„Răsărit-a primăvara postului şi floarea pocăinţei”

În Biserica Ortodoxă am intrat de astăzi în perioada binecuvântată a Postului Sfintelor Paşti. Suntem la începutul primei săptămâni de postire din cele șapte care ne duc către marea sărbătoare pascală a Învierii Domnului. Avem șase săptămâni ale Postului Mare propriu-zis, asceza noastră culminând în Sfânta şi Marea Săptămână a Sfintelor Pătimiri ale Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos.

Cele 40 de zile de postire din timpul Postului Mare sunt socotite „o zeciuială a întregului an”, după cum precizează Sinaxarul din Triod de la Duminica lăsatului sec de brânză. Tot acest text ne spune că „în chipul acesta vom şterge acum, zdrobindu-ne inima şi umilin­du-ne prin post, toate faptele noastre rele ce le-am săvârşit în cursul întregului an; pentru aceasta, trebuie să-l păzim cu mai multă grijă”.

Acest post al patruzecimilor trebuie ţinut cu mai multă acrivie decât celelalte din cursul anului bisericesc „din pricina Sfintelor Pătimiri şi din pricină că Hristos a postit acest post şi S-a preaslăvit”. Aici Sinaxarul se referă la postul de 40 de zile al Mântuitorului Iisus Hristos din pustiul Carantaniei, înainte de a ieşi la propovăduirea Evangheliei.

Ultima săptămână de postire din Postul Sfintelor Paşti este Săptămâna Mare a Sfintelor şi Mântuitoarelor Pătimiri ale Domnului. Despre postul ce ne pregăteşte pentru Învierea Domnului, Sinaxarul din Sfânta şi Marea Sâmbătă precizează: „Cele patruzeci de zile ale Postului Mare întrec pe celelalte zile, iar Săptămâna Mare este cea mai importantă; şi iarăşi Săptămâna Mare culminează cu Sfânta şi Marea zi de Sâmbătă”. Deci, asceza noastră ajunge la apogeul ei tocmai în ultima zi a Postului Sfintelor Paşti, atunci când începem să trăim alături de Hristos Taina Învierii, pentru care ne-am pregătit vreme de șapte săptămâni.

Postul Mare are o istorie de 2.000 de ani în Biserică, datând din epoca apostolică. De la sfârşitul veacului al treilea, Postul Mare a fost împărţit în două perioade distincte, după cum scrie în „Liturgica generală” părintele profesor Ene Branişte: „Postul Păresimilor (Patruzecimii) sau postul prepascal, care ţinea până la Duminica Floriilor, având o durată variabilă, şi Postul Paştilor, care ţinea o săptămână, adică din Duminica Floriilor până la cea a Învierii, fiind foarte aspru”. După uniformizarea în toată Biserica a datei serbării Sfintelor Paşti la Sinodul I Ecumenic de la Niceea din anul 325, a fost adoptată vechea practică, de origine antiohiană, a postului de şapte săptămâni, după cum precizează marele nostru liturgist: „După disciplina ortodoxă, se lasă sec în seara Duminicii Izgonirii lui Adam din Rai şi postim până în seara sâmbetei din Săptămâna Pătimirilor, inclusiv”.

Această perioadă de post este modul nostru duhovnicesc de a ne pregăti pentru a fi alături de Hristos pe drumul spre Golgota şi mai ales să ne bucurăm de slăvita zi a Învierii Sale. De aceea, la Utrenia de ieri, la Laude am fost atenţionaţi că a sosit vremea, „începutul luptelor celor duhovniceşti” ale postului, prin care ne vom învrednici „să ne închinăm Pătimirilor” lui Hristos „şi Sfintei Învieri”.

Postul îl începem imediat după Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, pentru că dacă Adam prin nepostire a pierdut Raiul, noi postind, datorită Jertfei şi Învierii lui Hristos, câştigăm Raiul. Postind ne arătăm ascultători faţă de Dumnezeu, în antiteză cu Adam, primul om, care nepăzind postul a pierdut Raiul şi a cunoscut moartea. Iar noi prin post nimicim moartea, pentru că ţinta postirii noastre este Învierea lui Hristos, Care cu moartea Sa de pe Cruce a zdrobit moartea adusă de căderea lui Adam. De aceea, de Paşti, la capătul postirii noastre, vom cânta: „Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte, viaţă dăruindu-le”.

Postim pentru a dobândi Viaţa de care ne-a lipsit nepostirea primului om, Adam. Însă Viaţa am primit-o de la Noul Adam, Hristos Domnul, Care prin Jertfa şi Învierea Lui ne-a dăruit viaţa veşnică. Din această perspectivă postul are un înţeles eshatologic, deoarece prin el sperăm că la Înfricoşătoarea Judecată, Hristos, Dreptul Judecător, ne va socoti în ceata celor de-a dreapta Sa care vor trăi veşnic în Rai.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul în lucrarea Triodul explicat precizează: „Postul ortodox e profund marcat de această atmosferă eshatologică”. El remarcă aspectul regulei ortodoxe a postului care interzice mâncarea de carne, ceea ce ne transpune în starea edenică a lui Adam înainte de cădere şi „anticipează modul vieţii viitoare unde, potrivit Sfântului Teodor Studitul, aleşii nu vor mai fi aserviţi nevoilor trupului”. Deci, postul este transpunerea noastră în Rai, în starea lui Adam înainte de cădere, când asculta de Dumnezeu şi postea nemâncând din pomul oprit.

Călcând porunca lui Dumnezeu şi păcătuind, Adam a adus suferinţa, boala şi moartea. Noul Adam, Hristos, Fiul lui Dumnezeu, ascultând de Tatăl S-a Întrupat de la Duhul Sfânt şi din Sfânta Fecioară Maria, S-a făcut Om, iar îna­inte de a ne vesti Evanghelia, a postit şi, pentru mântuirea noastră, S-a Răstignit, a pătimit şi S-a îngropat, iar a treia zi după Scripturi a Înviat, deschizându-ne porţile Raiului, închise de nepostirea lui Adam.

Pentru a ajunge la Înviere trebuie să unim postul cu pocăinţa, pentru că prin ea ne arătăm smerenia şi părerea de rău pentru păcate şi cerem Bunului Dumnezeu să ne ierte. De aceea, în primele patru zile din Postul Mare în Biserica Ortodoxă se citeşte Canonul Mare al Sfântului Andrei Criteanul, care este o isto­rie a pocăinţei, ce ne oferă modele de oameni care prin pocăinţă au dobândit Raiul.

Să nu uităm cuvântul Sfântului Vasile cel Mare: „Postul este începutul pocăinţei”. Lucru afirmat şi de imnurile Triodului ce leagă postul şi pocăinţa. Astfel, postul este văzut ca „vremea pocăinţei” sau ca „maica curăţiei”, ce este „vestitoarea pocăinţei”. Unind postul cu pocăinţa vom ajunge la „postul cel curat” care este „depărtarea de păcate, înstrăinarea de patimi, dragostea cea către Dumnezeu, nevoinţa spre rugăciune, lacrimile cu umilinţă şi îngrijirea de săraci”.

Mai ales acum, în vreme de grele încercări, este foarte bine să postim, urmând şi modelul ninivitenilor ce ne este adus în atenţie de imnurile Triodului. Ei postind au schimbat hotărârea divină de distrugere a cetăţii. La fel şi noi, prin post unit cu pocăinţa, ne rugăm lui Dumnezeu „să ne ierte toate păcatele”, „să ne izbăvească din primejdii” şi „milostiv, blând şi lesne iertător să ne fie nouă, păcătoşilor Săi robi, care alergăm cu pocăinţă către Dânsul” şi-i cerem „să mântuiască din nevoi sufletele noastre”.