Suntem în Săptămâna Mare, când toate gândurile noastre se înalţă către Sfintele şi Mântuitoarele Pătimiri ale Domnului nostru Iisus Hristos. După utreniile primelor zile ale acestei săptămâni sfinte, la Denia de Joi seara vom lectura şi asculta 12 pericope evanghelice, din care aflăm lucruri, evenimente şi fapte legate de Sfintele Pătimiri ale Domnului. La finalul fiecărei Evanghelii, poporul drept-credincios se roagă spunând: „Slavă îndelung-răbdării Tale, Doamne, Slavă Ţie!” Aceste cuvinte mărturisesc ataşamentul nostru la suferinţa mântuitoare a Domnului nostru Iisus Hristos.
În aceste zile trăim alături de Hristos Sfintele şi Mântuitoarele Sale Pătimiri prin prezenţa noastră la sfintele slujbe ce se săvârşesc în Biserică. Prin textele din Sfinta Evanghelie ce se citesc, ştim că miercuri, în urma ungerii Domnului din Betania, Iuda Iscarioteanul merge la arhierei şi le spune: „Ce voiţi să-mi daţi şi eu Îl voi da în mâinile voastre? Iar ei i-au dat 30 de arginţi. Şi de atunci căuta un prilej potrivit ca să-L dea în mâinile lor” (Matei 26, 15-16). Acest prilej este după Cina cea de Taină, când, după ce Iuda se împărtăşeşte cu nevrednicie, în el intră satana şi merge şi-L vinde pe Hristos (Ioan 13, 2, 27). Vine la mai-marii poporului şi ia soldaţi romani şi slujitori ai Templului. Cu aceştia merge în grădina de dincolo de râul Cedrilor, unde era Mântuitorul alături de ucenici. Prin sărut le arată cine este Hristos şi cei veniţi cu Iuda Îl prind pe Domnul. În învălmăşeala iscată are loc şi o scurtă confruntare în timpul căreia Petru taie urechea slugii arhiereului, un anume Malhus, pe care Hristos îl vindecă. La intervenţia Mântuitorului apostolii sunt lăsaţi liberi şi El este dus legat la arhiereul Ana, care era socrul lui Caiafa, arhiereul în funcţie. Aici au avut loc convorbirea dintre Petru și servitoare, precum și lepădarea lui Petru.
Ana Îl interoghează pe Hristos şi văzând că nu poate găsi nimic împotriva Lui, Îl trimite la Caiafa. În casa acestui arhiereu are loc un simulacru de proces la care participă doar o parte din membrii Sinedriului. Deoarece nu reuşeşte să obţină o mărturie care să-L condamne la moarte pe Iisus, arhiereul Caiafa Îl întreabă: „Te jur pe Dumnezeul cel viu, să ne spui nouă de eşti Tu Hristosul, Fiul lui Dumnezeu. Iisus i-a răspuns: Tu ai zis. Şi vă spun încă: De acum veţi vedea pe Fiul Omului şezând de-a dreapta puterii şi venind pe norii cerului” (Matei 26, 63-64). Arhiereul îşi rupe hainele şi pronunţă condamnarea Lui la moarte pentru o pretinsă hulă. Astfel, Hristos este condamnat pe nedrept la moarte, dar pentru că ei nu aveau voie să execute pe nimeni, Îl duc „când s-a luminat bine de ziuă” la procuratorul roman Pilat, cel care avea autoritatea să facă acest lucru.
Acesta însă schimbă acuzaţia împotriva Domnului din una religioasă în una politică, cum că El S-ar fi proclamat „regele iudeilor”, ceea ce era o crimă împotriva împăratului de la Roma, în subordinea căruia se afla Iudeea. Între timp Iuda, văzând că Domnul a fost condamnat de Sinedriu, a întors cei 30 de arginţi primiţi şi s-a spânzurat.
În urma interogatoriului, constatând că acuzele împotriva lui Hristos nu sunt veridice, Pilat a dorit să-L elibereze. Propune să elibereze un condamnat cu prilejul Paştelui iudaic şi pune poporului înainte pe Iisus Hristos şi un tâlhar pe nume Baraba. Sub influenţa conducătorilor religioşi, iudeii îl aleg pe Baraba şi cer ca Iisus să fie răstignit. Pilat se spală pe mâini şi-L condamnă la moarte.
Mântuitorul nostru Iisus Hristos este scuipat, lovit, batjocorit, biciuit, îmbrăcat cu haină de porfiră, primeşte trestie în mână, coroană de spini pe cap şi apoi este dus de legionarii romani pe Golgota, unde este răstignit. Aici Hristos Domnul moare pentru mântuirea noastră de bunăvoie. De aceea, noi, mărturisind că Iisus Hristos este Domnul şi Mântuitorul nostru, cântăm: „Răscumpăratu-ne-ai pe noi din blestemul legii cu scump sângele Tău. Pe Cruce pironindu-Te şi cu suliţa împungându-Te, nemurire ai izvorât oamenilor, Mântuitorul nostru, slavă Ţie!”
