Primul Congres internaţional de bioetică al Patriarhiei Ecumenice

Între 20 și 22 octombrie a.c. a avut loc la Rethymnos, în Creta, primul Congres de bioetică organizat de Patriarhia Ecumenică. Pregătirile acestui congres au început în 2011. În luna mai a acelui an s-a întrunit Comisia pregătitoare, sub președinția Mitropolitului Ioan de Pergam. Subsemnatul a participat la lucrările acelei comisii, împreună cu Preasfinţitul Părinte Sofronie, Episcopul Oradiei, în calitate de delegați ai Patriarhiei Române. Comisia a hotărât ca doi specialiști să prezinte câte un raport cu tema „The Ethos of Human Procreation”. Unul trebuia să fie teolog, altul om de știință. Subsemnatul am fost desemnat să prezint punctul de vedere teologic cu privire la etica procreării umane. În acest scop am elaborat un material (50 de pagini) pe care l-am trimis în timp util Secretariatului comisiei.

Aceea trebuia să fie tema viitorului Congres de bioetică al Patriarhiei Ecumenice. În trecut a fost luată decizia ca fiecare Biserică Ortodoxă Națională să găzduiască, eventual anual, un congres pan-ortodox pe teme de bioetică. Totuşi, nu s-a ajuns la un acord al tuturor Bisericilor Ortodoxe Autocefale. Nu sunt toate interesate de problemele ridicate de biotehnologia medicală, de intervențiile de orice fel asupra persoanei umane și de riscul biotehnologiei pentru om sau consideră că punctul lor de vedere nu va fi luat în considerare de lumea contemporană. Convocarea congresului s-a amânat din motive pe care nu le cunoaștem. Între timp, președintele comisiei de la Patriarhia Ecumenică a trecut la cele veșnice.

Patriarhia Ecumenică a de­semnat alt președinte, în persoana Înaltpreasfințitului Makarios, Arhiepiscopul Australiei. Primul Congres de bioetică al Patriarhiei Ecumenice trebuia să aibă loc anul acesta, în Grecia, respectiv Creta, oraşul Rethmyos. Comisia de bioetică a Patriarhiei Ecumenice a renunțat la tema de acum 12 ani. De data aceasta, partici­panții au fost invitați să abordeze teme la alegere.

Tema congresului: „Bioetica, între drept și responsabilitate”

La congresul de la Rethymnos au participat ierarhi, profesori de teologie, profesori de filosofie, medici, oameni de știință, perso­nalități cu responsabilități politice din Australia, Noua Zeelandă, Germania, Constantinopol, Grecia și România. Lucrările au fost prezidate de Înaltpreasfințitul Makarios, Arhiepiscopul Australiei, un teolog tânăr și foarte cultivat.

Lucrările au început cu un mesaj al Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic. În mesajul său, Sanctitatea Sa spunea, printre altele: „Suntem datori să accentuăm cu tărie că Biserica Ortodoxă și Patriarhia Ecumenică, în mod evident, nu doresc deloc să limiteze și, cu atât mai puțin, să se substituie științei sau să pună piedici acesteia, dar avem datoria sfântă și inviolabilă să fim atenți cu privire la pericolele care ne pândesc din partea cercetării științifice, lipsită de orice criteriu moral”. Patriarhul Ecumenic a precizat că exprimă acest punct de vedere „nu din cauza unor con­cepții sau prejudecăți învechite sau obscurantiste, cum ar putea să spună unii, ci din cel mai sfânt și mai special respect pe care Sfânta noastră Biserică îl are față de persoana umană și de viața umană”.

Congresul a avut ca scop abordarea unor dileme contemporane de ordin bioetic și o dezbatere asupra acestora, având ca bază binomul „drept și responsabilitate”, precum și propunerea unor alternative în vederea rezolvării acestor dileme, valorificându-se punctele de vedere ale teologiei și ale antropologiei ortodoxe, în situația actuală, când constatăm că lumea se află într-o adâncă criză de valori.

Conferințele membrilor congresului au avut în vedere aceste dileme, analizate și interpretate din perspectiva demnității omului creat după chipul lui Dumnezeu și într-un proces de asemănare cu El, proces care începe din momentul zămislirii ființei umane și al renașterii acesteia în Hristos și care se va continua în vecii vecilor, fără ca moartea fizică să întrerupă acest proces.

În cele trei zile ale congresului au fost prezentate comunicări, grupate în următoarele secțiuni:

1. Provocările bioetice ale practicii medicale contemporane;

2. Bioetica în dialog;

3. Bioetica și dilemele pandemiei;

4. Dimensiunile îngrijirilor paliative în bioetică.

La începutul lucrărilor, Arhiepiscopul Australiei a făcut o largă expunere cu privire la demersurile Patriarhiei Ecumenice în domeniul bioeticii, insistând, în referatul său, pe drepturile lui Dumnezeu asupra propriei Lui creații, comparativ cu mult trâmbițatele „drepturi ale omului”.

Toate lucrările s-au desfășurat în plen, bucurându-se de un larg interes al publicului. În cadrul respectivelor secțiuni s-au ținut următoarele conferințe: „Păstrarea sexului: drept la selecție sau responsabilitate pentru sfin­țenie?”; „Dimensiunile bioetice și pastorale ale practicilor medicinei contemporane, ca răspuns dat bolilor”; „Dezbaterile cu privire la res­ponsabilitatea umană în cadrul noilor performanțe științifice”; „Provocările bioetice ale inteli­genței artificiale, între drept și res­ponsabilitate”; „Drepturile omului ca morală a respon­sa­bi­li­tății”; „Dreptul la sănătate, ca semn al întâlnirii dintre responsa­bilitatea bioetică și etică”; „Bioetica, între drept și responsabilitate - o lecție din pandemia prin care am trecut de curând”; „Vaccinarea, între drept și obligație”; „Cele patru principii ale bioeticii: înțe­legere și receptare, în creștinism și islam”; „Îngrijirile paliative, între drept și responsabilitate”; „Dreptul la îngrijirile paliative”; „Argumentarea eutanasiei în raport cu problemele morale ridicate de eutanasie”.

Subsemnatul am prezentat conferința cu tema „Îngrijirile paliative, între drept și responsabilitate”.

Congresul s-a încheiat cu un document final, care a fost dat publicității

În documentul final s-a precizat scopul congresului, care a constat în dezbateri pe o serie de dileme de ordin bioetic, pornind de la cele două concepte menționate mai sus și aflate în antiteză: dreptul și responsabilitatea, ajungându-se la propunerea unor căi de depășire a respectivelor dileme din perspectiva teologiei creș­tin-ortodoxe.

Între concluziile care s-au desprins din referatele prezentate, congresul a semnalat că principiul fundamental care trebuie să definească punctul de vedere ortodox în fața problemelor de ordin bioetic trebuie să fie și să rămână respectul față de vocația spre sfin­țenie a persoanei umane. Acest respect trebuie să fie arătat îna­inte chiar ca omul să se nască și va trebui să însoțească viețuirea omului pe pământ și să continue dincolo de trecerea lui în eternitate. Pentru aceasta este necesar ca patru elemente să fie statornice în viața omului, în funcție de care aceasta să fie trăită: nevoia de Dumnezeu, perspectiva nemuririi omului, libertatea umană și armonia dintre trup și suflet în tot ceea ce numim „om”.

În bioetică se vorbește adesea despre drepturile omului, rar însă și despre responsabilitățile acestuia. În spațiul creștin ortodox, dimpotrivă, se acordă o atenție deosebită responsabilității. Ba, atunci când sursa de inspirație a sintagmei „drepturile omului” se află în mentalitatea secularizată, Ortodoxia recomandă renunțarea la aceste așa-zise „drepturi” și recurgerea la ceea ce am văzut în Domnul Hristos, Care S-a smerit pe Sine, S-a făcut om, în afară de păcat, S-a răstignit, a murit și a înviat spre mântuirea lumii. Itinerarul Domnului Hristos este oarecum cel al fiecărui creștin: acesta trebuie să trăiască pentru înviere, după ce a biruit răul din el însuși și și-a adus contribuția la eliminarea răului din lumea în care trăiește, ceea ce nu poate face fără o viață activată, în mod liber și responsabil, în Trupul mistic al lui Hristos, Biserica.

Drepturi şi responsabilităţi 

Drepturile omului trebuie orientate spre ceea ce reprezintă valoarea omului, înțeles în toată complexitatea sa. Trebuie promovat un etos al responsabilității, care-l va arăta pe fiecare om partener al științei în protejarea adevăratelor drepturi ale omului. Etosul responsabilității trimite direct la dăruirea de sine și chiar la jertfirea de sine pentru demnitatea oricărei persoane. Trebuie să facem, desigur, distincție între drepturi și justificări (justificări invocate des de omul contemporan, în numele drepturilor sale).

Vaccinarea sau nevaccinarea, din timpul pandemiei, ține de dreptul și de responsabilitatea fiecărei persoane, care, însă, în acțiunile sale, trebuie să țină cont că drepturile ei presupun și responsabilitatea față de ceilalți semeni. Dreptul fiecăruia la sănătate și la opinie personală nu afectează doar persoana care invocă acest drept, ci și pe cei din jur. De aceea, drepturile fiecărei persoane sau invocate de fiecare persoană trebuie evaluate în întregul din care persoana respectivă face parte - societatea și mai ales Biserica în care, dacă un membru suferă, și celelalte suferă împreună cu el și dacă un membru se bucură și celelalte membre se bucură, împreună cu el (I Cor. 12, 26).

În tradiția Bisericii Ortodoxe se promovează solidaritatea dintre trup și suflet, de unde și sănătatea, atât a trupului, cât și a sufletului. Prin urmare, nici știința, în general, nici știința medicală, în special, nu trebuie să treacă cu vederea valoarea filantropiei, filantropie care privește omul întreg, trup și suflet, persoana umană. În ceea ce privește interdependența trup-suflet, trebuie să se țină cont și de tradiția creștină, care înțelege dreptul și responsabilitatea fiecărei persoane în perspectiva eternității și a asemănării cu Dumnezeu, până la îndumnezeire. Marea preocupare a Bisericii este comuniunea cu Dumnezeu, care include și presupune relația de iubire dintre toți oamenii.

Teologia ortodoxă nu încearcă să inventeze argumente care să justifice hotărârile sale. Ceea ce do­rește Biserica este ca fiecare om, inclusiv omul de știință, să se afle în comuniune cu Dumnezeu. Această cerință, care coincide cu scopul existenței omului, ne ferește de un întreg lanț de acte iresponsabile care se fundamentează pe incorecta înțelegere a autonomiei omului și care ies din invocarea cu încăpățânare a drepturilor omului. Cunoașterea lui Dumnezeu duce spre depășirea egoismului și spre mișcarea iubitoare față de aproapele. În centrul spiritua­lității ortodoxe se află renunțarea până și la dreptul propriu, din dragoste față de aproapele.
Acesta este, de altfel, sensul celei mai adevărate libertăți pe care ne-o hărăzește Hristos în Biserică.

Dumnezeu a hărăzit omului dreptul care-i este specific, exprimat în Sfânta Scriptură prin formularea „κατ’ εικονα Θεου” și, totodată, darul excepțional și perspectiva propriei sale exis­tențe exprimată prin formularea patristică „καθ’ ομοιωσιν Θεου”, încât toți oamenii, acționând în lume, în calitate de împreună lucrători cu Dumnezeu, să ajungem la maxima și veșnica punere în valoare a existenței noastre, ca persoane. În κατ’ εικονα του Θεου (Gen. 1, 27) și în καθ’ ομοιωσιν Θεου (Iacob 3, 9) rezidă taina persoanei umane, cu drepturile și responsa­bilitățile ei, atât în existența în timp, cât și în cea care transcende dimensiunea ei spațio-temporală. Având con­știin­ța propriei noastre taine, vom recunoaște că modul nostru de existență cel mai firesc este cel în care se realizează în noi voința lui Dumnezeu („facă-se voia Ta!”), știut fiind că El vrea ca tot omul să se mântuiască și la recunoașterea adevărului să ajungă (I Tim. 2, 4).

De la asemenea bază și în asemenea perspectivă trebuie înțe­lese atât drepturile și responsabilitatea omului, cât și drepturile lui Dumnezeu asupra întregii Lui creații.

În cazul suferințelor extreme și incurabile, persoana umană are dreptul la o atenție deosebită și la îngrijiri speciale, numite „paliative”. Acestea nu constau numai în asigurarea alimentației cores­punzătoare, a igienei și a medicației adecvate situației, ci și sau, mai ales, în asigurarea asistenței religioase. Perioada îngrijirii paliative a persoanei bolnave incurabil nu este una în care suferindul este pregătit să moară cu demnitate. Biserica exclude eutanasierea ca modalitate de a „muri demn”. Perioada îngrijirilor paliative este cea în care, prin asistența religioasă, suferindul este pregătit nu să moară, ci să treacă demn în eternitate. Perioada aceasta este una în care suferindul își pune mari probleme existențiale. Este nevoie ca din echipa de specialiști în îngrijiri paliative să facă parte și preotul. Prin ceea ce acesta reprezintă și prin activitatea sa, preotul va alina nu numai suferința bolnavului, ci și pe a celor din jurul acestuia (membrii familiei și toții cei care se află în contact cu pacientul). Perioada îngrijirilor paliative, datorită prezenței preotului în echipa de îngrijiri, este una în care cel necredincios poate veni la credință, iar cel credincios poate să se apropie și mai mult de ceea ce credința l-a convins să nădăjduiască.

Membrii congresului au considerat că, în lumina Revelației supranaturale și în cadrul coordonatelor oferite de aceasta, pot fi date în mod precis răspunsurile cele mai potrivite problemelor și dilemelor bioetice.

Cum spuneam mai sus, la lucrările congresului a participat un public larg și divers, realmente interesat de actualitatea tematicii conferințelor și de celelalte probleme discutate, apărute după fiecare conferință. Congresul s-a bucurat de un adevărat succes. Membrii acestuia și comisia organizatoare au hotărât ca anul viitor să aibă loc un alt congres care să prezinte punctul de vedere al Bisericii cu privire la alte provocări și dileme care se constată în domeniul bioeticii.