Slujirea esențială a episcopului: a cunoaște, a păstra și a vesti Cuvântul lui Dumnezeu

Cu multă smerenie, m-am apropiat pentru a primi Taina Hirotoniei întru arhiereu, prin lucrarea Sfântului Duh, din mâinile Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, ale Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop Casian și ale Preasfințiților Părinți Ieronim, Macarie, Varlaam Ploieșteanul, Timotei Prahoveanul şi Emilian Crișanul, care s-au ostenit pentru mine.

Se cuvine mai întâi să aduc mulțumire Bunului Dumnezeu pentru ajutorul Său, pe care l-am simțit mereu în viața mea ca pe o călăuză tainică, dar totdeauna prezentă.

Apoi, cu profundă recunoștință, cele mai alese mulțumiri le adresez Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, căruia îi datorez nu doar chemarea la această nouă slujire, ci întreaga mea formare duhovnicească, teologică și profesională. Preafericirea Sa mi-a fost profesor la Facultatea de Teologie din Iași; Preafericirea Sa a decis numele meu de călugărie; și m-a chemat apoi ca slujitor la Mitropolia din Iași, unde am lucrat timp de aproape 10 ani, iar din anul 2007 Preafericirea Sa mi-a adresat chemarea de a deveni slujitor și colaborator în Administrația Patriarhiei Române. Am răspuns mereu cu bucurie acestor chemări, față de care, cu nevrednicie, încă încerc să mă ridic la înălțimea lor, având conștiința că, de fapt, răspund chemării lui Dumnezeu.

Părintele Dumitru Stăniloae spunea că întreaga noastră existenţă se derulează în spaţiul dintre chemarea lui Dumnezeu şi răspunsul nostru la această chemare. De felul cum acționăm în acest interval, dintre chemare și răspuns, depinde mântuirea noastră.

Chemarea la slujirea arhierească presupune responsabilitatea de a cunoaște, de a păstra și a vesti Evanghelia Domnului nostru Iisus Hristos. De aceea, întreaga rânduială a hirotoniei întru episcop este încadrată în Liturghia Cuvântului, prima parte a Sfintei Liturghii ortodoxe, tocmai pentru a marca slujirea esențială a episcopului, aceea de a cunoaște, de a păstra și de a vesti lumii Cuvântul lui Dumnezeu.

Cunoașterea dreptei credințe de către cel chemat la această slujire nu este facultativă, ci obligatorie în tradiția și învățătura Bisericii, având în vedere misiunea care i se încredințează celui chemat.

De aceea, Biserica se roagă în comuniunea credincioșilor pentru arhiereu, împrumutând cuvintele Sfântului Apostol Pavel și cerând lui Dumnezeu: „Dăruiește-l sfintelor Tale Biserici... drept învățând Cuvântul adevărului Tău”! (cf. 2 Timotei 2, 15).

Bogăția, profunzimea acestei rânduieli, este plină de simboluri care, însă, nu mărginesc realitatea, ci încearcă numai să trimită la ea. Simbolul în Ortodoxie este doar un reper, un indicator spre realitatea duhovnicească. Simbolul suprem pentru Biserica noastră este Simbolul de credință sau Crezul, care nu este simbolic în sensul modern al cuvântului, ci în sensul primar, acela de ceva unic, care se folosește drept semn de recunoaștere, de apartenență față de credința cea dreaptă.

În antichitate, episcopul era servitorul sau slujitorul care, din încredințarea stăpânului, supraveghea casa şi pe ceilalţi slujitori. Era, cu alte cuvinte, cel dintâi dintre slujitori. În Noul Testament, Sfântul Apostol Petru Îl numește pe Domnul Iisus Hristos ca fiind Păstorul şi Păzitorul și Episcopul sufletelor noastre (cf. 1 Petru 2, 25 și 5, 4; Evrei 13, 20). Hristos-Domnul este în același timp Păstorul și slujitorul tuturor. El este modelul suprem de slujire faţă de Dumnezeu şi faţă de oameni, având ca temelie iubirea jertfelnică.

Slujirea este o învățătură de bază a creștinismului. Nu stăpânirea oamenilor, ci slujirea lor. Această învățătură a adus-o oamenilor Hristos Domnul din interiorul Preasfintei Treimi, din Împărăţia cerurilor. Nu stăpânirea omului de către om aduce pace şi înțelegere. Nu poate fi pace şi înţelegere în lume decât dacă oamenii se slujesc şi se iubesc unii pe alţii, ca frații. Acela este mai mare, care slujește cel mai mult; cel care se pune în slujba celorlalți: cu cuvântul, cu învăţătura, cu fapta, cu orice lucru bun.

După chipul Mântuitorului Hristos, Care a venit în lume nu pentru „ca să I se slujească, ci ca El să slujească şi să-Şi dea sufletul răscumpărare pentru mulţi” (cf. Marcu 10, 45), tot așa și cei care păstoresc nu trebuie să exercite o putere de dominare, ci o autoritate a slujirii jertfelnice în comuniune, ca dar al lui Dumnezeu.

Slujirea cu responsabilitate și conștiință curată este o lucrare sfântă la care sunt chemați episcopul și în general toți clericii păstori ai comunității și slujitori ai lui Dumnezeu, care au vocația sfințitoare, pastorală și învățătorească. Această slujire responsabilă se poate observa atât în lucrurile mari, cât și în lucrurile mărunte.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel spune adesea că, într-un anume fel, toată lucrarea este sfântă în Sfânta Biserică: de la modul cum ne raportăm cu evlavie față de sfintele slujbe, de Sfintele Taine, până la modul în care folosim bunurile Bisericii pentru misiune și nu pentru acumularea de prestigiu, la modul în care angajăm sau expunem Biserica prin declarații și acțiuni folositoare ori dăunătoare. „A păstori pentru Hristos, a păstori în Hristos și a păstori împreună cu Hristos nu înseamnă a păstori pentru sine”, spune Fericitul Augustin (Sermon 46, 30).

De aceea, este o singură slujire şi o singură preoție: cea a lui Hristos, din care derivă toate slujirile în Biserică. Chiar dacă păstorii Bisericii pot fi mai mulţi, ei trebuie să fie una, în Unicul Păstor, Care este Hristos. Atunci când ei păstoresc, Hristos este Cel Care păstorește. Vocea lor trebuie comunice cuvântul lui Hristos, astfel încât cei păstoriți să urmeze pe Unicul Păstor și nu pe unul sau pe altul dintre mulții păstori. Toți trebuie să vorbească aceeași limbă, fără să proclame învățături diferite. Limbajul lor, spune Fericitul Augustin, trebuie să fie curat de orice erezie și să nu emane nici o dezbinare, împlinind astfel ceea ce părintele Stăniloae numea o „slujire de sfințire, de îndumnezeire” („Temeiurile teologice ale ierarhiei şi ale sinodalităţii ei”, în rev. Studii Teologice, 22 [1970], 3-4, p. 167).

În acest moment, nu caut urările sau felicitările nimănui, ci mai degrabă, cu smerenie, cer rugăciunile și pomenirea tuturor. Am nevoie de rugăciune ca să pot propovădui adevărata Evanghelie a lui Hristos, nu cuvinte goale şi nefolositoare. Am nevoie de rugăciune ca Domnul să-mi dăruiască înțelepciune și curaj, răbdare și smerenie, blândețe și bunătate. Am nevoie de rugăciune ca Domnul să-mi dăruiască puterea de a purta cu bucurie necazurile proprii şi nevoile celor pe care mi-i încredințează Biserica pe calea mântuirii.

Mulțumesc plin de recunoștință Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, Înaltpreasfinţitului și Preasfințiților Părinți slujitori, prin mâinile cărora am primit harul arhieriei, cu puterea și lucrarea Duhului Sfânt.

Mulțumesc părinților care m-au născut și m-au crescut, mulțumesc mamei mele care este prezentă aici, fraților și surorilor mele, rudelor și consătenilor mei. Mulțumesc plin de recunoș­tință tuturor profesorilor care au contribuit la formarea mea și tuturor colegilor din facultate.

Mulțumesc colegilor din Administrația Patriarhală, de la Cabinetul Patriarhal și Reședința Patriarhală, precum și celor din Consiliul eparhial al Arhiepiscopiei Bucureștilor.

Se cuvine să aduc mulțumiri, cu recunoștință, părinților slujitori și credincioșilor de la Paraclisul Catedralei Mântuirii Neamului, locul slujirii și al multor bucurii duhovnicești din ultimii 12 ani.

Mulțumiri speciale sunt dator să aduc părintelui meu duhovnicesc, arhim. Clement Haralam, precum și starețului Mănăstirii Neamț, arhim. Benedict Sauciuc, care în urmă cu 25 de ani m-a primit ca frate și monah în obștea Mănăstirii Neamț, prin mijlocirea Preasfințitului Varlaam Ploieșteanul.

Îmi cer iertare de la cei cărora le-am greşit cu voia sau fără voia mea, celor pe care i-am uitat sau i-am omis acum din pricina timpului limitat, dar pentru care sunt dator cu rugăciune şi recunoştinţă.

Mulțumesc părinților care au slujit și tuturor celor care s-au rugat împreună cu mine. Sunt recunoscător faptului că noua mea slujire, și într-un fel noua mea viaţă, începe cu atât de multe rugăciuni!

Mă rog Domnului Iisus Hristos, Păstorul cel Bun, și mă încredinţez ajutorului Maicii Domnului, Sfântului Ioan Gură de Aur și Sfinţilor Cuvioși Paisie și Ioan Iacob de la Neamț, Sfântului Mucenic Sebastian, Sfântului Cuvios Dimitrie cel Nou, Ocrotitorul Bucureștilor, Sfintei Cuvioase Parascheva de la Iași și Sfântului Proroc Ilie Tesviteanul, pe care îl prăznuim în 20 iulie, şi pe care îl rog să-mi fie ocrotitor.