum să ne raportăm noi, creştinii, la acestea fără să ne îndepărtăm de bucuria Naşterii Pruncului Hristos: „Dacă vom păstra sensul duhovnicesc al postului şi al pregătirii pentru întâmpinarea sărbătorii Naşterii Domnului, nu avem cum să ne pierdem în amănunte sau în invenţii pur omeneşti care, neînţelegând sensul profund şi teologic, încearcă să substituie tocmai înţelesul fundamental al sărbătorii Naşterii Mântuitorului. De aceea, fiecare creştin, bucurându-se chiar împreună cu semenii lui, pentru că nu putem să facem abstracţie şi nu putem să ne delimităm întru totul de societatea în care trăim, trebuie să transpună în sens personal şi duhovnicesc toate aceste mici bucurii pe care omul şi le permite, chiar dacă astăzi aceste bucurii au devenit un soi de extravaganţă. Trebuie să primim şi să luăm tot ceea ce Dumnezeu ne-a oferit şi ne oferă în lumea aceasta, dar cu măsură, cu înţelepciune şi cu bună-cuviinţă, pentru că dacă vom şti să le primim aşa, Dumnezeu ni le va înmulţi şi ni le va face bucurie sufletească spre împlinirea noastră duhovnicească şi spre mântuirea fiecăruia dintre noi. De aceea nu trebuie să uităm niciodată sensul duhovnicesc al sărbătorii şi, aşa cum spune Mântuitorul, să căutăm mai întâi Împărăţia lui Dumnezeu şi toate celelalte se vor adăuga vouă, deci toate celelalte mici bucurii pe care oamenii încearcă să le facă între ei se vor aşeza în această dimensiune duhovnicească şi se vor face bucurie, împlinire şi celui care dăruieşte, şi celui care primeşte“.

 

Părintele Ionel Durlea mai spune că modalitatea prin care putem să ne împropriem şi să trăim bucuria Naşterii lui Mesia astăzi, într-o societate secularizată, este „calea retragerii, a însingurării - să spunem - de ceea ce este profan şi a apropierii de ceea ce împlineşte sacrul. Şi profanul se va împlini prin sacralitatea pe care noi o punem în fiecare lucru şi în fiecare acţiune şi dorinţă a noastră de a face un bine sau o bucurie semenului nostru. De aceea cuvântul asceză poate este prea pretenţios, dar fiecare creştin în parte, atunci când caută îndreptarea şi creşterea duhovnicească în sinea lui şi în locul lui, acolo, în comunitatea Bisericii, devine un ascet care luptă pentru dobândirea mântuirii, şi nu în detrimentul cuiva, ci în întregirea Bisericii în care fiecare suntem părţi vii, cum spune Sfânta Scriptură, trepte în creşterea duhovnicească unul pentru celălalt“.

O scurtă radiografie a societăţii româneşti în pragul sărbătorilor de iarnă 2013-2014 ne-a făcut Mirel Bănică, cercetător ştiinţific la Academia Română. Acesta susţine că noi, alături de celelalte popoare din sud-estul european, suntem privilegiaţi pentru că încă ne mai hrănim cu resturi dintr-o anumită tradiţie rurală. Însă toate aşa-zisele târguri de Crăciun, cu obiceiuri şi tot ce includ ele, sunt doar nişte palide replici, un bricolaj de sens pe un cadru care nu mai există. „Bunicii noştri nu mai sunt printre noi, din păcate, şi din cauza asta subzistă acum doar simple replici, simple urme tradiţionale.“

 

Pe de altă parte, arhetipul, ideea de sărbătoare este în continuare foarte adânc înrădăcinată în mentalul nostru colectiv. „Prezenţa pe străzile şi aleile dintre blocurile marilor oraşe a ursarilor, a oamenilor mascaţi etc. răspunde unei nevoi de consum tradiţional a omului modern. Deci sunt nişte sărbători bricolate, amestecate, sincretice, ele sunt un semn că omul modern, chiar şi în cea mai profundă modernitate în care trăieşte, are nevoie de semne, pentru că asta a mai rămas, care să-i reamintească că în această perioadă se întâmplă ceva, este o ruptură temporală şi trebuie să se încarce, să regenereze timpul, dacă vreţi.“

 

Soluţia pentru păstrarea tradiţiilor strămoşeşti se adresează fiecăruia personal. „Doar la nivel individual sau prin mici insule de solidaritate familială putem redescoperi sensul primar al Crăciunului. Cu post, cu o intensificare a vieţii spirituale, prin mers la biserică, la mănăstiri şi eventual încercând să reinventăm tradiţia în felul nostru trunchiat şi incomplet. Sună puţin semănătorist, dar simplul fapt de a pregăti cârnaţii în loc să-i cumperi de la supermarket deja reprezintă un NU spus tradiţiei acesteia mult prea comerciale a Crăciunului.“ Acesta propune şi vizionarea diferitelor înregistrări de arhivă păstrate în institute şi centre de cercetare. „Să ne hrănim oarecum cu forţa memoriei tradiţiei, pentru că tradiţia adevărată a dispărut complet!“, conchide Mirel Bănică.

Psihologul Mihaela Sahlean spune că societatea actuală s-a îndepărtat de la adevăratul înţeles al Crăciunului, pentru că „a scăzut sentimentul de trăire creştină la mulţi oameni şi a crescut latura aceasta de marketing. Oamenii se gândesc mai puţin la post şi la rugăciune, se gândesc mai mult la achiziţii. N-aş generaliza, dar oamenii ajung să confunde Crăciunul cu achiziţiile tehnice, cu obiecte de îmbrăcăminte, cu mese foarte pline, după care au probleme şi solicită ajutorul medical. Nu asta înseamnă trăirea creştinească. Bisericile ar trebui să fie pline, nu supermarketurile, nu mallurile!“ Psihologul susţine că în urma consumului de mass-media, de reclame, oamenii încep să simtă presiunea psihologică de a fi fericit prin a achiziţiona bunuri. „Bunurile pe care le achiziţionezi îţi dau o stare de bine o zi, două, o săptămână, însă relaţia pe care o ai cu semenii tăi, relaţia pe care o stabileşti tu cu Dumnezeu sunt relaţii trainice.“

 

Educarea acestui spirit începe încă din copilărie: „Degeaba ca părinte îi vorbeşti copilului despre Crăciun, dacă primul lucru pe care tu îl faci de sărbători, înainte de biserică, de post, de spovedanie, de orice, te duci să-ţi cumperi aparatură electronică şi haine“. Noi trebuie să trăim şi să învăţăm copiii cu dorinţa de a dărui. „Una dintre cele mai mari bucurii pe care un om poate să o aibă este bucuria de a dărui, de a face pe cineva mulţumit, fericit de o atenţie, de un gest, de un cadou, indiferent ce ar putea fi acest cadou. Cel care primeşte un cadou realizează că nu este singur, că el contează pentru cineva, mişti ceva în sufletul lui“, mai spune Mihaela Sahlean.