Anul 2024, dedicat în Patriarhia Română pastorației și îngrijirii bolnavilor și Sfinților tămăduitori fără de arginți, ne-a oferit prilejul redescoperirii importanței unei lucrări mari și sfinte, aceea
Rugăciunea zilnică
Pentru creştini este foarte important să se roage zilnic. Rugându-ne în fiecare zi, suntem în dialog cu Dumnezeu şi arătăm că suntem conştienţi de importanţa vieţii noastre spirituale. Rugăciunea zilnică face parte din ceea ce numim efortul nostru duhovnicesc particular.
Rugăciunea zilnică este făcută atât de fiecare creştin singur, sau împreună cu cei din familia sa, sau cu alți credincioși, în orice loc, în orice timp, citită dintr-o carte de rugăciuni, sau rostită din taina inimii.
Părintele profesor Ene Branişte ne spune că acest tip de rugăciune face parte din cultul particular care „se poate manifesta oricând, în orice timp sau moment în care insul religios simte nevoia de a se ruga lui Dumnezeu sau de a-L lăuda”, iar „rugăciunea particulară se poate face oriunde, nefiind legată de anumite locuri sau lăcașuri”. Tot părintele profesor arată că „în formele de exprimare ale cultului particular predomină spontaneitatea, improvizația individuală sau inspirația momentană a fiecărui credincios, care se poate ruga prin cuvintele care îi vin pe buze, așa cum simte sau cum gândește fiecare, în formele pe care fiecare le găsește mai nimerite. Așa iau naștere formele cultului din pietatea populară, dintre care unele, din creații personale, devin cu timpul generale, fiind adoptate de grupuri mai mari de credincioși și terminând prin a fi adoptate în întreaga colectivitate religioasă”.
Cultul particular este programul zilnic de rugăciune al fiecărui credincios. Despre importanţa rugăciunii zilnice, Părintele Iosif Aghioritul ne spune: „Dacă omul se obişnuieşte să spună zilnic rugăciunea, chiar şi de câteva ori, dar în fiecare zi, încet-încet, inima lui începe să se îndulcească şi va aştepta cu nerăbdare să vină acea clipă dedicată rugăciunii. Iar atunci când inima celui care se roagă se îndulceşte de ea, acela de la sine va căuta să se roage mai mult”.
Biserica ne învaţă să ne rugăm „mai ales dimineaţa, la amiază şi seara, înainte şi după ce am mâncat, la începutul şi la sfârşitul oricărui lucru. Ne rugăm dimineaţa, mulţumind lui Dumnezeu pentru odihna de peste noapte; Îl rugăm să ne păzească şi să ne ajute şi în timpul zilei, să ne binecuvânteze munca pe care o facem. Ne rugăm la amiază, întrucât această oră ne aduce aminte de răstignirea pe Cruce a Domnului nostru Iisus Hristos. În rugăciunile de seara mulţumim lui Dumnezeu pentru bunătăţile primite în timpul zilei, rugându-L să ne ierte greşelile şi să ne ocrotească în timpul nopţii” (Cartea de învăţătură creştină ortodoxă, ediţia 1978, p. 80).
Rugăciunea zilnică este hrana duhovnicească pe care o oferim sufletului nostru. Ea este respiraţia sufletului care reglează ritmul vieţii noastre duhovniceşti. Şi toate acestea pentru că „rugăciunea este vlăstarul blândeţii şi al lipsei de mânie; este rodul bucuriei şi al mulţumirii, alungarea întristării şi a descurajării... Rugăciunea este urcuşul minţii spre Dumnezeu” (Evagrie Monahul).