Sfântul Iustin Martirul și Filosoful despre adevărata filosofie

În lumea antică, filosofia a fost considerată drept cea mai înaltă cale, dacă nu chiar singura, prin care pot fi dobândite înțelep­ciu­nea și cunoașterea adevărului. Multe dintre culmile atinse de ea au fost apoi folosite cu bună rânduială de Părinții Bisericii, dar, în egală măsură, o parte din realizările ei au trebuit excluse de vreme ce nu slujeau adevărului, așa cum ne explică Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.

În Dialog cu iudeul Trifon, o splendidă scriere în care cauza creștină este apărată cu succes de învino­vățirile comunităților iudaice ale vremii, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful discută la un moment dat și despre importanța deosebită a filosofiei. „Într-adevăr, filosofia este lucrul cel mai mare și mai vrednic de Dumnezeu. Ea singură poate să ne înalțe până la Dumnezeu și să ne apropie de El, iar sfinți, cu adevărat, sunt numai aceia care-și deprind mintea cu filosofia. Ce este, însă, filosofia și pentru care motiv a fost ea trimisă oamenilor este un lucru necunoscut de mulți” (Sf. Iustin Martirul și Filosoful, „Dialog cu iudeul Trifon”, II, în: Apologeți de limbă greacă, p. 92). Apoi, pentru a exemplifica afirma­țiile de mai sus, Sfântul Iustin relatează că filosofia a avut la început un caracter unitar, ajungând, din cauza rătăcirii de la calea adevărului, să se împartă în mai multe școli, fiecare având propriile păreri în ceea ce privește metoda de a atinge înțe­lep­ciunea și adevărul însuși. Însăși peregrinarea Sfântului Iustin prin marile școli filosofice ale vremii - stoică, peripatetică, pitagoreică, platonică - a însemnat, în cele din urmă, confruntarea acestora cu adevărata examinare a Înțelepciunii dumne­zeiești, la care totul se raportează în cele din urmă.

În prima sa Apologie, dedicată apărării creștinismului în fața acuzelor din lumea păgână, Sfântul Iustin Martirul și Filosoful afirmă: „Celor ce sunt pioși cu adevărat, și filosofi, rațiunea le dictează să cinstească și să iubească numai adevărul și să renunțe a urma părerile celor vechi, în cazul când acestea ar fi greșite. Și tot rațiunea cea înțeleaptă dictează iubitorului de adevăr nu numai să nu urmeze pe aceia care săvârșesc sau învață vreo nedreptate, ci ca, în tot chipul și mai presus de însuși sufletul său, să prefere a săvârși și a spune numai cele drepte, chiar dacă l-ar amenința moartea. Voi auziți că pretutindeni sunteți numiți pioși, filosofi, păzitori ai adevărului și iubitori de cultură. Dar, dacă sunteți și în realitate așa, se va vedea. Căci, dacă venim acum la voi, venim nu ca să vă lingușim printr-această scriere a noastră și nici din simpla plăcere de a vă vorbi, ci venim ca să vă cerem să judecați în conformitate cu rațiunea cea dreaptă și așa cum se obișnuiește atunci când este vorba despre o cercetare” (Sf. Iustin Martirul și Filosoful, „Apologia I”, II, în: Apologeți de limbă greacă, p. 26).

Din acest fragment reiese clar că filosofia venerabilă este doar cea care respectă adevărul, care nu se lasă purtată de viciile vechi precum lingușirea, nedreptatea, părerile greșite care au indus în eroare școli filosofice întregi sau membri respec­tați ai acestora. Adevărul conduce inevitabil și la mărturisire, de vreme ce cuvintele celui care îl respectă nu sunt adesea acceptate de cei pregătiți să înșele atât cugetul lor, cât și pe cel al aproapelui, ba mai mult, poate conduce chiar și la martiriu, de vreme ce este mult mai la îndemână celor răi să reducă definitiv la tăcere glasul celui care-l mărturisește în loc să-l urmeze.

Limitele filosofiei

Filosofia adevărată cuprinde, așadar, dragostea de înțelepciune, iubirea adevărului și respingerea oricăror feluri de vicii, dintre care la loc de frunte se regăsește minciuna. De aceea, multe dintre scrierile filosofice cuprind o serie de învă­ță­turi bune, însă acestea sunt amestecate cu cele nepotrivite și ne pot conduce pe căi greșite, dacă nu suntem atenți în a le deosebi. De asemenea, Sfântul Iustin a simțit nevoia să observe că filosofia antică a fost o cale de pregătire a venirii Mântui­torului Iisus Hristos, dar, totodată, din anumite puncte de vedere, a fost și o cale de proliferare a învățăturilor patimilor și viciilor. Filosofii au putut vedea adevărul numai în parte, nu deplin, fapt pentru care pot fi atât lăudați, cât și blamați.

„Mărturisesc, sus și tare, că sunt creștin și dorind și luptându-mă din toate puterile să mă arăt astfel, nu din cauză că învățăturile lui Platon ar fi străine de cele ale lui Hristos, ci din cauză că ele nu sunt întru totul asemănătoare, după cum se întâmplă și cu cele ale celorlalți stoici și poeți și scriitori, m-am deosebit mult de acestea din urmă. Fiecare dintre aceștia, atunci când a văzut, în parte, apropierea Lui de Cuvântul dumnezeiesc Cel împrăștiat în lume, a putut să grăiască câte un adevăr parțial; dar cei care au vorbit lucruri contrare unii altora, în chestiunile cele mai însemnate, se pare că nu au avut nici o știință vădită și nici o cunoștință neîndoioasă despre Cuvântul. Deci, toate acelea care se spun corect de către toți sunt cele ale noastre, ale creștinilor. Căci după Dumnezeu, noi ne închinăm și iubim Cuvântul Cel de la Dumnezeu, Cel nenăscut și negrăit, pentru că El S-a făcut pentru noi om și fiind astfel părtaș suferințelor noastre, ne-a adus și vindecarea. Toți scriitorii, prin sămânța Cuvântului, care s-a găsit în ei de la natură, au putut vedea, numai slab de tot, adevărul. Dar altceva este a poseda o sămânță și o asemănare potrivită cu facultă­țile proprii și altceva obiectul însuși, a cărui participare și imitare provin de la harul care vine de la El” (Sf. Iustin Martirul și Filosoful, „Apologia a II-a”, XIII, în: Apologeți de limbă greacă, p. 87).

Așadar, filosofia a fost o cale spre descoperirea Adevărului suprem în lume, dar nu a fost nici singura cale și nici măcar nu a fost una desăvâr­șită așa cum a fost, de exemplu, Vechiul Testament, revelația dumnezeiască însăși. Însă filosofia poate fi considerată drept o cale de prefigurare - imperfectă, întortocheată și, pe alocuri, extrem de neclară - a venirii Mântuitorului Iisus Hristos, fapt remarcat și de Sfântul Iustin Martirul și Filosoful.

Filosoful stoic Epictet a afirmat la un moment dat că „totdeauna oamenii se bucură când află justificare pentru propriile lor greșeli, pe când filosofia afirmă că nici degetul măcar nu se cuvine să fie întins la întâmplare” (Epictet, Manualul, trad. de D. Burtea, Bucu­rești, Ed. Minerva, 1977, p. 46). Filosofia a încercat să înglobeze tot ceea ce privește viața omului și, de aceea, a reușit să creioneze unele idei care s-au potrivit foarte mult cu tot ceea ce înseamnă viața creștină, dar, chiar și așa, nu a devenit adevărată decât din momentul în care s-a convertit la existența întru Hristos. A devenit adevărată când și-a împlinit menirea de a fi, cu adevărat, creștină.