Sfânta Maria Egipteanca, pildă de rugăciune și culme a sihaștrilor

În a cincea Duminică din Postul Mare, Biserica ne pune înainte pilda de pocăinţă a Sfintei Cuvioase Maria Egipteanca. Prin rugăciune neîncetată şi aspră postire, cuvioasa s-a învrednicit să fie un model de pocăinţă pentru creştini. Ea, care vreme de 17 ani a căzut în păcatul greu al desfrânării, închinându-se la Locurile Sfinte, prin putere dumnezeiască s-a întors pocăindu-se către Dumnezeu şi timp de 47 de ani a locuit în pustie, în post şi rugăciune, ajungând la desă­vârşire duhovnicească.

Viaţa Cuvioasei Maria Egipteanca, redactată de Sfântul Sofronie, Patriarhul Ierusalimului, este o biografie luminoasă a ridicării din păcat prin pocăinţă şi un ghid spiritual pentru orice creştin în Postul Mare. De aceea, este citită la Denia Canonului Mare din săptămâna a 5-a a postului şi în această duminică.

Din acest text ştim că, la vârsta de 12 ani, Maria a părăsit casa părintească din Egipt şi a mers în cel mai cosmopolit loc din acest tărâm al faraonilor, şi anume Alexandria, oraşul fondat de grecii conduşi de Alexandru Macedon. Aici a dus vreme de 17 ani o viaţă păcătoasă, robită de patima desfrânării. La vârsta de 29 de ani ajunge la Ierusalim, unde se adunaseră creştinii pentru a cinsti Sfânta Cruce. Scopul venirii ei aici era unul păcătos, însă din curiozitate a mers şi ea să vadă lemnul Sfintei Cruci.

Sfântul Sofronie relatează că, sosind ziua Înălţării Sfintei Cruci, ea a dorit să intre în biserica unde se afla lemnul de viaţă dătător şi a constatat în trei sau patru rânduri că „o putere dumnezeiască” o oprea.

Momentul trezirii ei sufleteşti din somnul păcatului ne este prezentat prin cuvintele cuvioasei astfel: „Fiind în rușine și în deznădăjduire, m-am depărtat și stăteam într-un colț al pridvorului bisericii. Și abia oarecând mi-am venit în simțire și am înțeles care a fost pricina ce mă oprea a vedea lemnul făcător de viață al Crucii Domnului. Pentru că se atinsese de ochii inimii mele lumina înțelegerii celei mântuitoare, porunca Domnului cea strălucită, care luminează ochii cei sufletești, arătându-mi că tina faptelor mele îmi oprește intrarea în biserică. Deci, am început a plânge, a mă tângui și a mă bate în piept, scoțând suspinuri din adâncul inimii mele. Și plângând în locul unde stăteam, am văzut sus icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu stând în perete...”

În acest moment de luminare a conştiinţei ei păcătoase, tânăra descoperă puterea rugăciunii prin cuvintele pe care le adresează Maicii Domnului: „O, Fecioară, Stăpână, care ai născut cu trup pe Dumnezeu Cuvântul! Știu cu adevărat, știu că nu este cu cuviință, nici cu plăcere ție ca să privesc eu desfrânata, cea atât de necurată, spre cinstită icoana ta, a Preacuratei și pururea Fecioarei Maria, care ai sufletul și trupul curat. Și cu dreptate este ca eu, desfrânata și urâta, să fiu lepădată de la fecioreasca ta curățenie. Dar de vreme ce am auzit că pentru aceasta Dumnezeu S-a făcut om, pe care L-ai născut, ca să cheme pe cei păcătoși la pocăință, ajută-mi mie, care, fiind singură, nu am de la nimeni ajutor. Poruncește ca să-mi fie și mie neoprită intrarea în biserică și nu mă lipsi de a vedea cinstitul Lemn, pe care cu trupul S-a pironit Dumnezeu, Cel născut din tine, Care și-a dat Sângele Său pentru a mea izbăvire. Poruncește, o, Stăpână, ca și mie, nevrednicei, să mi se deschidă ușa, spre închinarea dumnezeieștii Cruci, și să-mi fii tu mie chezășuitoare preavrednică de credință către Cel Ce S-a născut din tine, cum că de acum nu-mi voi mai întina trupul cu nici un fel de spurcăciune a necuratei desfrânări, ci după ce voi vedea Lemnul cel Sfânt al Crucii Fiului Tău, mă voi lepăda cu totul de lume și de cele din ea și îndată voi ieși oriunde tu singură, ca o chezășuitoare a mântuirii mele, mă vei povățui pe mine”.

După ce spune aceste cuvinte de rugăciune, călăuzită de Prea­sfânta Fecioară intră în biserică şi se închină „cinstitului lemn al Sfintei Cruci”. Apoi vine din nou în faţa icoanei Maicii Domnului care o îndeamnă să treacă Iordanul pentru a afla „bună odihnă”.

Merge mai întâi la Biserica „Sfântul Ioan Botezătorul” de lângă Iordan, unde se spovedește şi primește Sfânta Împărtăşanie. A doua zi dimineață trece Iordanul şi, călăuzită de Maica Domnului, merge în pustiu, unde se nevoiește timp de 47 de ani prin post şi rugăciune.

Despre întoarcerea Mariei către Dumnezeu prin minunata ei închinare la lemnul de viaţă făcător, cântările de azi din Triod ne spun: „Puterea Crucii Tale, Hristoase, a făcut minune; că şi aceea care mai înainte era desfrânată, s-a nevoit cu nevoinţă pustnicească”.

Cuvioasa Maria Egipteanca „privind spre icoana binecuvântatei Fiice a lui Dumnezeu şi căindu-se de toate păcatele de mai înainte”, „cu îndrăzneală mare s-a închinat cinstitului lemn”, a luat de la sfintele locuri „merinde de virtute mântuitoare” şi „părăsind înţelepţeşte toate cele pământeşti” a trecut râul Iordan, sălăşluindu-se în „locaşul Botezătorului”, „lesne a răbdat osteneala pustiei” prin „puterea cea tare a lui Hristos”. Ea, cea care „mai înainte era plină de tot felul de întinări”, se arătă „aleasă lui Hristos, prin pocăinţă urmând vieţii îngereşti...”

Prin trăirea ei pustnicească plină de pocăinţă, cuvioasa a ajuns să strălucească de sfinţenie şi să facă văzut acest lucru prin mersul pe apă sau ridicându-se de la pământ în vremea rugăciunii. Triodul ne spune că „locuind în pustie”, cuvioasa „a lepădat chipurile patimilor din sufletul ei” şi „a strălucit” prin multe „feluri de virtuţi”, învrednicindu-se „peste ape uşor să treacă”, iar cu rugăciunea s-a ridicat „de pe pământ către Dumnezeu”.

Ieromonahul Makarios Simonopetritul scrie în „Triodul explicat” că Sfânta Maria Egipteanca prin „convertirea şi viaţa în deşert” a devenit „în sens propriu o icoană a metanoiei”. Pentru că Luminânda ne spune: „Pildă de pocăinţă avându-te pe tine, Preacuvioasă Marie...”

Noi, ortodocşii, o vedem ca o icoană a pocăinţei şi un model de creştin care prin post şi rugăciune „nevoindu-se mai presus de măsura firii omeneşti” a ajuns la „viaţa îngerească”. Pentru aceasta ea este „culmea sihaştrilor”, „podoaba pustnicilor”, „lauda şi întărirea cuvioşilor”, după cum ne spune Triodul, care o numeşte „mireasa Împărăţiei cerurilor”.

Pe cea care „vânările sufletului şi patimile trupului le-a tăiat cu sabia postului”, iar „păcatele gândului cu tăcerea sihăstriei le-a înecat”, o cinstim cu dragoste sfântă şi-i cerem să roage pe Hristos să ne dăruiască noua pocăinţa în vremea postului şi iertare de greşeli.

Acum, când ne pregătim să intrăm în ultima săptămână a Postului Mare, ce precede Săptămâna Sfintelor Pătimiri ale Domnului, când intensificăm asceza noastră prin post şi rugăciune, lectura vieţii Cuvioasei Maria Egipteanca este un prilej să ne întărim duhovniceşte şi să nu deznădăjduim din pricina păcatelor, pentru că, urmând pilda ei de pocăinţă, vom ajunge şi noi la mântuire şi viaţă veşnică.