Sfântul Oseea, Prorocul iubirii dumnezeieşti

Auzind Iisus reproşul impetuos al fariseilor, legat de şederea Sa şi a ucenicilor Lui la masă împreună cu vameşii şi cu păcătoşii, Domnul face apel la cuvintele unui profet al Vechiului Testament, care vieţuise cu 750 de ani înainte de Naşterea Sa, zicând: „... mergând, învăţaţi ce înseamnă: «Milă voiesc, iar nu jertfă»; că n-am venit să chem pe drepţi, ci pe păcătoşi la pocăinţă” (Matei 9, 12; Oseea 6, 6). Aceste cuvinte, rostite oarecând de Sfântul Proroc Oseea, arată că pedeapsa lui Dumnezeu îndreptată spre poporul Său ce căzuse în idolatrie este una justă şi îndeamnă la pocăinţă.

Numele Oseea derivă de la rădăcina verbală „iaşa” şi înseamnă mântuire. Tatăl său se numea Beeri sau Beyri din Balemot, iar Sinaxarul zilei de 17 octombrie, zi în care este pomenit Sfântul Proroc Oseea, ne spune că el era din tribul lui Isahar. S-a născut pe la începutul secolului al VIII-lea şi pentru că şi-a îndeplinit misiunea profetică în Regatul de Nord, se consideră că era originar de acolo.

Examinând cu atenţie cartea sa ce cuprinde 14 capitole, aflată în Vechiul Testament între cărţile profeţilor Daniel şi Amos, se poate determina epoca activităţii sale. A început a profeţi pe la sfârşitul domniei lui Ieroboam II, fiul lui Ioaş IV, rege din dinastia lui Iehu, aşadar pe la anul 750 î.Hr. Încă din primul verset al primului capitol aflăm că durata activităţii Sfântului Proroc Oseea a fost una îndelungată, sub mai mulţi regi: „Cuvântul Domnului, care a fost către Oseea, feciorul lui Beeri, în vremea domniei lui Ozia, Iotam, Ahaz şi Iezechia, regii din Iuda, şi în zilele lui Ieroboam, fiul lui Ioaş, regele din Israel” (Oseea 1, 1).

Aşadar, Prorocul Oseea şi-a desfăşurat activitatea sub regii amintiţi, la fel ca Sfântul Proroc Isaia, deci, cam până în anul 730 î.Hr. Adesea el vorbeşte despre cetăţile din nord, fără însă a aminti vreodată de Ierusalim. Situaţia Regatului de Nord în timpul regelui Ieroboam II era una prosperă din punct de vedere geografic, graniţele ţării întinzându-se de la Hamat până la Marea Arabă sau Marea Deşertului (4 Regi 14, 25-28). Însă, din punct de vedere moral, situaţia din interiorul ţării era una deplorabilă. Mai-marii cetăţilor trăiau în desfrânări, în uitare totală de Dumnezeu, îi asupreau pe cei săraci şi se dedau la tot soiul de vicii. „Că nu mai este credinţă, nici iubire, nici cunoaştere de Dumnezeu în ţară. Toţi jură strâmb, mint, ucid, fură şi sunt desfrânaţi; săvârşesc fapte silnice, iar sângele vărsat curge peste sânge. Pentru aceasta ţara este în mare jale, iar cei ce o locuiesc sunt fără vlagă” (Oseea 4, 2-4). Chiar şi preoţii cădeau în aceleaşi păcate mari ca şi poporul, motiv pentru care Dumnezeu le vesteşte tuturor, prin Oseea, pedeapsa pentru faptele lor (Oseea 4, 4-9; 5, 1; 6, 9).

La toate aceste păcate şi patimi se adăuga idolatria, care se practica pretutindeni (Oseea 2, 5, 8-13; 4, 12 ş. u.; 15, ş. u.; 6, 8; 8, 10-14; 10, 1-8). După moartea lui Ieroboam II, din cauza unor tulburări interne, regatul ajunge o ruină, toate aceste nenorociri fiind profeţite de Prorocul Oseea: ruinarea regatului şi a regelui, judecata universală. Domnul va vedea şi va cerceta infidelitatea sau necredincioşia poporului Său şi îl va pedepsi, dar după pedeapsă El nu va uita de milostivirea Sa şi îl va recunoaşte din nou pe poporul Său. Cartea Sfântului Proroc Oseea cuprinde toate elementele propovăduirii profetice. Mai întâi, amintim de conceptul de căsătorie a lui Dumnezeu cu poporul Său, ideea de infidelitate conjugală şi de adulter (Oseea 1, 2; 2, 20; 4, 15-18 ş.a.), apoi de conceptul de restaurare viitoare a regatului şi a unităţii tuturor sub regele David. De asemenea, se remarcă prezenţa conceptelor de nou legământ (Oseea 2, 20-21), pentru ca cei ce locuiesc în ţară să fie puşi la adăpost, precum şi de convertire a popoarelor, care-L „vor căuta pe Domnul Dumnezeul lor, şi pe David, împăratul lor” (Oseea 3, 5).

Din cartea Profetului Oseea aflăm că păcatele atât de grave ale poporului lui Israel, infidelitatea sau necredincioşia lui faţă de Dumnezeu au provocat judecata lui Dumnezeu şi pedeapsa divină. Dar mai vedem un lucru esenţial. Că Dumnezeu este îndurător şi milostiv faţă de păcătoşii care se pocăiesc, căci El îi ridică pe cei căzuţi şi îi reabilitează, fiindcă este credincios în ţinerea promisiunilor Sale şi invită poporul la căinţă. Dacă ar fi să rezumăm cartea Prorocul Oseea la un singur cuvânt, acesta ar fi iubire. Dumnezeu îşi iubeşte poporul său tot timpul, chiar şi atunci când el este necredincios, chiar şi atunci când foloseşte pedeapsa pentru îndreptare, căci El pedepseşte în scop pedagogic. Totodată, Dumnezeu iartă greşelile poporului, căci iertarea este de esenţă divină.

La Sfântul Proroc Oseea, conceptul de iubire divină deţine un profund caracter experimental, întrucât însăşi viaţa profetului a fost o lecţie a iubirii dumnezeieşti. Avem de-a face, aşadar, cu un scriitor şi orator virtuos şi iscusit, dar mai mult decât atât, cu un suflet nobil, un „precursor al Evangheliei” (***, Studiul Vechiului Testament - Manual pentru Institutele Teologice, Cluj-Napoca, 2003). Modul în care el descrie iubirea lui Dumnezeu îl face să se asemene cu Sfântul Apostol Ioan Evanghelistul.