Ziarul Lumina utilizează fişiere de tip cookie pentru a personaliza și îmbunătăți experiența ta pe Website-ul nostru. Te informăm că ne-am actualizat politicile pentru a integra în acestea și în activitatea curentă a Ziarului Lumina cele mai recente modificări propuse de Regulamentul (UE) 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date. Înainte de a continua navigarea pe Website-ul nostru te rugăm să aloci timpul necesar pentru a citi și înțelege conținutul Politicii de Cookie. Prin continuarea navigării pe Website-ul nostru confirmi acceptarea utilizării fişierelor de tip cookie conform Politicii de Cookie. Nu uita totuși că poți modifica în orice moment setările acestor fişiere cookie urmând instrucțiunile din Politica de Cookie.
x
×
Acasa Teologie și spiritualitate Theologica Smeritul Împărat slăvit întru cele smerite ale Creației

Smeritul Împărat slăvit întru cele smerite ale Creației

Un articol de: Costion Nicolescu - 12 Apr, 2020

Aș prefera de Floriile anului acesta, în condițiile dramatice inedite date, în acest timp virusat în fel și chip, o teologie mai aproape de cele simple și smerite din marile momente ale istoriei mântuirii, așa cum este și acesta, al Intrării în Ierusalim a Domnului nostru Iisus Hristos. De pildă, teologia însoțitoare pe care ne-o pot prilejui măgărușul și florile...

Măgarul este un animal aflat, practic, în întreaga lume. Este nepre­tențios și rezistent, ca atare folosit pentru locuri și momente dificil de străbătut. E util atât în arșița teribilă a șesurilor aride, cât și pe poteci abrupte de munte, unde calul nu mai face față. În trecut nu exista turmă de oi fără un măgar. În contextul în care, pentru creștini, Hristos este Păstorul cel bun, iar cre­din­cioșii, oile de-a dreapta, pre­zența aceasta capătă o tainică în­cărcătură spirituală, cu nuanțe sacerdotale. Îți trezește instantaneu o simpatie anume. Și o duioșie amestecată cu compătimire. Degajă o tristețe anume, stârnește o bucurie anume. (La el toate par să fie anume.) Unele descrieri enciclopedice vorbesc despre „privirea lui luminoasă”. Cheamă, parcă, la folosirea diminutivului. Pare mereu obijduit și adesea și este. Mereu împovărat. Răbdător și încăpățânat. Încăpățânare care pare să-i vină dintr-o personalitate aparte, manifestă. Este fidel, neuitând niciodată ieslea stăpânului său. În această pri­vință, profetul Isaia îl dă drept pildă poporului (cf. 1, 3). Este desăvârșit devotat, așa cum se vede din minunata poveste a lui Valaam, vrăjitorul-profet. Acesta este salvat de la dezastru de vechea lui asină, care-l însoțea din tinerețe (cf. Numeri 22, 21-34). În plus, cât de frumos! Tot acolo se vede cum măgarul poate comunica cu îngerii și vorbi cu oamenii!

Erou privilegiat al fabulelor populare sau culte

Măgarul e uneori tratat pozitiv, alteori dimpotrivă. În acest sens, pare că se aseamănă cu acei pustnici care își ascund înțelepciunea sub o aparență de prostie.

E interesant de observat cum singurul roman integral pe care ni l-a lăsat Antichitatea, celebru, aparținând lui Apuleius (123/125-180), se intitulează... Măgarul de aur (Metamorfoze). El cuprinde șirul peripețiilor unui tânăr (Lucius) transformat de o vrăjitoare în măgar. Pe această cale a încercat autorul să redea o imagine a vieții cotidiene și să contureze temele filosofice ale perioadei în care a viețuit. Și în lumea Vechiului Testament, măgarul este deosebit de prezent. Îl foloseau oamenii de vază (Avraam, de pildă), îl foloseau prorocii, îl foloseau femeile... Nu și regii. Și prin încălecare de măgar Iisus arată că este un altfel de împărat, al unei altfel de lumi. Cei bogați îl aveau în mari turme. Se făceau caravane cu asini, în însoțire sau nu cu cele de cămile. (De altfel, se pare că de abia în timpul lui Solomon a fost introdus calul în Israel.) În acea lume, o anumită atitudine față de măgar putea spune despre o anumită fericire! Anume, aceea de a nu-l mai lega, pentru că el se simte ocrotit lângă tine, nemaiavând tendința nici unei neascultări sau părăsiri (cf. Isaia 32, 20). De ambele părți, fericirea liberei slujiri...

Robert Bresson, unul dintre cei mai mari regizori pe care i-a dat cinematografia, creștin mărturisitor, i-a dedicat o capodoperă de film, Au hazard, Balthasar. Întreg filmul povestește viața unui măgăruș, cu avatarurile ei în trecerile pe la diverși stăpâni, cu nimic mai lipsită de neprevăzut și de dramatism, uneori
extrem, ca viața unui om.

Prezent în istoria biblică nou-testamentară

Pentru noi, acum și aici, de o deosebită relevanță este faptul că măgarul este prezent în câteva momente de referință din viața lui Iisus. Discret, dar cu câtă semnificație!

Iată-l la Nașterea Domnului, încălzind cu suflarea lui trupul fragil și delicat al Pruncului. Cu câtă poetică proximitate descrie scena Boris Pasternak: „El dormea, strălucind în ieslea de stejar, greoaie,/ Ca o rază a lunii într-a scorburii adâncitură./ Înlocuiau pentru el șuba groasă de oaie/ Buzele măgarului, nările boului, numai căldură” (Steaua de Crăciun). Și nu numai măgarul de la iesle, dar atunci, în viziunea poetului, de obște măgărușii „ihneau și azvârleau din picioare”. Își manifestau entuziast bucuria! În icoanele pe sticlă românești cu Nașterea Domnului, măgărușul este reprezentat cu și de o nesfârșită și înduioșătoare candoare.

Călare pe un asin, ne spune Tradiția, au călătorit Maica Domnului cu Pruncul ei, însoțiți de Sfântul Iosif, atunci când au fugit în Egipt, pentru a scăpa de urgia regelui Irod. Tot așa s-au și întors.

Și, într-o subtilă teologie, într-un tablou al pictorului Valentin Scărlătescu (apropiat al Grupului Prolog), măgarul este reprezentat purtând Crucea lui Hristos. Așadar, pe Însuși Hristos! De altfel, cum se știe, măgarul are trasată de la natură o cruce pe spinare. Probabil și de aceea în credința populară se consideră că diavolul se poate preschimba în orice vietate, nu și în măgar. Nici nu poate face rău oamenilor care sunt însoțiți în călătorie sau la muncă de un măgăruș.

Este prezent și acum, la Intrarea în Ierusalim, cea care fusese vestită de demult, în chiar detaliile ei, de Zaharia profetul: „Bucu­ră-te foarte, fiica Sionului, vese­lește-te, fiica Ierusalimului, căci iată Împăratul tău vine la tine drept și biruitor; smerit și călare pe asin, pe mânzul asinei” (9, 9).

Pentru a intra în Ierusalim, Domnul a avut trebuinţă de el

Blândețea măgarului, încă mai accentuată la mânz, a fost cea propice a însoți blândețea lui Iisus, la această intrare profetică. A fost o venire cu țintă universală: „El va vesti pacea popoarelor și împărăția Lui se va întinde de la o mare până la cealaltă mare și de la Eufrat până la marginile pământului” (9, 10). Este un măgăruș ales. Domnul a avut trebuință de el, ne spune Scriptura! A fost luat de la o poartă, de la o răspântie. A fost dezlegat și liberat de la împovărare spre a purta povara ușoară a Celui
care S-a împovărat cu păcatele întregii lumi, întru răscumpărarea ei. Mânzul neînceput (cum neînceput va fi, peste puțin timp, și mormântul) îl poartă pe Cel fără de început. E un măgăruș pe care oamenii aștern veșmintele lor prețioase, de sărbătoare, pentru a le pune punte întâlnirii cu Mirele. Veșminte pe măgar,
veș­minte așternute în calea măgarului. Toate, prin el, pentru Hristos, Împăratul Păcii intrând în Cetatea Păcii.

Măgarul are, pentru cei atenți, de la Dumnezeu, o subtilă încărcătură metafizică. El se poate constitui în pildă, acum și totdeauna: anume, aceea de a-L purta cu drag și devotament pe Hristos. Și nu pe tine, ci în tine, de la Naștere până la Înviere, întru nașterea și învierea ta duhovnicească. Până la a mă învrednici să fac asta, eu mi l-am decretat animalul preferat.

Un praznic însoţit de biruinţa florilor

Conținutul istoric și mistic al Floriilor este Intrarea Domnului în Ierusalim, dar, așa cum îi este supranumele, praznicul acesta rămâne pentru sufletul genuin, al nostru, al celor așezați de Dumnezeu în acest spațiu geografic și spiritual, puternic legat de flori, de irezistibila și voioasa lor irumpere, tocmai acum, în viața noastră. Cu o îngerească stăruință, florile înfloresc, fiecare la vremea rânduită. Biruie!

Florile sunt reprezentate în episodul biblic al Intrării în Ierusalim prin ramurile de finic (acel palmier care face curmale!) și de alți pomi. Purtate în mâini, așezate pe cale. Drum presărat Domnului! Limba noastră veche le numește, atât de frumos, și stâlpări. Și pe stâlpi de flori colorate, înmiresmate, de leac, se ține lumea asta frumoasă, creată desăvârșit de Dumnezeu! Și nu mă pot opri să nu citez acest distih superb cules de etnologul Ovidiu Bârlea: „Frunză verde de stâlpare/ S-o spălat mândrele-n vale”. Mândrele sunt și ele, când sunt înțelepte, stâlpări-fecioare spre întâmpinarea Mirelui. Pentru noi, stâlpările sunt constituite cel mai adesea de ramuri înmugurite de salcie. Sălciile sunt extrem de impresionante la vremea aceasta. Deși „plângătoare”, răzbate din ele bucuria înmuguririi. Cu crenguțele lor venim și plecăm de la biserică acasă, unde le punem cunună veghetoare icoanelor până la anul viitor. Iar înmugurirea ne duce cu gândul direct la Cântarea Cântărilor: „Mâine hai la vie să vedem dacă a dat vița de vie, merii de-au înmugurit, de-s aproape de-nflorit. Și acolo îți voi da dezmierdările mele” (7, 13). Domnul nostru Însuși este Vița, este un Dumnezeu al înmuguririi, al prospețimii, al unei perpetue treziri la viață, promi­țătoare de roade bogate. Un Dumnezeu Care ne dezmiardă cu nesfârșită duioșie.

Nu ne putem imagina Învierea fără Intrarea în Ierusalim. Floriile sunt dovada profetică a Învierii. Intrarea în Ierusalim de atunci este aievea și acum și este imagine a voioasei intrări în Ierusalimul ceresc prin Înviere.

Citeşte mai multe despre:   Intrarea Domnului în Ierusalim  -   Duminica a 6-a din Post  -   Postul Mare