Religiozitatea în creştere la nivel mondial

Astăzi, nu doar în Europa, ci pe întreg globul pământesc, creştinii se găsesc în contexte foarte diferite din punct de vedere social, cultural şi religios. Începând cu anul 1970, lumea a asistat la un major progres tehnologic pe toate planurile. Astfel de schimbări provoacă Bisericile creştine la o altfel de misiune, la o misiune adaptată vremurilor actuale, în care limbajul creştin trebuie să fie adaptat receptării şi înţelegerii lui de către tânăra generaţie.

În anul 2013, cercetătorii de la Center for the Study of Global Christianity (CSGC), Seminarul Teologic Gordon-Conwell, South Hamilton, Massachusetts, au întocmit un raport privind evoluţia demografică a Creştinismului, începând cu anul 1970. În urma raportului complet s-a constatat o renaştere continuă a religiei în secolul al 21-lea, în întreaga lume, inclusiv a Creştinismului mondial, cercetătorii oferind totodată previziuni referitoare la locurile unde este foarte probabil ca în viitor să apară o creştere a tuturor tradiţiilor creştine (Gina A. Bellofatto; Todd M. Johnson, „Key Findings of Christianity in Its Global Context, 1970-2020”, în: International Bulletin of Missionary Research, Vol. 37, No. 3).

Cea mai mare parte a raportului detaliază contextele creştine, religioase şi sociale ale fiecăreia dintre cele 21 de regiuni ale Naţiunilor Unite (ONU) și ce schimbări au avut loc sau vor avea loc între anii 1970 și 2020, cu discuții asupra problemelor sociale-cheie care-i presează pe toți locuitorii din fiecare regiune. Astfel, cercetătorii de la CSGC arată că procentul oamenilor religioşi continuă să crească. În 1970, aproape 80% din populaţia lumii era religioasă. Până în 2010, cifra a crescut la 88% şi se estima că până în 2020 proporția va fi de 90%. La nivel mondial, religiozitatea este în creştere şi datorită reînnoirii continue a religiei în China. Aşadar, conform raportului, până în 2020 am asistat de fapt la o scădere a populaţiei non-religioase.

Această tendinţă a continuat de-a lungul anilor, astfel că ateii erau mai puţini în 2020 (10,7%) raportat la populaţia lumii, faţă de 11,8% cât erau în 2010 (cf. www.globalchris­tianity.org/ globalcontext). De asemenea, la nivel global, Creştinismul şi Islamul sunt cele două religii care domină demografia religioasă. Dacă în 1970 aceste două religii erau 48,8% din populaţia lumii, în 2020, ele reprezentau 57,2%.

Majoritatea ţărilor se confruntă în ultima vreme cu un număr mai mare de religii decât în trecut. De exemplu, Bahai are o răspândire globală mai mare decât orice altă religie mondială majoră, cu excepţia Creştinismului. În 1970, 41,3% dintre creştinii din întreaga lume erau din Africa, Asia şi America Latină. America de Nord și Europa au găzduit 57,2% dintre creștinii lumii în 1970. Însă, până în 2010, acest procent a scăzut la 37,7%, iar până în 2020 până la 34,4% (Cf. Gina A. Bellofatto; Todd M. Johnson, „Key Findings of Christianity...). Procentual vorbind, Creştinismul scade cu o rată dramatică în populația din nordul globului. Ratele de naștere în multe țări europene sunt, în general, sub nivelul de înlocuire, iar populațiile îmbătrânesc. Populația lumii a avut o creștere medie de 0,97% pe an între anii 1970 și 2020. În America de Nord, creștinii sunt gata să crească doar cu 0,62% pe an. Pentru Europa, cifra este de doar 0,33%. În anii 1970-2020 și 2010-2020, creșterea Creştinismului este cea mai mare în Asia de Est (medie, respectiv 5,6% și 3,0% pe an). Asia de Est va avea cea mai mare rată de creștere estimată pentru Creştinism.

În zilele noastre, Europa devine din ce în ce mai religioasă în contextul imigraţiei. Conform raportului CSGC, între 1970 şi 2010, Creştinismul a crescut în Europa (de la 492 de milioane, adică 75%, până la 580 de milioane, 78,6%). Un factor esenţial în acest sens l-a jucat reapariţia religiei pe scena istoriei în Europa de Est, după căderea Uniunii Sovietice. Însă, în intervalul 2010-2020, ponderea creştină a scăzut din totalul populaţiei până la 78%, în mare parte din cauza părăsirii credinţei şi a deceselor. Peisajul religios al Europei este modificat considerabil din cauza imigraţiei. Desigur că nu doar musulmanii se află în acest proces al imigraţiei, ci şi creştinii din sudul lumii migrează masiv spre ţările occidentale ale Uniunii Europene.

În acest sens, fostul secretar general al Conferinţei Generale a Bisericilor (CEC) în perioada 1997-2005, Keith Clements, precizează faptul că din ce în ce mai mult Creştinismul devine mai degrabă „un angajament voluntar decât o moştenire asumată” (Keith Clements, „Christian faith in Europe: residual or potential?”, în: International Journal for the Study of the Christian Church, 2013, Vol. 13, Nr. 1, 3-15). Numeroşi comentatori, atât creştini, cât şi seculari, consideră că istoria Creştinismului european a fost una glorioasă, însă aceasta este astăzi doar o mare şi glorioasă istorie. Şi atât! Sociologul Grace Davie vorbeşte într-una din tezele sale despre „religia reziduală”, care atât în Marea Britanie, cât şi pe continent nu trebuie ignorată.

Secularismul are o influenţă majoră astăzi asupra oamenilor, însă nu una totală. Mulţi oameni „cred” în Dumnezeu şi într-o anumită cale ce duce spre mântuire, propusă de Creştinism, însă aceştia nu manifestă nici un fel de apartenenţă la Biserică sau la cult. Istoricul american Philip Jenkins, de la Universitatea Baylor, Statele Unite ale Americii, este de părere că scenariile unei preluări islamice a Europei se bazează pe proiecţii demografice îndoielnice, mai ales că ele ignoră nu doar tendinţele spre secularizare, care există şi în rândul musulmanilor occidentali, ci şi migraţia în Europa a creştinilor foarte activi din sudul lumii. Jenkins afirma în lucrarea God’s Continent că Europa a devenit un laborator pentru noi forme de credinţă. „Acest lucru nu înseamnă că Creştinismul a dispărut sau se apropie de dispariție. Există semne interesante de creștere în acest cadru secular. Experiența recentă a Europei creștine ar putea să sugereze că bătrânul continent nu este un cimitir pentru religie, ci mai degrabă un laborator pentru noi forme de credință, noi structuri de organizare și interacțiune, care se pot adapta unui nou mediu secular” (Philip Jenkins, God’s Continent. Christianity, Islam, and Europe’s Religious Crisis, Oxford, Oxford University Press, 2007).

Totodată, Keith Clements vorbeşte despre patru aspecte de care trebuie să ţină seama Bisericile creştine din Europa, în ceea ce priveşte identitatea şi rolul lor în societate: 1) provocarea la adresa identităţii aduse de migraţie; 2) secularizarea ca potenţial şi ameninţare; 3) trecerea de la Creştinismul moştenit la cel ales în mod conştient şi 4) apariţia Creştinismului vicariat (împuternicit). Clements precizează că într-o perioadă de criză, cum este cazul UE, vocaţia Bisericilor creştine este mai degrabă de a vedea care sunt persoanele cele mai afectate de criză în ceea ce priveşte locurile de muncă şi îngrijire socială, oriunde s-ar afla. Sigur că în acest context trebuie ţinut cont şi de specificul misiunii, care include propovăduirea cuvântului Evangheliei, mărturisirea Adevărului şi invitaţia la credinţa creştină.