Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Războiul nevăzut şi psihoterapia azi

Războiul nevăzut şi psihoterapia azi

Galerie foto (1) Galerie foto (1) Theologica
Un articol de: Ciprian Voicilă - 04 Feb, 2015

Cunoaştem din scrierile Sfinţilor Părinţi ce putere au gândurile. Cele pătimaşe stau la originea păcatelor, căci orice păcat ni se înfăţişează, în primă instanţă, sub forma unui gând. Apoi gândul naşte dorinţa de a-l materializa în domeniul obiectiv al faptelor. Astăzi gândurile cu încărcătură negativă circulă cu o viteză extraordinară şi afectează comunităţi întregi prin intermediul tehnologiilor de ultimă oră.

Fiecare dintre noi, fiind conectat la internet, consultând presa, vizionând programele de ştiri şi unele emisiuni TV, este prins într-o reţea în care evenimentele cu impact negativ asupra psihismului uman capătă proporţii fantastice, generând, în ultimă instanţă, adevărate fenomene de psihoză în masă. Pătrund astfel în noi temeri care ţin mai mult de domeniul posibilului decât de cel al realului, al actualităţii, şi care nu ne privesc direct, în imediatul nostru.

Sfinţii Părinţi şi discernerea gândurilor

Revenim la gânduri şi la importanţa lor, despre care s-au pronunţat atât tradiţia Bisericii, cât şi psihologia. Citim, de pildă, la Sfântul Isihie Sinaitul: „Tăbărârea gândurilor rele e ca un şuvoi de râu, prin ele vine momeala, iar după aceasta se naşte încuviinţarea păcatului, ca o inundare de valuri ce acoperă inima“.

Gândurile negative, rele au mai multe surse: diavolii, inima noastră (Sfântul Marcu Ascetul scrie: „Din inima împătimită de plăcere răsar gânduri şi cuvinte spurcate“), lucrurile care ne înconjoară. Sediul gândurilor nu este creierul - aşa cum susţin savanţii pozitivişti -, ci inima omului. Domnul nostru Iisus Hristos ne-a învăţat că gândurile rele izvorăsc din inima noastră: „Căci din inimă ies: gânduri rele, ucideri, adultere, desfrânări, furtişaguri, mărturii mincinoase, hule (Matei 15, 19)“.

Sfinţii Părinţi ne-au lăsat moştenire, spre mântuire, şi criteriul după care putem discerne între gândurile care ne vin de la Dumnezeu şi gândurile care provin de la diavol. În Capetele sale ascetice, Sfântul Isaac Sirul scrie că orice gând bun vine de la Dumnezeu. În schimbul de scrisori purtat între Sfinţii Varsanufie şi Ioan, la un moment dat, primul îi scrie celui din urmă: „Când gândul te îndeamnă să faci ceva după voia lui Dumnezeu şi să ai bucurie în a face aceea, află că e al lui Dumnezeu. Gândurile de la draci sunt tulburate şi pline de întristare şi atrag pe ascuns şi în chip subţire la cele dinapoi. Ele se îmbracă în piei de oaie, adică iau înfăţişarea unor gânduri ale dreptăţii, dar pe dinăuntru sunt lupi răpitori“. Sfântul Ioan Casian identifică nu mai puţin de opt gânduri ale răutăţii, care generează patimile: „cel al lăcomiei pântecelui, al curviei, al iubirii de argint, al mâniei, al întristării, al trândăviei, al slavei deşarte şi al mândriei“.

Psihoterapia cognitiv-comportamentală despre gânduri

Psihologii, în special psihoterapeuţii, au descoperit în paradigma care le este specifică importanţa pe care o au gândurile atât în proliferarea tulburărilor psihice, cât şi în vindecarea lor, în reechilibrarea sistemului psihic uman. Printre psihoterapiile actuale, un loc important îl ocupă psihoterapia cognitiv-comportamentală. Teza ei principală este că între evenimentele pe care le trăim şi emoţiile pe care le simţim se interpun propriile noastre idei despre acele evenimente. De aceea, psihoterapia cognitivă uzează de o serie de metode prin care pacientul este învăţat să îşi conştientizeze gândurile şi să înlocuiască gândurile negative cu gânduri pozitive. Pe scurt, adepţii psihoterapiei cognitiv-comportamentale susţin că „tulburările de dispoziţie sunt provocate de un limbaj interior nerealist şi descurajant. Există stereotipuri de distorsiuni ale raţionamentului. Învăţând să le recunoaştem, vom reuşi să ne aşezăm ideile la locul lor şi să regăsim echilibrul just al emoţiilor noastre“ (Philippe Brinster). În consecinţă, terapeutul îl învaţă pe pacient cum să pornească la o adevărată „vânătoare de distorsiuni“. Deformarea reprezentării mentale a realităţii se cristalizează în câteva tipuri uşor de recunoscut: radicalizarea - când vedem lucrurile în alb sau în negru; suprageneralizarea - când generalizăm o situaţie particulară (limbajul nostru ne trădează, de obicei, prin folosirea cuvintelor ultimative „niciodată“ sau „totdeauna“), deformarea selectivă - când reţinem doar aspectele negative dintr-o întâmplare, ignorând sau minimalizând părţile ei pozitive; autodeprecierea; inferenţa - când pretindem că anticipăm gândurile altora, viitorul sau ne lansăm în aprecieri pripite; emotivitatea - când ne proiectăm stările sufleteşti asupra realităţii; prezenţa lui „ar trebui“ - când îi cerem realităţii să respecte nişte cadre fixe, nişte norme bine definite; etichetarea - când etichetăm o persoană plecând de la comportamentul ei; personalizarea - când atribuim unei singure persoane întreaga responsabilitate pentru o problemă.

Războiul duhovnicesc şi remediile împotriva gândurilor pătimaşe

Putem lupta duhovniceşte cu gândurile în mai multe feluri, potrivit împrejurărilor vieţii şi felului nostru de a fi. Una dintre cele mai simple metode constă în efortul de a-ţi focaliza atenţia minţii pe prezenţa continuă a lui Dumnezeu. Este vorba de acea „stare de prezenţă“ pe care ne-o recomanda părintele Arsenie Papacioc. Sfântul Ioan de Kronstadt ne învaţă acelaşi lucru. Maicii Taisia, ucenica sa, care i se plângea că odată ajunsă stareţă, din cauza grijilor zilnice nu se mai putea ruga ca înainte, sfântul i-a dat sfatul de a se gândi permanent la Dumnezeu: „Peste zi, lucrul de căpetenie este să ai gândul statornic îndreptat către Dumnezeu, să ai adică rugăciunea lăuntrică, tainică. Nici eu nu am vreme să iau parte la slujbe lungi de mănăstire, dar oriunde mă duc, fie că sunt pe jos, fie în trăsură, sau şed, sau dorm, gândul la Dumnezeu niciodată nu mă părăseşte. Niciodată nu mă părăseşte gândul că El este aproape“.

Când ne vin gânduri negative trebuie să facem efortul de a le alunga. Sfântul Paisie Aghioritul recomanda chiar cultivarea gândurilor bune: „Un gând bun are aceeaşi putere cu o priveghere de multe ceasuri. Are mare putere. Precum astăzi unele arme noi blochează cu raze laser racheta chiar la baza ei şi o împiedică să se lanseze, tot astfel şi gândurile bune apucă înainte şi paralizează gândurile rele pe «aeroporturile» diavolului, de unde pornesc. De aceea încercaţi, pe cât puteţi, să plantaţi voi gânduri bune mai înainte de a apuca diavolul să vă planteze el gândurile cele rele, pentru ca inima să vi se facă grădină de flori şi rugăciunea să vă fie însoţită de mireasma duhovnicească a inimii voastre“.

Pentru a scăpa de asaltul gândurilor care ne umbresc bucuria de a trăi şi ne ameninţă mântuirea trebuie să luptăm cu patimile proprii, care adesea se nasc în mintea noastră. De asemenea, trebuie să evităm contextul care le favorizează. Trebuie să ne asumăm o viaţă ascetică, după măsura fiecăruia: să cultivăm rugăciunea, să ţinem post şi să ne mărturisim gândurile rele la spovedanie. Părintele Sofronie Saharov spunea: „Când omul nu se poate împotrivi gândurilor sale, cel puţin trebuie să i le spună duhovnicului său şi atunci se va folosi“. La izbăvirea de războiul nevăzut al gândurilor contribuie cultivarea unei stări interioare de pace (tot părintele Sofronie de la Essex spunea: „Isihia ortodoxă este o metodă de vindecare neînşelată, sigură pentru om“) şi citirea Sfintei Scripturi şi a scrierilor Sfinţilor Părinţi.

Avem, iată, la îndemână un întreg „arsenal“ duhovnicesc de care putem uza la nevoie, dar premisa de la care trebuie să plecăm, convingerea noastră interioară trebuie să fie aceasta: nu noi, prin puterile proprii, rezistăm atacului gândurilor, ci Domnul cel milostiv ne păzeşte de ele sau ne uşurează lupta. Calea cea mai sigură constă în cultivarea stării de pocăinţă, iar pocăinţa presupune trăirea continuă într-un duh de smerenie. În încheiere, vă propun să ne împărtăşim împreună dintr-un alt gând al părintelui Sofronie: „Când creştinul sau monahul călătoreşte cu pocăinţă, atunci se vindecă toate problemele sufleteşti şi psihologice“.