Sărbătorile Maicii Domnului

Prima sărbătoare notată cu roşu în calendar de la începutul anului bisericesc este cea de astăzi, şi anume Naşterea Maicii Domnului. Acesta este un bun prilej să vorbim despre sărbătorile închinate Maicii Domnului în cursul anului bisericesc. Preasfânta Născătoare de Dumnezeu este pentru noi, creștinii, pururea rugătoare îna­intea Fiului ei, Hristos Domnul, și cea care ne îndeamnă să facem tot ce ne spune (Ioan 2, 5), prin paginile Sfintelor Evanghelii, Mântuitorul nostru Iisus Hristos.

Dacă parcurgem cu atenție sărbătorile importante din cursul anului bisericesc constatăm că timpul mântuirii noastre de pe parcursul celor 365 de zile este pus sub ocrotirea Maicii Domnului. Prima mare sărbătoare este închinată Nașterii Maicii Domnului (8 septembrie), iar ultimul mare praznic al Ortodoxiei din ultima lună a anului bisericesc este Adormirea Maicii Domnului (15 august). Chiar mai mult, ultima zi a anului bisericesc, 31 august, este închinată cinstirii Preasfintei Fecioare Maria prin serbarea așezării cinstitului ei brâu în raclă.

Sărbătorile închinate Maicii Dom­nului însemnate cu roşu în calendarul bisericesc sunt: 8 septembrie - Naşterea Maicii Domnului; 1 octombrie - Acoperământul Maicii Domnului; 21 noiembrie - Intrarea în biserică a Maicii Domnului; 26 decembrie - Soborul Maicii Domnului; 25 martie - Buna Vestire, vineri în Săptămâna Luminată - Izvorul Tămăduirii şi 15 august - Adormirea Maicii Domnului.

Primul mare praznic de la începutul noului an bisericesc este Naşterea Preasfintei Stăpânei noastre, Născătoarea de Dumnezeu şi Pururea Fecioara Maria, în data de 8 septembrie. Prin serbarea Naşterii Maicii Domnului întrezărim venirea în lume a Fiului lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, şi mântuirea neamului omenesc, lucru mărturisit de tropar: „Naşterea ta, de Dumnezeu Născătoare Fecioară, bucurie a vestit la toată lumea; că din tine a răsărit Soarele dreptăţii, Hristos Dumnezeul nostru. Şi dezlegând blestemul, a dat binecuvântare; şi, stricând moartea, ne-a dăruit nouă viaţă veşnică”.

Din tropar înţelegem importanţa Naşterii Maicii Domnului în perspectiva mântuirii. O cinstim acum pe Sfânta Fecioară Maria pentru că prin naşterea ei vedem apropiin­du-se momentul întrupării lui Hristos pentru mântuirea noastră. În acelaşi timp, prin această serbare marianică, Biserica ne introduce în seria de praznice din cursul anului bisericesc în care cinstim evenimentele mântuitoare legate de Domnul nostru Iisus Hristos.

Acoperământul Maicii Domnului este o sărbătoare ce ne aminteşte de vederea minunată a Sfântului Andrei cel nebun pentru Hristos din vremea împăratului bizantin Leon al VI-lea (886-912). Acest eveniment a avut loc în Constantinopol, în Biserica Maicii Domnului din Vlaherne, unde poporul dreptcredincios din Bizanţ se afla în rugăciune noaptea, când se săvârşea priveghere pentru ziua Duminicii. Sfântul Andrei, un monah nebun pentru Hristos, „și-a ridicat ochii în sus și a văzut-o pe Împărăteasa Cerului, pe Acoperitoarea a toată lumea, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, stând în văzduh și rugându-se, strălucind ca soarele și acoperind poporul cu cinstitul său Omofor. Văzând aceasta, Sfântul Andrei a zis către ucenicul său Epifanie: «Oare vezi, frate, pe Împărăteasa și pe Doamna tuturor, care se roagă pentru toată lumea?» Iar el a răspuns: «O văd, sfinte părinte, și mă înspăimânt»” (Vieţile Sfinţilor). Această vedere minunată constituie baza sărbătorii din data de 1 octombrie.

Intrarea în biserică a Maicii Domnului ne aminteşte de momentul când Sfinţii Ioachim şi Ana au adus-o pe Sfânta Fecioară Maria la templul din Ierusalim. Sinaxarul zilei ne spune că „Intrarea în Templul Legii a Stăpânei de Dumnezeu Născătoare” este un prilej de prăznuire pentru creştinii ortodocşi. Această sărbătoare este „înainte-mergătoare a marii şi minunatei taine a întrupării Cuvântului lui Dumnezeu” care se face „în lume prin mijlocirea Născătoarei de Dumnezeu”.

Soborul Maicii Domnului este cea mai veche sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Această zi binecuvântată de praznic este închinată cinstirii Maicii Domnului, după cum consemnează ieromonahul Macarie Simonopetritul în „Vieţile Sfinţilor” pe luna decembrie, pentru că, dacă „în prima zi a Crăciunului ne-am închinat împreună cu îngerii, cu magii şi cu păstorii, lui Dumnezeu Care S-a făcut om şi S-a născut ca un prunc pentru mântuirea noastră, se cuvine să cinstim în această zi pe Maica Sa, Preasfânta Născătoare de Dumnezeu”. Cinstirea Maicii Domnului în a doua zi de Crăciun este conform rânduielii ortodoxe care prevede că „a doua zi după marile praznice se face pomenirea acelor persoane sfinte care au mijlocit evenimentul sărbătorit ori au luat parte la el”, după cum scrie în „Liturgica generală” părintele profesor Ene Branişte. Tot el arată că această zi de serbare este momentul când creştinii se adună în biserică să o cinstească pe Preasfânta Fecioară Maria, care este Maica Domnului. Fiind legată de praznicul Naşterii Domnului, ea este o sărbătoare cu ţinere (cu serbare), ca o continuare a Crăciunului.

Buna Vestire este ziua când sărbătorim Întruparea Domnului nostru Iisus Hristos. Dumnezeu Tatăl la plinirea vremii a trimis în lume pe „Fiul Său Cel Unul-Născut, pe Domnul nostru Iisus Hristos, ca să mântuiască neamul omenesc”, după cum arată Sinaxarul. Tot de aici aflăm că în urma Bunei Vestiri, adusă de Sfântul Arhanghel Gavriil Sfintei Fecioare Maria, şi a acceptării ei, S-a întrupat „Fiul şi Cuvântul lui Dumnezeu, mai presus de fire, Care este Înţelepciunea şi Puterea cea ipostatică a Lui, cu umbrirea şi cu venirea asupra ei a Duhului Sfânt”. Din momentul zămislirii Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul Celui Preaînalt, „s-au săvârşit, prin rânduiala lui Dumnezeu, Tainele Cuvântului lui Dumnezeu, pentru mântuirea şi izbăvirea noastră”.

Izvorul Tămăduirii este o sărbătoare prăznuită vineri în Săptămâna Luminată. Această sărbătoare face amintire de minunea pe care a făcut-o Născătoarea de Dumnezeu în secolul al V-lea lângă Constantinopol, unde mai târziu a fost zidită o biserică în cinstea ei. Sinaxarul acestei zile aminteşte că viitorul împărat bizantin Leon cel Mare (457-474), mergând prin locurile din apropierea Constantinopolului, „a dat peste un orb rătăcit şi l-a luat de mână ca să-l călăuzească”. Nevăzătorul, fiind cuprins „de o mare sete”, l-a rugat pe Leon să-i dea apă. Acesta a mers să caute apă, însă, negăsind nici un izvor, pe când se întorcea la cel orb, a auzit glasul Maicii Domnului, care i-a spus: „Nu este nevoie să te ostenești, căci apa este aproape! Pătrunde, Leone, mai adânc în această pădure şi luând cu mâinile apă tulbure potolește setea orbului şi apoi unge cu ea ochii lui cei întunecați”. Leon a ascultat cuvântul Preasfintei Fecioare şi a găsit un izvor din care i-a dat orbului să bea. Apoi i-a spălat faţa cu această apă „şi îndată orbul a început să vadă”. Când a ajuns împărat, Leon a zidit o biserică lângă acest izvor vindecător.

Adormirea Maicii Domnului este cea mai importantă sărbătoare închinată Sfintei Fecioare Maria. Despre momentul mutării din această viaţă a Maicii Domnului aghiografia precizează că, atunci „când a binevoit Hristos Dumnezeul nostru ca să ia pe Maica Sa la Sine”, i-a descoperit cu trei zile înainte trecerea ei de pe pământ prin Arhanghelul Gavriil, care i-a vestit trecerea la „viaţa cea nemuritoare”. Maica Domnului merge în Muntele Măs­linilor ca să se roage, iar apoi se întoarce în casa ei, unde şi-a luat rămas-bun de la „rudeniile şi vecinii” ei. Prin putere dumnezeiască Sfinţii Apostoli au fost aduşi pe nori la Ierusalim pentru a fi prezenţi la Adormirea Maicii Domnului. Sinaxarul ne spune că, „luând Fecioara iertăciune” de la toţi, „s-a culcat pe pat şi şi-a aşezat preacuratul său trup precum a dorit; şi a făcut rugăciune pentru întărirea lumii şi paşnica ei vieţuire, şi i-a umplut şi pe dânşii de binecuvântarea ei. Şi, aşa, în mâinile Fiului şi Dumnezeului său şi-a dat sufletul”.