Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Rugăciunea
Rugăciunea este modul omului de a dialoga cu Dumnezeu. În acelaşi timp ea ne asigură şi sănătatea noastră sufletească, ce aduce şi sănătate trupească. Starea noastră firească este de a fi în comuniune cu Dumnezeu, iar rugăciunea ne asigură acest mod natural de a fi în această lume.
„Nimeni nu poate tăgădui faptul că rugăciunea este necesitatea cea dintâi a fiecărui suflet, este pomul vieţii, din care omul se hrăneşte şi nu mai moare, căci se face părtaş lui Dumnezeu, Cel veşnic şi nestricăcios. Aşa cum nu există om fără suflet, la fel, cel care este viu în Hristos nu poate trăi fără rugăciune” (arhimandritul Emilianos Simonopetritul).
Rugăciunea este modul în care ne înfăţişăm înaintea Bunului Dumnezeu. Atunci când ne rugăm, ne deschidem sufletul înaintea Preasfintei Treimi, pentru că, după cum spune părintele Serafim Dimópoulos, rugăciunea „este dialogul omului slab și păcătos cu Dumnezeul atotputernic și sfânt”. Ea este „vorbirea minții cu Dumnezeu”, după cum mărturiseşte Evagrie Ponticul. „Este o realitate care ne pune în legătură cu Dumnezeu”, după cuvântul părintelui Teofil Părăian.
Despre modul cum putem să ne rugăm, Mitropolitul grec Ierotheos Vlachos ne învaţă: „Rugăciunea Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă este neîncetatul strigăt al Bisericii. Prescurtată, este acel «Doamne, miluiește» pe care îl cântăm neîncetat în Biserică. (...) Rugăciunea lui Iisus este cea mai scurtă rugăciune, pe care o putem spune în orice timp și în orice loc: pe drum, acasă, în pauzele de la lucru, dimineața, seara, oricând. Este acordarea noastră la strigătul Bisericii, este o continuare a slujbelor Bisericii”. Modul de a fi conectaţi permanent la comuniunea de iubire cu Persoanele Preasfintei Treimi este rugăciunea inimii sau a minţii, specifică isihasmului. „Această rugăciune, prin concizia ei, ajută la concentrare şi la ataşamentul neîmprăştiat faţă de Dumnezeu. Prin repetarea continuă şi prin harul lui Dumnezeu, rugăciunea se mută treptat de pe buze în inima omului” (G.I. Mantzaridis).
Rugăciunea inimii este şi un puternic mijloc de apărare în faţa răului, după cum ne învaţă Cuviosul Ioan Scărarul: „Nu există în cer şi pe pământ o armă mai puternică” decât chemarea numelui lui Iisus. De aici înţelegem că atunci când invocăm în rugăciunile noastre numele Domnului şi Mântuitorului Iisus Hristos primim întărire şi apărare în lupta duhovnicească pe care o ducem cu păcatul şi ispitele trimise de cel rău. „Rugăciunea minţii (a inimii) este lucrarea neîncetată a cetelor îngereşti, hrana, viaţa şi graiul acestor fiinţe imateriale, este însăşi dragostea lor pentru Dumnezeu” (arhimandritul Emilianos Simonopetritul). Deci, a practica această rugăciune este modul prin care ne asemănăm cetelor îngereşti care pururea laudă pe Dumnezeu.