„Scriptura trebuie citită în dimensiunea Duhului“

Citirea Sfintei Scripturi constituie o parte centrală în viaţa creştinului. Hrănirea din Cuvântul lui Dumnezeu, care se comunică sufletelor noastre în cuvinte omeneşti, este una esenţială şi necesară creşterii noastre duhovniceşti. Cuvintele Sfintei Scripturi reprezintă concret o modalitate de a ne împărtăşi de Hristos.

Totodată, prin această citire duhovnicească aflăm poruncile lui Dumnezeu şi putem să le împlinim aşa cum se cuvine. Desigur, există anumite condiţii care trebuie împlinite pentru ne putea hrăni duhovniceşte din Sfânta Scriptură. Toate aceste amănunte sunt analizate profund de teologul rus Paul Evdokimov.

"Epicleza" lecturii biblice

Pentru a putea pătrunde în adâncul cuvintelor scripturistice avem nevoie de câteva elemente esenţiale: o inimă curată în care să strălucească harul Duhului Sfânt şi o interpretare corectă hărăzită de scrierile Sfinţilor Părinţi şi de Sfânta Biserică. Nu ascuţimea inteligenţei şi nici subţirimea raţiunii nu ne pot asigura interpretarea corectă şi hrănirea euharistică rezultată din citirea Sfintei Scripturi. "Acest mod euharistic de a consuma Cuvântul presupune epicleza oricărei lecturi biblice. Cuvântul este viu prin Duhul Care odihneşte în el, aşa cum S-a pogorât peste Fiul la Epifanie (Botez). Trebuie deci să citim Scriptura în dimensiunile Paracletului (Duhului Sfânt), care este cea a trupului lui Hristos, a Bisericii, a Tradiţiei în care Cuvântul vorbeşte. Dumnezeu a voit ca Hristos să modeleze Trupul în care cuvintele sale răsună ca nişte cuvinte ale vieţii; trebuie deci ca Scriptura să fie citită şi ascultată în Hristos, înlăuntrul Lui, în Biserică. Numai Biserica păstrează Cuvântul, fiindcă peste ea stă Duhul care a dictat Cuvântul, după cum învaţă Origen. La Liturghie, poporul este chemat să asculte întâi şi apoi să consume Cuvântul prezent. Ascultarea Cuvântului zideşte poporul lui Dumnezeu, formează adunarea euharistică pregătită să consume Verbul, să intre în comuniune esenţială cu El" (Vârstele vieţii spirituale, trad. pr. Ion Buga şi Anca Manolescu, Editura Humanitas, Bucureşti, 2006, pp. 212-213). Duhul Sfânt este Cel Care ne tâlcuieşte poruncile şi ne învaţă cum trebuie să le împlinim, dar rareori acest lucru se întâmplă direct. De regulă, El ne vorbeşte prin predicile preoţilor sau prin sfaturile duhovniceşti ale părinţilor noştri spirituali. Tâlcuirea Sfintei Scripturi nu trebuie făcută după propria minte, ci păstrând moştenirea interpretativă a Bisericii, notată în scrierile Sfinţilor Părinţi. Putem folosi în acest sens comentariile Sfinţilor Ioan Gură de Aur, Teofilact al Bulgariei sau Eftimie Zigabenul. De asemenea, mai există şi alte comentarii mai puţin utilizate, dar la fel de bune, scrise de Fericiţii Teodoret al Cirului şi Ieronim. În finalul analizei sale, Paul Evdokimov aminteşte citirea Sfintei Scripturi în cadrul liturgic. Citirea Apostolului şi a Sfintei Evanghelii pregăteşte poporul prezent pentru împărtăşirea euharistică. Aceste două lecturi asigură o pregustare a harului care ni se transmite prin Sfânta Împărtăşanie.

Deschiderea liturgică a Scripturii în viaţa concretă

Paul Evdokimov dezvoltă în continuare extraordinara deschidere a Cuvântului scripturistic în timpul slujbelor liturgice. Astfel, el consideră că, în mod practic, citirea Sfintei Scripturi în Biserică se prelungeşte şi în viaţa obişnuită a creştinului, prin acele lecturi duhovniceşti zilnice. "Liturghia este cea care oferă metoda de meditaţie eclesială, unde Cuvântul este vestit, cântat, rugat şi trăit. Cultul se prelungeşte în viaţa credincioşilor şi se regăşeşte în lectio divina zilnică, ea însăşi o formă de rugăciune şi de comuniune. Aici Dumnezeu vorbeşte, intervine în viaţa fiecărui om, îl îndeamnă să pornească pe cale în tovărăşia îngerilor şi a Apostolilor. O asemenea lectură se situează la originea fiinţei şi constituie totodată desăvârşirea ei. După Sfântul Ioan Gură de Aur, citirea Scripturilor este sacerdoţiul laicilor şi îi conduce la sfinţenie" (Vârstele vieţii spirituale..., p. 213). Paul Evdokimov reia în ultima frază a acestui pasaj, un citat din opera Sfântului Ioan Gură de Aur care consideră că preoţia laicilor se manifestă prin citirea Sfintei Scripturi. Am merge puţin mai departe în dezvoltarea acestei afirmaţii şi am îndrăzni să declarăm că această preoţie nu se rezumă doar la citirea Sfintei Scripturi, ci şi la interpretarea şi aplicarea ei. Citirea Sfintei Scripturi în duh de rugăciune constituie într-adevăr un moment sfânt, dar neaplicarea în viaţa concretă a poruncilor aflate înseamnă că ne oprim la jumătatea drumului. Să ne gândim cum ar fi ca şi preotul să întrerupă definitiv Liturghia înainte de Sfinţirea Darurilor şi împărtăşirea noastră. Exact la fel se întâmplă atunci când ignorăm aplicarea celor aflate: Îl descoperim pe Hristos, iar apoi, în loc să începem să ne lăsăm în voia Lui, Îl ignorăm. Pentru a descoperi însă care sunt lucrurile care ni se potrivesc pentru a fi aplicate avem nevoie de două elemente: o discuţie cu preotul duhovnic şi citirea comentariilor Sfinţilor Părinţi. Cu alte cuvinte, avem nevoie de o interpretare corectă.

Cum interpretăm Sfânta Scriptură?

În Noul Testament sunt mai multe momente în care descoperim cum trebuie să interpretăm corect pasajele scripturistice. Unul dintre acestea este notat în Faptele Apostolilor, la capitolul 8, versetul 31. Este întrebarea esenţială pe care famenul etiopian o adresează Sfântului Apostol Filip: "Cum aş putea să înţeleg, dacă nu mă va călăuzi cineva?" Prin urmare, avem nevoie de îndrumători pentru a înţelege Sfânta Scriptură, iar aceştia sunt în principal Sfinţii Părinţi şi propriul duhovnic. Bineînţeles, mai putem utiliza şi alte tâlcuiri, precum cele notate de duhovnici importanţi sau teologi cunoscuţi ai perioadei actuale. În principiu însă, pentru început, trebuie să ne bazăm pe tâlcuirile clasice. Un al doilea principiu esenţial este acela de a nu încerca să descifrăm tot ce citim în Sfânta Scriptură. Sfinţii Părinţi ne sfătuiesc să nu ne ostenim cu pasajele dificile şi să trecem mai departe dacă le citim şi nu le înţelegem. Trebuie să ştim că încă suntem începători, iar lucrurile adânci se descoperă celor avansaţi. În acest sens descoperim în Sfânta Scriptură cuvintele Sfântului Apostol Petru, care precizează în a doua sa epistolă, la capitolul 3, versetele 15-16: "Şi îndelunga-răbdare a Domnului nostru socotiţi-o drept mântuire, precum v-a scris şi iubitul nostru frate Pavel după înţelepciunea dată lui, cum vorbeşte despre acestea, în toate epistolele sale, în care sunt unele lucruri cu anevoie de înţeles, pe care cei neştiutori şi neîntăriţi le răstălmăcesc, ca şi pe celelalte Scripturi, spre a lor pierzare." De vreme ce suntem începători, este bine să nu ne aventurăm prea mult în amănunte care ne depăşesc puterile interpretative. De asemenea, este necesar aşa cum precizează şi Paul Evdokimov să nu ne lăsăm influenţaţi de propriile emoţii sau raţionalitate în cursul citirii. "În orice lectură şi meditaţie asupra textului, trebui evitată primejdioasa secătuire adusă de raţionalism, dar trebuie suprimată totodată orice reverie emoţională. Putem face cu uşurinţă din text un cadavru; în schimb nu îi putem da viaţă, aceasta venind numai de la prezenţa lui Dumnezeu" (p. 214).

Sfaturi practice legate de citirea Scripturii

În încheierea capitolului legat de citirea Sfintei Scripturi, Paul Evdokimov face câteva recomandări pe care le considerăm utile în vederea alegerii unei metode de lectură: "Putem face o lectură a Bibliei de tip continuu, dispusă de-a lungul întregului an; sau putem alege o carte ori o temă pe care să o urmărim de-a lungul tuturor cărţilor; putem medita pe un verset sau pe un singur cuvânt. Orice metodă este bună dacă lectura biblică ne hrăneşte viaţa. La înţelegere se adaugă contemplaţia. O anumită descriere evocă realităţi istorice; contemplaţia va percepe adâncurile lor tăcute. Plecând de la istorie, orice lectură adevărată contemplă icoana Împărăţiei. Astfel, citirea deschide drum spre viaţa lui Dumnezeu, dar ea impune, de asemenea, datoria de a comunica celorlalţi mesajul revelat. Lectio divina conduce la apostolat, căci "cuvântul, după Sfântul Apostol Pavel, aduce dovada Duhului şi a puterii" (I Cor. 2:4) (p. 214).